Video&Foto CFR Cluj, pusă la zid după apariția imaginilor din vestiar: "Nu-i întâmplător de ce s-a strigat 'rușine!'"
articol scris de Digi Sport27.09.2021, 18:41
CFR Cluj a obținut o victorie chinuită pe terenul celor de la UTA, scor 1-0, meci la finalul căruia suporterii arădeni au scandat "rușine să vă fie!", făcând referire la trucurile la care a apelat campioana pentru a pleca cu cele trei puncte.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
CFR Cluj, pusă la zid după apariția imaginilor din vestiar: "Nu-i întâmplător de ce s-a strigat 'rușine!'"
După meciul de pe "Francisc Neuman", presa locală a publicat imagini din vestiarul lui CFR Cluj, unde se poate observa mizeria lăsată de jucătorii și staff-ul lui Dan Petrescu.
Galerie Foto
O mulțime de cutii de pizza, sticle, șervețele sau bandaje au fost lăsate în vestiarul oaspeților. "Probabil că nu-i întâmplător de ce a scandat un întreg stadion 'rușine!'. Și ăsta e unul dintre motive", spune cel care a realizat filmarea din vestiar, publicată pe pagina de Facebook Bătrâna Doamnă.
Gesturile jucătorilor clujeni, atât din timpul partidei, cât și după joc, au fost taxate de presa din Arad.
"CFR Cluj numai comportament de campioană a României nu a avut la Arad. Dincolo de jocul fricos, economicos, bazat pe o apărare supraaglomerată la adăpostul golului lui Chipciu din minutul 27, 'feroviarii' au apelat la tertipuri ieftine, nesportive, pentru a-și atinge scopul în fața unei echipe UTA, care ataca cu toate liniile în căutarea egalării. Jucătorii ei, dar în special portarul Bălgrădean și fundașul Cestor, au tras lamentabil de timp, alegându-se chiar cu cartonașe galbene din această cauză.
Dar, lucrurile nu s-au oprit aici. Vestiarul CFR-ului a arătat în ultimul hal după ce jucătorii lui Dan Petrescu s-au urcat în autocarul ce i-a dus la aeroportul din Arad. Doze de suc, sticle de apă, cutii de pizza, pământ, șervețele și alte gunoaie au rămas în urma campionilor, fie pe jos, fie pe mobilierul vestiarului rezervat oaspeților. Sigur, nicio echipă vizitatoare nu a lăsat lună și bec vestiarul de la Arad, dar Culio și colegii săi parcă au ținut cu tot dinadinsul să dea o lecție de 'civilizație'", a scris sportarad.ro.
VIDEO Rezumatul meciului UTA Arad - CFR Cluj 0-1
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , uta arad , vestiar cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...