Chindia - UTA 2-1. Elevii lui Toni Petrea se impun pe finalul unui joc cu multe faze controversate
03.02.2023, 19:01
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Chindia Târgoviște și UTA Arad s-au întâlnit în primul meci din etapa cu numărul 24 a Ligii 1, încheiat cu victoria elevilor lui Toni Petrea (47 de ani), scor 2-1.
În urma victoriei de pe teren propriu cu UTA, Chindia Târgoviște a urcat două poziții în clasamentul din Liga 1.
Chindia - UTA 2-1, în etapa a 24-a din Liga 1
Prima parte a meciului de la Ploiești a adus două dintre golurile partidei. Cooper a deschis scorul în minutul nouă, în timp ce Ubbink a egalat în minutul 31.
Cooper a mai înscris un gol în minutul 26, iar Milosevic în minutul 45+2, dar ambele reușite au fost anulate pentru ofsaid, respectiv fault în atac. Jucătorii au contestat deciziile arbitrului.
Partea secundă a meciului a început cu cei de la UTA în atac, însă lovitura au dat-o tot elevii lui Toni Petrea, în minutul 81.
Cristian Neguț a înscris din șase metri, după șutul respins al lui Marco Dulca și astfel i-a adus un nou succes Chindiei în Liga 1.
În urma rezultatului din această rundă, Chindia se află pe locul opt în Liga 1, cu 28 de puncte, în timp ce UTA ocupă poziția a 15-a, cu 20 de puncte din 24 de runde disputate.
VIDEO Rezumat Chindia - UTA 2-1
Știrea inițială
Chindia Târgoviște - UTA Arad, LIVE VIDEO, ACUM, Digi Sport 1. Oaspeții sunt fără victorie în 2023
Înaintea întâlnirii de astăzi, trupa lui Toni Petrea ocupă locul 10 în Liga 1 și are 25 de puncte acumulate. Chindia are un egal și o victorie în acest an calendaristic, iar în ultima rundă a trecut cu 2-1 de Petrolul, în deplasare.
De cealaltă parte, UTA Arad este penultima în Liga 1, iar situația la formația pregătită de Laszlo Balint nu este cea mai bună. Arădenii au 13 meciuri fără succes în campionat și speră "să rupă" blestemul în duelul de vineri. În runda precedentă, UTA a cedat pe teren propriu, scor 1-2, în fața celor de la CS Mioveni.
- În tur, Chindia și UTA au remizat, scor 1-1, în luna septembrie