Doar 3 în Europa! Steaua e neînvinsă în campionat, în acest sezon, şi ţinteşte un record deţinut de Dinamo
19.03.2014, 10:54Steaua se îndreaptă cu pași mari spre un nou titlu de campioană a României, iar parcursul excelent al elevilor lui Laurențiu Reghecampf este evidențiat și de faptul că echipa din Ghencea nu a putut fi învinsă deloc în actuala ediție de campionat, indiferent de numele adversarilor pe care i-a întâlnit.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ultimul insucces al roș-albaștrilor s-a consumat cu zece luni în urmă, mai exact pe 19 mai 2013, cand Steaua a cedat pe teren propriu contra Viitorului Constanța, cu scorul de 2-5. De atunci și până în prezent, “militarii” au bifat 25 de meciuri fără să cunoască gustul înfrângerii: celor 23 de etape din actualul sezon li se adaugă și partidele cu CS Severin și FC Brașov, disputate în finalul ediției trecute de campionat.
De altfel, Steaua se află într-o companie selectă, fiind, alături de Bayern Munchen și Sparta Praga, între singurele echipe din Europa care nu au pierdut niciun meci în acest campionat. Potrivit Prosport, în cazul în care elevii lui Laurențiu Reghecampf își vor încheia sezonul în aceeași manieră și vor începe la fel și campionatul următor, aceștia ar putea ataca în noiembrie recordul post-revoluționar pe care îl deține Dinamo, care a strâns 47 de meciuri fără înfrângere începând cu 25 mai 1991.
Etichete: steaua neinvinsa , alaturi de bayern steaua intre cele trei echipe neinvinse , steaua liga 1 in direct digi sport , record invincibilitate steaua dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...