Exclusiv Cine sunt cei 3 fotbaliști "interziși" de Edi Iordănescu la națională, înainte de EURO: "S-a luat decizia"
articol scris de Digi Sport17.03.2024, 11:20
Sâmbătă, pe site-ul oficial FRF a fost publicat lotul României pentru partidele amicale cu Irlanda de Nord și Columbia, programate pe 22 martie, pe Arena Națională, respectiv 26 martie, pe Civitas Metropolitano.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Imediat după, Edi Iordănescu (45 de ani) a transmis un mesaj: cei prezenți nu au garanția că vor fi la EURO, iar în același timp cei absenți pot spera în continuare că vor fi convocați. Pentru unii jucători, însă, acest lucru pare imposibil.
Florin Bratu crede că Mitriță, Ivan și Maxim nu vor mai fi chemați la națională
Prezent în studioul Digi Sport Matinal, Florin Bratu (44 de ani) a comentat atât neconvocarea lui Alex Mitriță, cât și a lui Andrei Ivan și Alex Maxim, deoarece toți trei se află în aceeași situație.
"Noi vedem din alt unghi. Va fi foarte greu, dacă nu imposibil, ca el (n.r. Mitriță) să apară. Edi și-a creionat un lot lărgit din care de acolo va extrage. Probabil că e și Mitriță, dar să nu uităm și să dăm timpul înapoi.
Știi că Edi a avut probleme cu Mitriță, cu Ivan. Au fost ceva probleme. Plus Maxim. S-a luat decizia să se renunțe o perioadă la ei. Nu oficial, așa am văzut.
Iată că n-au mai apărut. Practic, asta s-a întâmplat! Mi-e foarte greu să cred că acești trei jucători vor apărea în viitor la echipa națională.
Acum, dacă e bine sau nu, vom vedea. Cert e că Edi s-a calificat cu un lot din care cei trei nu au făcut parte și probabil că va merge pe același nucleu", a declarat Bratu.
Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia
Portari
Horațiu Moldovan (Atletico Madrid | Spania, 9/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (FC Rapid 1923, 0/0);
Fundași
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 15/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 24/2), Vasile Mogoș (CFR Cluj, 4/0), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 25/1), Radu Drăgușin (Tottenham | Anglia, 13/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 25/2), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 34/2), Deian Sorescu (Gaziantep | Turcia, 14/0);
Mijlocași
Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 66/14), Marius Marin (Pisa | Italia, 15/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 35/4), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 52/3), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 14/1), Darius Olaru (FCSB, 15/0), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 20/6), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 17/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 31/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 8/2), Florinel Coman (FCSB, 12/1);
Atacanți
George Pușcaș (Bari | Italia, 40/11), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 36/5), Florin Tănase (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2).
Etichete: florin bratu , alex maxim , andrei ivan , alex mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...