Dan Petrescu și-a recunoscut greșeala: "Am fost fanul numărul 1, dar poate era mai bine fără"
articol scris de Digi Sport26.04.2023, 18:22
Dan Petrescu (55 de ani) și-a turnat cenușă în cap și a recunoscut o greșeală pe care "a comis-o".
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Dan Petrescu regretă că și-a dorit introducerea VAR în România
Concret, antrenorul CFR-ului spune că și-a dorit introducerea VAR în România, dar că acum regretă asta.
"Am fost fanul numărul 1 al VAR-ului și iată că am făcut o greșeală. Poate că era mai bine fără. La toată lumea vezi greșeli foarte mari. Toate echipele din play-off sunt bune, detalii o să facă diferența. E o presiune mare pe arbitrii.
Nu țin minte un campionat câștigat de cineva unde să nu fie presiune. La cum e făcut la noi play-off-ul să-ți ia jumătate de puncte...Înainte parcă nu erau așa play-off-urile", a spus Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare meciului cu dintre Sepsi și CFR Cluj.
Antrenorul CFR-ului a dat mai multe exemple în care formația sa a fost implicată de-a lungul acestei stagiuni.
Dan Petrescu: "Am fost dezavantajați 5 meciuri din 5 în play-off"
Reacția lui Petrescu a venit și ca urmare a scandalului făcut de cei de la FCSB și de Gigi Becali, cel care a anunțat că se retrage din fotbal după meciul pierdut cu Rapid, 0-1.
"Îmi place că se fac polemici în săptămâna asta. Hai să luăm meciurile CFR-ului, să ne gândim. Primul meci, cu Rapid, în minutul 94, Maglica marchează, eu nu am văzut ofsaidul nicăieri. Al doilea meci e la Craiova, Ivan are capul în ofsaid și se spune că nu se ia, ci doar piciorul. Deci 4 puncte pierdute.
Când jucăm cu Farul și dau gol ei, se spune că se ia capul lui Braun. Păi, stai, cu Ivan nu s-a luat. Cu FCSB am avut penalty cât casa, la Birligea, nu s-a uitat nimeni la VAR. Deci am fost dezavantajați în 5 meciuri din 5 în play-off. Ar fi trebuit să se retragă clubul, nu doar patronul.
Numai CFR a fost dezavantajată. Și liniile au fost trase cum au vrut. Colțescu dă penalty, e la 5 metri. Vede clar, se aude de pe bancă că a fost. Vine la VAR, o secundă, și întoarce. Când ai văzut tu mă? Cere mai multe unghiuri, te uiți de mai multe ori", a spus Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare meciului dintre Sepsi - CFR Cluj.
VIDEO cu răbufnirea lui Dan Petrescu:
Etichete: dan petrescu , antrenor cfr cluj , var
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...