Chindia Târgoviște - FC Voluntari 1-1. Toni Petrea și Liviu Ciobotariu "o dau la pace"
13.03.2023, 19:30
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Chindia Târgoviște și FC Voluntari au remizat, 1-1, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 30 a Ligii 1, ultima a sezonului regulat.
Gazdele au început partida mai bine și au fost aproape de a marca în minutul 2, prin Neguț, dar Popa a fost la post.
Chindia Târgoviște - FC Voluntari 1-1. Egal echitabil în penultimul meci al sezonului regulat
Scorul a fost deschis de ilfoveni, prin Vitalie Damașcan, după o fază superbă realizată de atacantul din Republica Moldova.
Elevii lui Toni Petrea au căutat în căutarea egalării și au lovit de două ori bara, prin Cooper, o dată în prima parte, o dată în partea a doua.
Atacantul Chindiei a fost în cele din urmă ajutat de bară și a reușit egalarea spre finalul partidei, după un șut puternic din careu.
VIDEO REZUMAT Chindia - Voluntari 1-1
Știrea inițială:
Chindia - Voluntari, Live Video 17:30, Digi Sport 1. Petrea contra Ciobotariu în penultimul meci din sezonul regulat
Dacă va câștiga, formația din Târgoviște va strânge 34 de puncte la finalul sezonului regulat și va urca pe locul 10, iar după înjumătățire va porni în play-out cu 17 puncte.
În schimb, trei puncte pentru Voluntari ar însemna 36 la finalul campionatului, adică 18 după înjumătățire. Ar fi locul 8, poziție din care echipa se va putea bate cu șanse reale la primul loc în play-out și, implicit, posibilitatea de a se lupta pentru cupele europene cu locul 3 sau 4 din play-off. Va conta însă și rezultatul partidei CFR Cluj - U Cluj.
- Abonații RCS-RDS vor putea viziona partida și pe aplicația Digi Sport, și pe siteul digisport.ro
Rămâne de văzut ce partituri au pregătit cei doi antrenori, Toni Petrea (48 de ani) și Liviu Ciobotariu (51 de ani), tehnicieni apreciați pentru rezultatele obținute cu două echipe fără veleități.
De altfel, Petrea este pe locul 3 într-o ierarhie stabilită pe baza punctelor câștigate per meci, în care intră antrenorii activi la echipele din Liga 1, în timp ce Ciobotariu este pe locul 7.
Petrea are 88 de jocuri adunate la FCSB și la Chindia, cu un procentaj de 62,5 la sută.
Ciobotariu a ajuns la 221 de partide în care a fost antrenor principal și are un procentaj de 47,1 la sută. El a pregătit însă multe echipe: FC Național, CS Otopeni, Pandurii, Dinamo, Poli Iași, FC Vaslui, ASA Tg. Mureș, FC Botoșani și Hermannstadt.