Dinamo - Hermannstadt 2-0. "Câinii" au bifat patru victorii la rând și s-au salvat de la retrogradarea directă
08.05.2021, 22:50
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo a obținut a patra victorie la rând, 2-0 cu Hermannstadt și s-a salvat de la retrogradarea directă. Două penalty-uri ale lui Anton au scris istoria meciului.
Dinamo - Hermannstadt 2-0. Paul Anton a marcat ambele goluri din penalty-uri
Meciul a început cu o ocazie imensă a sibienilor, când Aralica a ratat singur cu portarul după câteva secunde de la fluierul de start. Dinamoviștii au avut și ei o șansă uriașă în minutul 23, când Addae a scos de pe linia porții mingea trimisă cu boltă de lui Blejdea.
Portarul Figueiredo a salvat de două ori în aceeași fază, iar "câinii" au mai ratat prin Anton și Sorescu, apoi au primit penalty în minutul 31, când Stoica a fost eliminat. Anton a transformat lovitura de pedeapsă și și-a pus echipa în avantaj.
Dinamo - Hermannstadt 2-0. "Câinii" s-au salvat de la retrogradarea directă
Hermannstadt a ratat o șansă mare în debutul reprizei secunde, însă tot Dinamo a fost mai periculoasă. Bejan a irosit o șansă imensă, iar Anton l-a "întins" pe Figueiredo.
Blejdea a mai avut o ocazie pentru dinamoviști, iar în prelungiri, echipa lui Dusan Uhrin a primit al doilea penalty, care a fost transformat de același Anton.
Dinamo - Hermannstadt s-a terminat 2-0, iar "câinii" s-au salvat matematic de la retrogradarea directă. Cu două etape rămase de jucat, Dinamo are 7 puncte peste prima echipă care retrogradează direct, adică chiar Hermannstadt.
VIDEO cu rezumatul meciului Dinamo - Hermannstadt 2-0:
Știrea inițială:
Meciul dintre Dinamo și Hermannstadt poate fi urmărit, de la ora 21:15, în direct pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
După trei victorii consecutive în play-out, ”câinii” lui Dusan Uhrin vor un nou succes pentru a scăpa, momentan, de emoțiile zonei retrogradabile.
Dinamo - Hermannstadt, ora 21:15, LIVE VIDEO, pe Digi Sport 1. ”Câinii” vor a patra victorie la rând în play-out
Cu 24 de puncte, Dinamo a reușit să scape de locurile de baraj și a urcat pe locul 11, cu 24 de puncte, la un singur punct de locul 13, care duce la baraj, ocupat de Viitorul.
De partea cealaltă, Hermannstadt este pe locul 15, direct retrogradabil, cu 20 de puncte. O victorie i-ar menține pe sibieni în cursa pentr un loc de baraj, dar în cazul unei înfrângeri în ”Ștefan cel Mare”, calculele pentru evitarea retrogradării s-ar complica semnificativ.
După victoria de la Iași, scor 2-1, Dusan Uhrin, antrenorul lui Dinamo, a explicat ce a reușit să schimbe la echipa pe care a preluat-o în urmă cu mai bine de trei săptămâni.
„Cred că am reușit să umblu puțin la mentalitate, dar nu e terminat totul, nu am rezolvat nimic, mai avem încă trei meciuri foarte grele", a spus Uhrin, făcând referire la meciurile cu Hermannstadt, FC Argeș și Chindia.
În sezonul regulat, cele două echipe au remizat, scor 1-1, în ”Ștefan cel Mare”, iar la Mediaș, acolo unde Hermannstadt dispută jocurile de pe teren propriu, Dinamo a reușit să câștige cu 2-0.