Clubul care nu renunță la Florinel Coman! ”Va fi ofertat și la iarnă”
articol scris de Digi Sport12.10.2020, 23:14
Florinel Coman (22 de ani) s-a accidentat, după un start bun de sezon la FCSB, în meciul cu Topola, dar chiar și așa atacantul are parte de oferte concrete.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Oficialii celor de la Sporting Lisabona au înaintat o ofertă concretă pe adresa roș-albaștrilor, numai că Gigi Becali a refuzat! Coman, așteptat să revină pe teren la începutul lui noiembrie, va avea posibilitatea de a arăta că merită să facă pasul la o echipă cu nume.
Când poate semna Florinel Coman cu Sporting Lisabona
Diriguitorii grupării portugheze nu s-au lăsat intimidați de refuzul milionarului din Pipera și vor să mai facă o nouă ofertă pentru internaționalul român în proxima periodă de mercato, susțin jurnaliștii de la onefootball.com.
Fotbalistul născut în Brăila și lansat de Gheorghe Hagi, la Viitorul Constanța, e unul dintre preferații patronului Gigi Becali, om de afaceri care vrea să scoată maximum în plan financiar de pe urma unei eventuale plecări în străinătate a extremei stânga.
De ce nu s-a mai concretizat acum transferul lui Florinel Coman la Sporting Lisabona
Impresariat de firma lui Ioan Becali, vărul patronului de la FCSB, Coman a fost monitorizat o perioadă de Sporting Lisabona. Portughezii au făcut o ofertă clară, foarte avantajoasă, însă Gigi Becali a refuzat.
Ioan Becali a dezvăluit, ÎN DIRECT la Digi Sport, ce sumă ar fi cerut Gigi Becali.
"Vărul meu a avut o ofertă de nouă milioane de euro pentru Coman de la Sporting Lisabona și 10 la sută dintr-un eventual transfer.
Nu a vrut, a vrut 11 milioane de euro", a declarat Ioan Becali la emisiunea Digi Sport Matinal.
- 5,5 milioane e cota de piață a lui Florinel Coman
Etichete: ioan becali , gigi becali , florinel coman , transferuri fcsb , oferte florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...