FC Botoșani - FC Argeș 1-2. Piteștenii au prins, dramatic, ultimul loc de play-off, în ultima etapă din sezonul regulat
07.03.2022, 19:20
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FC Botoșani a pierdut dramatic cu FC Argeș, scor 1-2, în finala pentru play-off și piteștenii au prins ultimul loc de play-off.
FC Botoșani - FC Argeș 1-2. Moldovenii au condus
Un singur punct avea Botoșaniul avans față de FC Argeș cu o etapă rămasă din sezonul regulat, așa că partida a fost considerată un derby, având în vedere că ambele echipe luptau pentru ultimul loc în play-off.
Piteștenii au avut câștig de cauză. Moldovenii au dat primul semnal de alarmă la poarta lui Greab în minutul 39, când Haruț nu a nimerit ținta.
FC Botoșani - FC Argeș 1-2. Piteștenii se califică, în premieră, în play-off
În startul reprizei secunde, după ce Șeroni a trimis pe lângă poartă, Mihai Roman a deschis scorul în minutul 52, după o neînțelegere între Turda și portar. Argeșul a egalat după 19 minute, însă finalul a fost incendiar.
Peste alte 10 minute, echipa lui Andrei Prepeliță a preluat conducerea, iar moldovenii nu au mai putut să revină, cu toate că Mihai Roman a cerut un penalty în minutul 90+4.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Botoșani - FC Argeș 1-2:
Știrea inițială:
Meciul FC Botoșani - FC Argeș, din etapa cu numărul 30 a Ligii 1, poate fi urmărit de la ora 17:30, în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Duelul de la Botoșani este o adevărată finală pentru calificarea în play-off. Gazdele, aflate pe locul șase, cu 46 de puncte, au nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate pentru a rămâne printre primele șase clasate la finalul sezonului regulat, în timp ce FC Argeș, poziția a șaptea, 45 de puncte, este obligată să câștige.
- Programul play-off-ului va fi stabilit după încheierea celor două meciuri de luni, în timp cel al play-out-ului a fost definitivat, singura necunoscută fiind ocupanta locului șapte, care se va decide la finalul jocului dintre FC Botoșani și FC Argeș.
FC Botoșani - FC Argeș | LIVE VIDEO, ora 17:30, pe Digi Sport 1. Confruntări directe și statistici
Aceasta va fi a patra întâlnire între cele două formații la nivelul primei ligi. Până acum, formația lui Marius Croitoru s-a impus în două rânduri, iar gruparea din Trivale o singură dată. De menționat este faptul că toate victoriile au venit în deplasare, atât cele ale lui FC Botoșani, cât și cea a argeșenilor.
- Papa, Roman II și Dawa sunt cei mai buni marcatori ai lui FC Botoșani, cu câte trei goluri, în timp ce Ișfan, Șerban și Tănase sunt golgheterii lui FC Argeș, tot cu câte trei reușite.
Cei doi antrenori s-au duelat de trei ori, în două partide de campionat și una de Cupă. Marius Croitoru s-a impus o dată, în timp ce Andrei Prepeliță a câștigat în celelalte ocazii, victoria din Cupa României venind după loviturile de departajare.
FC Botoșani nu traversează cea mai bună perioadă. Cu o singură victorie, două remize și două înfrângeri în ultimele cinci runde, moldovenii primesc vizita uneia dintre cele mai în formă echipe din Liga 1. FC Argeș a obținut patru succese și două rezultate de egalitate în precedentele șase jocuri de campionat.
FC Botoșani - FC Argeș | LIVE VIDEO, ora 17:30, pe Digi Sport 1. Cătălin Anton: ”Nu luăm în calcul să ratăm play-off-ul”
Nu mai puțin de 200 de mii de euro vor încasa jucătorii lui FC Botoșani, dacă nu vor pierde partida cu FC Argeș, ultima din sezonul regulat, și se vor califica în play-off. Președintele lui FC Botoșani spune că această primă a fost stabilită încă de la începutul sezonului. Cătălin Anton speră că arbitrajul nu va decide partida decisivă pentru calificarea în play-off.
”Noi am fost tot sezonul pe loc de play-off și acum riscăm să cădem în play-out. Acesta este fotbalul, nu avem ce face, trebuie să câștigăm în ultima etapă. Nu luăm în calcul să ratăm play-off-ul, sper ca jucătorii să se mobilizeze. Este foarte important pentru club să obținem calificarea în play-off, pentru comunitate, pentru toată lumea.
Jucătorii au o primă de 200.000 de euro pentru calificarea în play-0ff, este primă de obiectiv. Noi suntem cu salariile la zi, nu avem probleme financiare. Sper ca jucătorii să înțeleagă cât de important este acest meci. Cine își va dori mai mult victoria, va ajunge în play-off. Sperăm ca arbitrajul să fie corect și totul să se decidă pe teren.
În ultima perioadă cred că a intervenit o oarecare relaxare în rândul jucătorilor, dar acum trebuie să demonstreze că merită să fie în play-off”, a declarat Cătălin Anton, pentru Playsport.