FC Botoșani - Hermannstadt 1-2. Sibienii, de neoprit! Au obținut a 4-a victorie consecutivă din campionat
13.12.2024, 19:02
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Hermannstadt s-a impus pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 2-1, în prima partidă a etapei cu numărul 20 din SuperLigă.
Pentru moldoveni a marcat Adrian Chică-Roșă (minutul 16), în timp ce pentru sibieni au punctat Aurelian Chițu (minutul 42) și Silviu Balaure (minutul 75).
În urma acestui rezultat, sibienii au obținut a patra victorie consecutivă din campionat, după ce le-au mai învins pe Universitatea Cluj (2-1), Unirea Slobozia (2-1) și Oțelul Galați (1-0).
FC Botoșani - Hermannstadt 1-2
Duelul de pe teren moldovean a început mai bine pentru gazde, care au reușit să deschidă scorul în minutul 17 în urma unei acțiuni superbe. Concret, Țigănașu i-a centrat lui Ongenda, iar mijlocașul francez i-a așezat perfect mingea în careu lui Chică-Roșă, care a trimis în plasă din câțiva metri.
Însă, sibienii au egalat cu puțin timp înaintea pauzei, în minutul 42, prin Chițu, care a marcat din careul mic, după o centrare perfectă a lui Balaure din flancul drept. Astfel, la pauză, cele două echipe s-au aflat la egalitate, scor 1-1.
Botoșani a fost aproape de a intra din nou în avantaj în minutul 50, când Bodișteanu a reluat puțin pe lângă poartă după un șut expediat de la marginea careului de 16 metri. Însă, cei care au dat lovitura au fost sibienii, în minutul 75, când Chițu l-a servit excelent în fața porții pe Balaure, care a finalizat ușor pentru 2-1.
Astfel, în cele din urmă, Hermannstadt s-a impus pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 2-1, și a înregistrat a patra victorie consecutivă din campionat.
În prezent, Hermannstadt se află pe locul al 9-lea al SuperLigii, cu 25 de puncte, în timp ce FC Botoșani ocupă poziția a 15-a a ierarhiei (penultima), cu 18 puncte.