FC Botoșani - FCU Craiova 1948 4-1. Gazdele au făcut spectacol și au urcat pe locul 14! Oltenii, în genunchi
14.04.2024, 15:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Partida dintre FC Botoșani și FCU Craiova 1948 a avut loc în cadrul etapei cu numărul 4 din play-out-ul SuperLigii României. Confruntarea a reprezentat un adevărat spectacol, întrucât gazdele s-au impus cu scorul de 4-1.
Meciul a putut fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport de către abonații RCS-RDS.
FC Botoșani - FCU Craiova 1948 4-1. Gazdele au urcat pe locul 14 în SuperLigă!
FCU Craiova 1948 a deschis scorul în minutul 21 prin lovitura de cap a lui Blănuță, iar gazdele au intrat cu avantaj la pauză, însă nimeni nu se aștepta la ce a urmat în a doua repriză!
Moldovenii au primit un penalty controversat în minutul 56, iar Enzo Lopez l-a transformat fără emoții. Aurelian Chițu a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat în minutul 70, iar gazdele au făcut spectacol: au punctat de 3 ori!
Mailat a marcat pentru 2-1 în minutul 76, iar același Enzo Lopez a mai înscris o dată, două minute mai târziu. ”Cireașa de pe tort” a fost pusă de Eduard Florescu, care a punctat în minutul 90+1 pentru a stabili scorul final, 4-1 pentru Botoșani.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani a urcat pe locul 14, cu 17 puncte și cu golaveraj 0. Moldovenii au trecut peste FCU Craiova și Dinamo București. Oltenii au tot 17 puncte, dar golaveraj -5, în timp ce ”Câinii” sunt la o lungime în spate, cu golaveraj -4. Totuși, echipa din Ștefan cel Mare are un meci mai puțin disputat.
Clasamentul din play-out-ul SuperLigii:
VIDEO cu rezumatul meciului FC Botoșani - FCU Craiova 1948 4-1:
FCU Craiova 1948 se deplasează la Botoșani, după 3 meciuri în play-out în care a reușit să adune doar un singur punct, în remiza cu Poli Iași, scor 0-0. Este al doilea meci al lui Eugen Trică în mandatul actual, iar partida este una extrem de importantă în economia clasamentului.
FC Botoșani este ”lanterna roșie” din SuperLiga României, cu 14 puncte. Totuși, în cazul unei victorii, moldovenii ar acumula 17 puncte și ar urca, cel puțin momentan, pe locul 15, până la meciul lui Dinamo cu Poli Iași.
Botoșani și FCU Craiova s-au întâlnit de 8 ori în Liga 1:
- două victorii FC Botoșani
- două remize
- 4 victorii FCU Craiova
Eugen Trică nu s-a ferit de cuvinte și a tras un semnal de alarmă legat de rămânerea în SuperLigă
Eugen Trică a prefațat duelul cu FC Botoșani de mâine, 14 aprilie. Meciul va fi în direct pe Digi Sport 1, de la ora 13:30. Abonații RCS-RDS mai au oportunitatea de a viziona partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
”Normal că îmi e teamă de retrogradare! Mai ales când mă uit în clasament. Echipele sunt foarte strânse, iar punctele la fel. Nu trebuie să facem niciun pas greșit. Trebuie să fim concentrați până la capăt. Trebuie să facem tot posibilul să câștigăm la Botoșani. Victoria dă încredere.
Băieții au înțeles de la început mesajul meu. Atitudinea e foarte bună și atmosfera la echipă e la fel de bună. Vin cu zâmbetul pe buze la antrenamente, ceea ce mă bucură foarte mult. Sper să rămânem în prima ligă”, a declarat Eugen Trică la conferința de presă, potrivit as.ro.
- 2021 este anul când Eugen Trică a antrenat-o ultima dată pe FCU Craiova.