Chindia - Universitatea Craiova 1-1. Gazdele au obținut un punct datorită unui gol marcat în minutul 90
29.11.2022, 20:55
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova au remizat, 1-1, într-un meci restanță din etapa cu numărul 6 al Ligii 1.
Oaspeții au început mai bine partida și și-au fructificat dominarea, atunci când Alexandru Crețu a profitat de o centrare excelentă dată de Vătăjelu, iar mijlocașul a înscris cu o lovitură de cap excelentă.
Chindia - Universitatea Craiova 1-1. Gazdele "scot" un punct în minutul 90
Aceeași conexiune între cei doi olteni a avut loc câteva minute mai târziu, dar de data aceasta execuția a fost pe lângă poartă.
Doru Popadiuc a fost aproape de egalare în finalul primei părți, din lovitură liberă, dar balonul a refuzat să intre în poartă.
Repriza secundă a adus din nou o dominare a oaspeților, care au avut o șansă mare de a marca, prin Ivan Martic, dar Cătălin Căbuz s-a aflat la post. Chindia a dat lovitura în minutul 90, prin Daniel Popa, servit excelent de Doru Popadiuc. Atacantul a marcat cu un voleu și a adus trupei lui Toni Petrea un punct.
VIDEO REZUMAT Chindia - Universitatea Craiova 1-1
Chindia - Universitatea Craiova 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Meci restant din etapa a 6-a a Ligii 1
Chindia: Căbuz - Căpușă, Celea, Orozco, Dumitrașcu - Vorobjovas, Passaglia - Neguț, Popadiuc, A. Șerban - D. Popa
Antrenor: Anton Petrea
Universitatea Craiova: Arlauskis - Papp, Silva, Screciu - Martic, Nistor, Al. Crețu, Căpățână, Vătăjelu - Rivaldinho, A. Ivan
Absenți: Mitrea, Baiaram (suspendați), Bancu (accidentat)
Antrenor: Mirel Rădoi.
Ce a decis Mirel Rădoi în privința lui Andrei Ivan, exclus din lotul Universității Craiova săptămânile trecute
Înaintea meciului cu Rapid, programat pe 12 noiembrie, Mirel Rădoi (41 de ani) a decis să-i excludă din lotul Universității Craiova pe Sergiu Hanca (30 de ani), Ionuț Vînă (27 de ani), Andrei Ivan (25 de ani) și Jovan Markovic (21 de ani).
Zilele trecute, președintele Sorin Cârțu anunța că Mirel Rădoi a decis să-i reprimească la antrenamente pe toți cei patru jucători. Cu toate acestea însă, antrenorul Universității Craiova nu avea de gând să-i utilizeze pe fotbaliștii în cauză la meciul cu Chindia, programat marți, însă fostul selecționer s-a răzgândit.
Concret, Rădoi va miza în cele din urmă pe Ivan la partida cu dâmbovițenii, forțat de probleme de lot cu care se confruntă oltenii, anunță Pro Sport. Potrivit sursei, Markovic, Hanca și Vînă nu vor fi utilizați în duelul programat mâine, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1.
Liga 1, etapa 6 - Restanțe
Azi, 29 noiembrie 2022
19:00 Chindia - Universitatea Craiova ÎN DIRECT la Digi Sport 1
Mâine, 30 noiembrie 2022
19:00 Hermannstadt - CFR Cluj ÎN DIRECT la Digi Sport 1
Joi, 1 decembrie 2022
19:00 FC Botoșani - FCSB ÎN DIRECT la Digi Sport 1.