CFR Cluj - FCSB 0-1. "Roș-albaștrii" au relansat lupta la titlu. Campioana, un singur șut pe poartă și om eliminat
17.04.2022, 22:15
SuperLiga: Rapid - Petrolul, vineri, 20:45, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
Lupta la titlu e relansată. FCSB s-a impus cu 1-0 pe terenul campioanei CFR Cluj, după un meci în care campioana a avut un singur șut pe poartă, iar "roș-albaștrii" au atacat mult și au avut și o bară. Doar două puncte au mai rămas între cele două echipe.
CFR Cluj - FCSB 0-1. Octavian Popescu a marcat singurul gol al meciului
Meciul a început cu FCSB în atac, iar șuturile lui Olaru și Tănase au fost reținute de Bălgrădean. Octavian Popescu și-a încercat de două ori șansa: mai întâi a tras direct în brațele portarului, iar apoi nu a nimerit poarta din lovitură liberă.
Ovidiu Popescu a avut o acțiune personală, finalizată cu un șut peste poartă. Din minutul 43, campioana a rămas fără Susic, care a primit direct cartonaș roșu pentru un fault dur la Olaru.
Din acel moment, Dan Petrescu a betonat și mai mult defensiva începând cu repriza a doua, după ce în prima nu a avut niciun șut pe poartă.
CFR Cluj - FCSB 0-1. Între cele două echipe au mai rămas două puncte
Partea secundă a început tot cu FCSB în atac, iar șutul lui Edjouma a fost reținut de Bălgrădean. Apoi execuția lui Cordea a fost deviată în corner. Același Edjouma nu a avut noroc nici peste câteva minute, după ce Cristea nimerise bara în aceeași fază.
După câteva cornere, Radunovic și Ianis Stoica au nimerit în blocaj. Apoi același Edjouma, care a intrat la pauză, a mai avut două șanse.
Atacurile roș-albaștrilor au fost fructificate în minutul 74, prin Octavian Popescu, însă prelungirile au fost de foc.
FCSB a ratat o ocazie mare, însă CFR a irosit o șansă pur și simplu imensă, când portarul Târnovanu a făcut minuni.
CFR Cluj - FCSB s-a terminat 0-1, iar între cele două echipe au mai rămas două puncte.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - FCSB 0-1:
Știrea inițială:
Derby-ul rundei cu numărul 5 din play-off-ul Ligii 1, CFR Cluj - FCSB, poate fi urmărit de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
CFR Cluj - FCSB | LIVE VIDEO, ora 20:30, pe Digi Sport 1
Partida care poate decide în mare măsură titlul sau, dimpotrivă, să ”arunce în aer” finalul de campionat se va disputa cu casa închisă. Toate biletele au fost epuizate cu câteva zile înaintea jocului.
Meciul dintre CFR Cluj și FCSB va fi arbitrat de Istvan Kovacs, cel mai bine cotat central român al momentului, fiind știute problemele de sănătate pe care le are Ovidiu Hațegan.
CFR Cluj - FCSB | LIVE VIDEO, ora 20:30, pe Digi Sport 1. Confruntări directe și statistici
UPDATE 13:15 - Ultima victorie a FCSB-ului în Gruia datează din 10 august 2014. Atunci, Cristi Tănase înscria unicul gol al partidei câștigate de roș-albaștri la limită, 1-0.
UPDATE 11:45 - Dan Petrescu pare tentat să trimită în teren cei mai experimentați jucători, pentru a estompa elanul roș-albaștrilor. Tehnicianul se pare că va miza între buturi, cel mai probabil, pe Cristian Bălgrădean (34 de ani), care nu a mai apărat din 5 februarie 2022, de la meciul Universitatea Craiova - CFR 1-1. În lot are șanse să fie inclus, drept rezervă pentru ”Pufi”, și ”uriașul” Karlo Letica (24 de ani), considerat la un moment dat una dintre speranţele fotbalului croat.
Cu șase meciuri rămase până la finalul sezonului, inclusiv acesta, CFR Cluj are cinci puncte avans față de FCSB în fruntea clasamentului Ligii 1. O victorie ar duce gruparea din Gruia la opt lungimi avans și ar fi aproape imposibil pentru vicecampioană să mai refacă diferența. În schimb, un succes al roș-albaștrilor ar duce-o pe FCSB la două puncte de trupa lui Dan Petrescu și Liga 1 ar avea parte de un final electrizant.
O remiză în Gruia i-ar conveni de minune Unviersității Craiova, care s-a impus la Constanța, 3-0 cu Farul, și este în acest moment la un singur punct de FCSB și la șase în spatele lui CFR Cluj.
- 64 de întâlniri directe s-au înregistrat între cele două echipe la nivelul primei ligi, 18 victorii CFR Cluj, 24 de rezultate de egalitate și 22 de succese FCSB.
- Gabriel Debeljuh, cu 11 goluri, este golgheterul lui CFR Cluj în acest sezon, în timp ce Florin Tănase este cel mai bun marcator la FCSB-ului, cu 15 reușite.
Dan Petrescu și Toni Petrea s-au duelat de două ori de pe bancă. ”Bursucul” s-a impus o dată, 2-0, pe 31 iulie 2020, iar cealaltă partidă s-a încheiat la egalitate, în returul sezonului regulat, pe 23 ianuarie 2022, 3-3.
CFR Cluj - FCSB | LIVE VIDEO, ora 20:30, pe Digi Sport 1. Declarații
Cristi Balaj, președintele clubului CFR Cluj, și Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, au avut un dialog de la distanță, iar arbitrajul a fost tema centrală. Mai întâi, Balaj i-a ironizat pe cei de la FCSB, sugerând că responsabilitatea la echipă nu-i aparține antrenorului, ci patronului. În schimb, la CFR Cluj, singurul responsabil este Dan Petrescu.
Gigi Becali (63 de ani) crede că un succes al echipei lui Anton Petrea (47 de ani) va avea un efect extraordinar în derularea ulterioară a play-off-ului. De aceea le-a și transmis jucătorilor un mesaj public. ”Dacă vom câștiga duminică, suntem campioni!”, a spus Becali, în exclusivitate, la Digi Sport.
Chiar dacă CFR-ul s-ar distanța la opt puncte de FCSB cu o victorie duminică, Dan Petrescu este de părere că titlul nu ar fi jucat.
”Presiune e pe ambele echipe. Când ești antrenor la CFR Cluj și FCSB, tot timpul ai presiune. Nu este decisiv meciul, asta este opinia mea”, a declarat Dan Petrescu.
În schimb, antrenorul FCSB-ului se așteaptă la un joc extrem de dificil împotriva CFR-ului și crede că un eventual eșec al echipei sale va decide într-o proporție destul de mare campioana României din acest sezon.
"O deplasare pe terenul echipei de pe primul loc. O echipă care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Au un lot valoros, numeros, care se menține pe primul loc de ceva timp. Mergem încrezători, pentru un joc bun și vrem să câstigăm, indiferent de ce echipă întâlnim.
E un meci important pentru ambele echipe. Dacă nu vom reuși să caștigăm, distanța se mărește. Se poate întampla orice în cele cinci jocuri, dar dacă nu vom câștiga mâine seară vor lua o opțiune importantă pentru câstigarea campionatului”, a spus Petrea.
CFR Cluj - FCSB | LIVE VIDEO, ora 20:30, pe Digi Sport 1. Roș-albaștrii schimbă defensiva ”tip”
În săptămâna partidei, Toni Petrea a primit o veste proastă: nu se va putea baza pe Paulo Vinicius, din cauza unei probleme medicale.
Fundașul brazilian revenise de curând după a altă accidentare și fusese integralist cu Universitatea Craiova și FC Voluntari, însă va rata duelul de la Cluj.
Paulo Vinicius, ”stâlpul defensivei” FCSB-ului din acest sezon, va fi înlocuit cu Andrei Miron în centrul apărării, unde fostul jucător de la FC Botoșani va face ”cuplu” cu Iulian Cristea.
Paulo Vinicius nu va fi singurul jucător din defensiva ”tip” a FCSB-ului din acest sezon care nu va evolua la Cluj. În aceeași situație este și Valentin Crețu, înlocuit cu Ovidiu Popescu și la partida de runda trecută cu FC Voluntari, din cauza evoluțiilor din ultimul timp, care au lăsat de dorit.
Ovidiu Popescu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai FCSB-ului pe Arena Națională, astfel că, aproape sigur, își va păstra locul în formula de start și la Cluj.
Cum poate arăta FCSB cu CFR Cluj:
- Târnovanu - Ov. Popescu, Cristea, Miron, Radunovic - Edjouma, Șut, Olaru - I. Stoica, Tănase, Oct. Popescu
Echipa probabilă a celor de la CFR Cluj:
- Bălgrădean - Graovac, Yuri, Burcă - Susic, Deac, Boateng, Bordeianu, Camora - Omrani, Petrila