Video Dinamo - Farul 0-2. "Câinii" încheie anul pe penultimul loc, iar Farul, pe poziție de play-off
articol scris de Digi Sport20.12.2021, 22:23
Dinamo a pierdut pe teren propriu ultimul joc al anului, cel cu Farul, scor 0-2. Jefte Betancor a fost omul meciului, cu un gol, o pasă decisivă, două bare și două ratări uriașe.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo - Farul 0-2. "Câinii" încheie anul pe penultimul loc, cu cea mai alabă apărare și cel mai slab atac
Mai întâi, spaniolul a nimerit bara în minutul 22, după o combinație superbă cu Grameni, iar peste 4 minute a ratat o șansă uriașă, când a rămas singur cu Eșanu, dar acesta a respins eroic, cu piciorul.
"Câinii" au avut și ei o șansă uriașă în minutul 33, prin Popa, dar Aioani a respins de pe linia porții. Repriza a doua a început cu ocazia lui Romario Pires.
Dinamo - Farul 0-2. Constănțenii termină anul pe loc de play-off
Spaniolul Betancor a deschis scorul în minutul 53, iar peste 3 minute a combinat superb cu Ganea, care a făcut 2-0. Până la final, atacantul spaniol a mai avut o bară și o altă ocazie în aceeași fază.
Ultima șansă a meciului i-a aparținut tot Farului, prin lovitura liberă a lui Adrian Petre.
Dinamo - Farul s-a terminat 0-2, iar echipa lui Mircea Rednic a încheiat anul pe penultimul loc, cu cea mai slabă apărare și cel mai slab atac. În schimb, constănțenii termină 2021 pe 6, loc de play-off.
VIDEO cu rezumatul meciului Dinamo - Farul 0-2:
LIVE VIDEO Dinamo - Farul 0-2
Min. 90+3: Final de meci. Dinamo - Farul se termină 0-2.
Min. 82: Schimbare la Farul. Nicolas Popescu intră în locul lui Jefte Betancor.
Min. 82: Schimbare la Dinamo. Stan intră în locul lui Măgureanu.
Min. 82: Schimbare la Dinamo. Țîră intră în locul lui Ivanovski.
Min. 82: Schimbare la Dinamo. Ahmed Bani intră în locul lui Bordușanu.
Min. 74: Schimbare la Farul. Dussaut intră în locul lui Romario Pires.
Min. 73: Romario Pires (Farul) primește cartonaș galben.
Min. 71: Schimbare la Dinamo. Amzar intră în locul lui Torje.
Min. 68: Ocazie Farul. Adrian Petre execută o lovitură liberă, dar mingea trece aproape de vinclu.
Min. 67: Carp (Dinamo) primește cartonaș galben.
Min. 64: Schimbare la Farul. Purece intră în locul lui Ciobanu.
Min. 64: Pitu intră în locul lui Grameni.
Min. 64: Schimbare la farul. Petre intră în locul lui Ganea.
Min. 64: Schimbare la Dinamo. Nunic intră în locul lui Popa.
Min. 63: După o centrare din corner, Jefte nimerește bara, mingea îi revine, dar nu îl poate învinge pe Eșanu, care scoate de pe linia porții.
Min. 56: Gol Farul! Jefte combină cu Ganea, care trece de Popa și marchează superb.
Min. 53: Gol Farul! După o centrare din corner, mingea e respinsă până în afara careului, de unde e retrimisă în careu, Larie deviază cu capul până la Jetfe Betancor, care deschide scorul.
Min. 47: Ocazie Farul. Ciobanu centrează din corner, mingea cade în careu și ajunge la Artean, care i-o așează lui Romario Pires, care nu nimerește poarta. La această fază, Romario cere penalty și susține că a fost lovit de Torje.
Min. 46: Începe repriza a doua.
Min. 45: La pauză, Dinamo - Farul 0-0.
Min. 33: Ocazie mare Dinamo. După un corner executat de Bordușanu, Popa trimite cu capul, dar Aioani scoate de pe linia porții, cu un reflex superb.
Min. 26: Ocazie uriașă Farul. Ganea combină cu Jefte, care rămâne singur cu portarul Eșanu, dar nu îl poate învinge.
Min. 22: Bară Farul. Grameni combină cu Jefte Betancor, care driblează scurt în careu, dar trage în bară.
Min. 1: Începe meciul.
Dinamo: Eșanu - Crețu, Popa, Giafer, Kainourgios - Măgureanu, Carp, Itu, Bordușanu - Torje - Ivanovski
Rezerve: Fara, Bani, Stan, Ehmann, Amzar, Nunic, Țîră, Pinto, Grigore
Antrenor: Mircea Rednic
Farul: Aioani - Mladen, Larie, Ghiță, De Nooijer - Romario Pires, Artean, Grameni - Ganea, Betancor, Ciobanu
Rezerve: Brănescu, Dussaut, Purece, Pitu, Radaslavescu, Petre, Sali, Dobrosavlevici, Popescu
Antrenor: Gheorghe Hagi
Arbitru: Istvan Kovacs
Știrea inițială:
Eroarea prin care Dinamo a pierdut mai mulți jucători înaintea meciului cu Farul
Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a recunoscut că anumiți fotbaliști au părăsit deja echipa, pentru că li s-au reziliat contractele înainte de ultima etapă. Rednic a recunoscut că a fost o eroare din partea clubului să îi anunțe pe jucători că sunt liberi înainte de ultima etapă:
"Este ultimul meci, dar este cel mai important. Se spune că ultima impresie poate să schimbe multe. Am ceva jucători lipsă, Deian Sorescu, Andrei Radu și Răuță.
Avem și câțiva jucători răciți, Ricardo Grigore nu s-a antrenat ieri, dar am făcut un lot de 18 jucători care să abordeze meciul de mâine.
Au plecat din jucători, s-au făcut ceva greșeli în contract. Notificările s-au făcut pentru data de 15 decembrie, iar ultimul meci este pe 21.
Era greu ca acești jucători să mai fie concentrați să joace la ultimul meci, s-a decis de comun acord ca ei să plece. Oricum nu îi opream, dar nu a fost corect din partea noastră", a spus Rednic, la conferința de presă premergătoare meciului cu Farul.
Dinamo - Farul 20:30 LIVE VIDEO | Echipele de start
Dinamo: Eșanu - Ehmann, Pinto, R. Popa, Kainourgios - Itu, Espinosa, Carp - Bordușanu, Nunic, Ivanovski
Antrenor: Mircea Rednic
Farul: Aioani - Boboc, Larie, Ghiță, De Nooijer - Artean, Ciobanu, R. Pires - Ely, Betancor, Pitu
Antrenor: Gheorghe Hagi
Ce jucători pleacă de la Dinamo, cu cine rămâne Mircea Rednic
Iată jucătorii care l-au dezamăgit pe Mircea Rednic și care vor pleca până în această iarnă:
- Plamen Iliev, Răzvan Popa, Alin Dudea, Steliano Filip, Petar Gluhakovic, Constantin Nica, Geani Crețu, Cosmin Matei, Ahmed Bani, Andreas Mihaiu, Robert Moldoveanu, Tomas Vestenicky, Mihai Neicuțescu și Cătălin Țîră.
De asemenea, este incertă situația fotbaliștilor Andre Pinto, Marko Nunic, Mirko Ivanovski și Deian Sorescu. Primii trei au arătat prea puțin în joc, față de ce se aștepta Mircea Rednic, în timp ce Deian Sorescu ar putea fi vândut.
La o numărătoare rapidă putem observa că Mircea Rednic ar putea să se despartă de 18 jucători în această iarnă, însă va fi obligat să aducă alții, mai valoroși, într-un număr la fel de mare.
Iată cum arată lotul lui Dinamo, fără cei 18 jucători care ar putea pleca cât de curând:
- Portari: Mihai Eșanu, Ștefan Fara.
- Fundași: Ricardo Grigore, Marco Ehmann, Denis Giafer, David Țone, Andrei Radu, Ionuț Amzar.
- Mijlocași: Cătălin Carp, Alexandru Răuță, Michel Espionosa, Cătălin Itu, Ionuț Borcea, Antonio Bordușanu, Gabriel Torje, Nikolaus Kainourgios.
- Atacanți: Cătălin Măgureanu.
Etichete: mircea rednic , transferuri dinamo , dinamo farul , meciuri liga 1 , dinamo farul echipe probabile
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...