CS Mioveni - Universitatea Craiova 0-1. Trei puncte chinuite pentru formația din Bănie
12.12.2022, 22:33
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Universitatea Craiova s-a impus la limită, scor 1-0 (1-0), luni, pe terenul celor de la CS Mioveni, într-o partidă din etapa a 20-a din Liga 1.
- Unicul gol al partidei a fost marcat de către George Cîmpanu, în minutul 41.
Oltenii nu au impresionat, dar au obținut toate punctele
Universitatea Craiova a obținut cele trei puncte la Mioveni, dar a avut momente de joc în care nu a părut deloc ca o echipă cu pretenții. A părut o formație blazată, lipsită total de determinare, curaj, inspirație.
Singurul gol al partidei a fost marcat de George Cîmpanu printr-o execuție individuală de excepție, cu stângul, la colțul lung, din marginea careului.
Oltenii au mai avut șansa de a se distanța pe tabelă în două rânduri, prin Crețu și Markovici, dar ar fi putut pierde două puncte uriașe pe final, la lovitura de cap a kosovarului Blerim Krasniqi, după un duel aerian câștigat împotriva lui Vladimir Screciu.
Rămâne de văzut ce va decide patronul Mihai Rotaru după pauza de iarnă, dacă va continua cu Dragoș Bon pe margine sau va aduce un tehnician de calibru.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a urcat pe locul patru, cu 35 de puncte, în timp ce CS Mioveni rămâne ultima, cu opt puncte, după 20 de etape disputate.
VIDEO: Rezumat CS Mioveni - Universitatea Craiova 0-1
CS Mioveni-Universitatea Craiova 0-1 (Cîmpanu 41)
Mirel Rădoi (46 de ani) a demisionat de la Universitatea Craiova după înfrângerea suferită cu FC Argeş, scor 1-2, în Cupa României, iar acesta este primul joc, după plecarea fostului selecţioner, în care pe bancă va fi un tehnician de conjunctură. Este vorba despre Dragoş Bon, aflat în colectivul tehnic al fostului "principal".
- CS Mioveni-Universitatea Craiova va începe la 20:30 şi va putea fi vizionat pe Digi Sport 1
Aflaţi în plin scandal legat de salariile neplătite de mai multe luni, jucătorii de la Mioveni speră la zile mai bune în finalul acestui an. Echipa a primit doar promisiuni până acum că se vor achita din restanţe până la finalul acestui an, în care Sărbătorile sunt atât de aproape.
Echipa are însă un sezon dezastruos, demonstrat şi de bilanţul de pe teren propriu: 9 meciuri, nicio victorie, patru remize - cu FCSB, UTA, U Craiova 1948 şi FC Botoşani.
Dragoş Bon va îndeplini rolul de antrenor principal al oltenilor la CS Mioveni-Universităţii Craiova, Live Video pe DGS 1, aplicaţia Digi Sport şi digisport.ro
Oltenii nu se grăbesc să pună antrenor nou după plecare lui Rădoi. Acţionarul Mihai Rotaru a anunţat că are "variantele 1, 2 şi 3 în minte. Antrenori care sunt sub contract", şi e posibil să aştepte pauza competiţională pentru instalarea unui "principal" cu puteri depline.
Numai că obiectivul echipei, play-off, este în pericol şi tocmai de aceea trebuie să învingă, indiferent de antrenorul care este pe bancă.
Eugen Neagoe, acum la "U" Cluj, este unul dintre numele vehiculate pentru preluarea din iarnă a echipei.
Mirel Rădoi avea o listă cu 12 jucători pe care a cerut conducerii să-i cedeze sub o formă sau alta
Mirel Rădoi avea o listă cu foarte mulţi fotbalişti pe care nu-i mai voia la echipă, din iarnă încolo. A reprezentat, probabil, un element foarte sensibil şi conducerea s-a gândit că ar fi mai bine ca el să plece.
Iată lista celor 12 jucători de care Mirel Rădoi și-ar fi dorit să se despartă:
- Denis Rusu - intră în ultimele șase luni de contract în ianuarie
- Ivan Martic - criticat de Rădoi după meciul cu FC U Craiova
- Sergiu Hanca - exclus din lot de Rădoi
- Ionuț Vînă - exclus din lot de Rădoi
- Paul Papp - intră în ultimele luni de contract în ianuarie
- Valerică Găman - intră în ultimele luni de contract în ianuarie
- Ante Roguljic - nu l-a convins deloc pe Rădoi
- Alexandru Cîmpanu - voia ca Rotaru să îl dea împrumut
- Jovan Markovic - exclus din lot de Rădoi, voia ca Rotaru să îl dea împrumut
- Elvir Koljic - considerat problematic din cauza accidentărilor
- Raul Silva - considerat problematic din cauza accidentărilor
- Eduard Florescu - considerat sub nivelul pretențiilor