Chindia Târgoviște - CS Mioveni 0-0. Gazdele au fost mai insistente, dar fără efect pe tabelă
30.01.2022, 15:44
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Chindia Târgoviște a remizat cu CS Mioveni, scor 0-0, duminică, pe stadionul ”Ilie Oană”, într-o partidă din etapa a 23-a din Liga 1.
Meciul a fost unul închis, echilibrat, nu cu foarte multe ocazii de poartă. Gazdele de la Chindia au atacat poarta adversă mai des, dar nu au reușit să lovească decisiv. Portarul oaspeților, Răzvan Ducan, s-a achitat excelent de atribuții.
În urma acestui rezultat, Chindia Târgoviște și CS Mioveni rămân vecine de clasament, pe locurile 11, respectiv 12, cu câte 25, respectiv 24 de puncte.
Rezumat: Chindia - CS Mioveni 0-0
Chindia Târgoviște - CS Mioveni | LIVE VIDEO, ora 14:00, pe Digi Sport 1. Confruntări directe și statistici
În tur, Chindia s-a impus la Mioveni, 1-0, grație reușitei lui Doru Popadiuc. A fost singura întâlnire dintre cele două formații la nivelul primei ligi. La finalul sezonului 2019/2020, Chindia și CS Mioveni s-au luptat în barajul pentru retrogradare/promovare din/în Liga 1, iar dâmbovițenii au avut câștig de cauză, 3-1 la general.
Înaintea confruntării, Chindia ocupă locul 12, cu 23 de puncte, în timp ce trupa lui Alexandru Pelici se clasează o poziție mai sus, cu 24 de puncte. Târgoviștenii au cel mai slab atac din Liga 1, cu 13 goluri marcate în 22 de meciuri, iar CS Mioveni este a doua în acest ”top”, la egalitate cu Dinamo și Academica Clinceni, cu 16 goluri.
- Daniel Popa este golgheterul Chindiei, cu patru reușite, în timp ce Bogdan Rusu este cel mai bun marcator al lui CS Mioveni, cu șapte goluri.
Chindia Târgoviște - CS Mioveni | LIVE VIDEO, ora 14:00, pe Digi Sport 1. Echipe probabile
- Chindia: Căbuz - Martac, Celea, Pițian, Kocic - Butean, Dulca, Iacob, Șerban - Florea, Popa
- CS Mioveni: Ducan - Iacob, Scarlatache, Garutti - Oancea, Vereș, Dumitriu, Șerbănică - Rădescu, Buziuc, Sanoh