CFR Cluj - FCSB 2-0. Un penalty dat, iar altul, nu. Gafe și ocazii mari ale oaspeților, care pierd după aproape 3 luni
13.12.2020, 22:53
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campioana CFR Cluj a învins liderul actual, FCSB, scor 2-0 și s-a apropiat la 3 puncte, după un derby superb, cu un penalty dat, iar altul nedat, o bară, gafe și ocazii mari.
CFR Cluj - FCSB 2-0. Roș-albaștrii au cerut un penalty în minutul 2
Etapa a 13-a a fost cu ghinion pentru FCSB. Meciul din Gruia a început cu o fază la care arbitrul Istvan Kovacs nu a văzut un henț în careu al lui Camora, în minutul 2.
Vojtus a ratat o șansă bună pentru clujeni, care au primit apoi un penalty și Deac a deschis scorul de la punctul cu var. Roș-albaștrii au căutat egalarea, iar foarfeca lui Darius Olaru a ocolit poarta, iar apoi Coman l-a întins pe Bălgrădean.
Iulian Cristea a tras și el la o palmă de poartă, iar Dennis Man a nimerit transversala, cu un șut superb. Florinel Coman a mai ratat o șansă bună, din lovitură liberă, însă cei care au marcat au fost tot clujenii, prin Costache, după o greșeală.
CFR Cluj - FCSB 2-0. Campioana s-a apropiat la 3 puncte de lider
Buziuc nu a putut să înscrie din foarfecă, iar la poarta cealaltă, Costache a mai ratat o ocazie pentru CFR.
Pe final, șutul lui Man, de la distanță, a fost reținut de Bălgrădean, însă cei care puteau să mai înscrie o dată au fost clujenii, după o nouă pasă greșită a lui Olaru, recuperată de același Costache, dar acesta nu l-a putut bate pe portarul Vlad.
Ultima ocazie a meciului le-a aparținut roș-albaștrilor, care însă au pierdut pentru prima dată după aproape 3 luni, timp în care au avut 7 victorii consecutive.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Știrea inițială:
CFR Cluj și FCSB se confruntă diseară în cel mai așteptat meci al rundei cu numărul 13 din Liga 1.
Campioana se află acum într-o nouă etapă, după ce Edi Iordănescu a venit în locul lui Dan Petrescu, în timp ce roș-albaștrii par a-și fi găsit cadența după ani de încercări. Fanii le-au pregătit sâmbătă o surpriză, înainte de plecarea spre Cluj.
CFR Cluj - FCSB, 21:00, Digi Sport 1 LIVE VIDEO | De când n-a mai câștigat FCSB pe terenul lui CFR
FCSB nu numai că are șansa de a se distanța considerabil de gruparea din Gruia, dar poate înregistra și primul succes în fieful ardelenilor, după șase ani de pauză. Culmea, cea mai recentă victorie a bucureștenilor la Cluj s-a petrecut la 10 august 2014, când FCSB câștiga după golul marcat de Cristi Tănase.
- CFR Cluj - FCSB se va juca duminică, 13 decembrie, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1 și pe digisport.ro.
Actualul jucător al campioanei, Alexandru Chipciu, a dat pasa decisivă la golul marcat de Tănase. Era sezonul la finalul căruia echipa lui Gigi Becali reușea tripla în România, campionat, Cupa României și Supercupa.
De atunci, FCSB a intrat în vrie și nu a mai reușit nicio performanță pe plan intern până în această vară, când a reușit să câștige o nouă Cupă a României.
CFR Cluj - FCSB, 21:00, Digi Sport 1 LIVE VIDEO | Echipele probabile
FCSB a făcut deplasarea la Cluj fără căpitanul Florin Tănase, accidentat. De asemenea nici Ionuț Panțîru nu va putea juca fiind suspendat. Petrea are probleme cu flancul stâng, deoarece și Soiledis are probleme medicale nerezolvate, așa că, cel mai probabil Ovidiu Popescu va fi titularizat, deși în lot mai este și Marius Briceag, fundaș stânga de meserie. Numai că fostul fotbalist al Craiovei a dezamăgit în cele șase prezențe, astfel că nu mai reprezintă o soluție în acest moment.
De asemena, FCSB are probleme și în atac, acolo unde Sergiu Buș este accidentat și nu va mai juca în acest final de an. Pe lista indisponibililor se mai află Filip și Nedelcu, care nu au revenit încă la prima echipă după accidentările suferite în vară.
De partea cealaltă, Edi Iordănescu și-a mai recuperat din accidentați. Doar Omrani și Cestor mai au probleme în acest moment, astfel că are soluții pentru a închega un prim 11 competitiv.
CFR Cluj: Bălgrădean - Cr. Manea, Vinicius, A. Burcă, Camora - Chipciu, Hoban, Djokovic - C. Deac, Rondon, V. Costache.
Antrenor: Edi Iordănescu
FCSB: A. Vlad - V. Crețu, I. Cristea, Miron, Ovidiu Popescu - Simion, Vînă (Oaidă), Moruțan- Olaru, D. Man, Fl. Coman
Antrenor: Toni Petrea