Exclusiv Constantin Gâlcă, pe lista unei echipe de Liga 1
articol scris de Digi Sport20.09.2022, 08:35
Pauza competițională cauzată de meciurile echipelor naționale ar putea să aducă schimbări la un club din Liga 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FC Argeș a pierdut meciul din etapa cu numărul 11 a Ligii 1, 0-1, contra celor de la CFR Cluj și continuă să aibă rezultate neconcludente.
Costel Gâlcă, pe lista lui FC Argeș. Leo Grozavu este și el o variantă pentru piteșteni
Piteștenii se află în acest moment pe locul 10, cu 13 puncte, la 4 distanță de Petrolul Ploiești, ocupanta primei poziții care ar duce în play-off. Clasarea între primele 6 formații este obiectivul declarat pe care Andrei Prepeliță îl are.
Fanii formației nu sunt mulțumiți de fluctuațiile de formă și i-au cerut demisia acestuia în mai multe rânduri, însă până acum conducerea clubului nu a avut discuții cu alți tehnicieni și nici o luare de poziții cu privire la viitorul tehnicianului.
Din informațiile Digi Sport, există totuși două nume care au fost vehiculate prin club ca posibile soluții de înlocuire a lui Andrei Prepeliță, asta în cazul demiterii sale.
Constantin Gâlcă, ultima dată la Al Hazm, și Leo Grozavu, ultimată dată la Sepsi, sunt variantele pe care piteștenii le iau în calcul.
Ambii sunt liberi de contract și au avut rezultate apreciate în Liga 1. Gâlcă este ultimul antrenor care a reușit să aducă titlul în curtea celor de la FCSB.
Ce a spus Andrei Prepeliță, despre o posibilă plecare, după FC Argeș - CFR Cluj 0-1
Prepeliță a declarat că nu intenționează să plece de la Pitești, dar în cazul în care conducerea clubului dorește despărțirea, el va accepta decizia.
"M-am obișnuit cu scandările tribunei, nu știu ce doresc de la mine. Sincer, eu i-am respectat, am vorbit frumos despre ei. Sunt și piteștean, m-am întors cu sufletul acasă. Ca antrenor, am salvat echipa de la retrogradare, am dus-o în play-off anul trecut, în semifinalele Cupei, cu un lot cu care nu puteam emite pretenții.
Sunt dezamăgit, când vii și joci acasă te aștepți să ai susținere. Mă uit la ce susținere au unele echipe, cum îi poartă suporterii spre victorie. N-am nimic împotriva acestor scandări împotriva mea, dar măcar pe jucători să-i susțină. Ei simt asta, le-am spus să fie calmi. Au nevoie de încurajări.
Eu sunt obișnuit de un an de zile. Dacă conducerea ia vreo decizie, mă supun. Dar, ca să fie liniștiți spectatorii, n-o să-mi dau demisia. Nu e un gest de bărbăție. Și anul trecut puteam să renunț, când au fost momente grele, dar am continuat și am jucat în play-off", a spus Andrei Prepeliță.
Clasament Liga 1
VIDEO cu rezumatul meciului FC Argeș - CFR Cluj 0-1
Etichete: costel galca , leo grozavu , antrenor fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...