FC Argeș - FCSB 1-0. Gafa lui Vlad a însemnat al doilea eșec la rând al roș-albaștrilor. Piteștenii pot prinde play-off-ul
03.03.2022, 23:05
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a bifat a doua înfrângere la rând fără gol marcat și al treilea meci de când nu mai câștigă. Roș-albaștrii au pierdut cu 0-1 pe terenul lui FC Argeș, care are șanse să prindă play-off-ul în ultima etapă din sezonul regulat.
FC Argeș - FCSB 1-0. Roș-albaștrii au două eșecuri la rând
Meciul a început cu două ocazii în două minute pentru argeșeni. A urmat apoi gafa monumentală a lui Andrei Vlad, ceea ce a dus la deschiderea scorului, prin Ganea. FCSB a avut apoi un gol anulat pentru fault la portar.
Echipa lui Toni Petrea a avut două șanse mari într-un minut, prin Dumiter și Cristea, iar la poarta cealaltă, Latovlevici și-a încercat și el norocul de la distanță, dar Vlad a reținut.
Portarul Andrei Vlad a plătit pentru gafa de la gol și a fost înlocuit la pauză. Repriza secundă a început cu roș-albaștrii în atac, care au ratat prin Edjouma.
A urmat apoi o lovitură liberă indirectă din interiorul careului, dar Florinel Coman nu l-a putut învinge pe Greab. Tot Coman a mai avut o oportunitate, din lovitură liberă, dar portarul a prins.
FC Argeș - FCSB 1-0. Piteștenii pot prinde play-off-ul în ultima etapă
În minutul 54, FCSB a avut o mare șansă, după mai multe bâlbâieli în careu. Nici Ianis Stoica nu a putut să înscrie, pentru că a șutat slab, iar Edjouma l-a imitat.
Pe final, piteștenii au avut o bară, prin Dumitrașcu. Keșeru a intrat pe teren în minutul 80 și a fost la originea unei faze superbe, numai că șutul lui Coman a fost parat.
În prelungiri, același Keșeru nu a putut înscrie din lovitură liberă, iar la ultima fază a meciului, Vali Gheorghe a trimis exact pe direcția portarului.
FC Argeș - FCSB s-a terminat 1-0, iar piteștenii au șanse să prindă play-off-ul în ultima etapă.
VIDEO cu rezutlatul meciului FC Argeș - FCSB 1-0:
Ștrea inițială:
FC Argeș și FCSB se întâlnesc joi în Trivale pentru a disputa meciul din etapa a 29-a a Ligii 1, din cadrul sezonului regulat. Partida dintre cele două formații poate fi urmărită de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1, pe siteul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
FC Argeș - FCSB, Live Video, 21:00, Digi Sport 1. Toni Petrea e sub o mare presiune după înfrângerea cu Farul
FC Argeș se prezintă înaintea jocului cu FCSB într-o formă foarte bună. Elevii lui Andrei Prepeliță nu au mai pierdut de cinci meciuri în Liga 1. Trei victorii și două egaluri este bilanțul piteștenilor în ultimele jocuri de campionat.
Înaintea duelului cu ”roș-albaștrii”, FC Argeș se află pe locul 7 în campionat, încă cu șanse la prinderea unui loc de play-off.
- 42 de puncte din 28 de meciuri au cei de la FC Argeș în clasament.
Meciul din tur dintre FCSB și FC Argeș s-a terminat cu victoria echipei din București, scor 2-1.
FCSB speră să își revină în formă, după înfrângerea cu Farul. FC Argeș - FCSB, Live Video, 21:00, Digi Sport 1
Moralul FCSB-ului înaintea jocului din Trivale nu este unul tocmai bun. Elevii lui Toni Petrea au remizat cu CS Mioveni, scor 1-1 și au pierdut cu Farul Constanța, scor 0-2, etapa trecută a Ligii 1.
Ajunși la 13 puncte în spatele liderului CFR Cluj, cei de la FCSB speră să reducă diferența de puncte cu o victorie pe terenul lui FC Argeș.
Sezonul trecut, primul de la revenirea lui FC Argeș în Liga 1, meciul din sezonul regulat de pe terenul piteștenilor s-a terminat cu o remiză, scor 0-0.
"Va fi o deplasare complicată. Un meci greu, ținând cont și de starea terenului de acolo. Noi trebuie să ne revenim, pentru că am avut un joc mai puțin bun, cu un rezultatul nefavorabil etapa trecută.
Am discutat cu echipa ceea ce nu a mers și sperăm ca la jocul de mâine seară lucrurile să stea altfel. Sper că vom reuși să câștigăm. Vom avea o partidă foarte grea. Din punctul meu de vedere, doar ultimul joc m-a nemulțumit. Trebuie să ne trezim dacă vrem să mai prindem primul loc. Trebuie să schimbăm atitudinea și să tratăm meciul ca atare.
(n.r. despre situația lui Malcom Edjouma și Claudiu Keșeru) Nu pot să spun că un singur jucător e vinovat pentru înfrângere. Atât în privința lui (n.r. Edjouma), cât și în cea a lui Keșeru. Veți vedea mâine (n.r. azi) dacă vor fi în lot", a spus Petrea, la conferința de presă, înaintea jocului cu FC Argeș.