CFR Cluj – Dinamo 4-0. Ardelenii, dezlănțuiți în repriza secundă! La pauză, tabela arăta 0-0
23.02.2024, 21:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj a reușit o victorie categorică în Gruia în fața celor de la Dinamo, scor 4-0, în etapa cu numărul 27 din SuperLiga României.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a urcat pe locul doi în ierarhie, cu 48 de puncte, la egalitate cu Rapid, dar cu un golaveraj mai bun, și la șapte lungimi în urma liderului FCSB. De cealaltă parte, bucureștenii rămân pe locul 15 în clasament, cu 22 de puncte.
CFR Cluj – Dinamo 4-0. Ardelenii s-au dezlănțuit în repriza a doua
Dinamo a semnat prima ocazie importantă a partidei în minutul 13, când Pavicic a șutat din careu pe direcția lui Sava, care a reușit să rețină fără mari dificultăți.
Ardelenii au dat replica abia în minutul 22, la o centrare a lui Manea respinsă de Velkovski, care a fost aproape să trimită în propria poartă.
Edgar Ie a fost aproape să marcheze la debutul său la Dinamo, iar pe finalul primei reprize ardelenii au pus presiune la poarta alb-roșilor.
După pauză, echipa condusă de Adrian Mutu s-a dezlănțuit.
CFR a dechis scorul prin Bîrligea, în minutul 52, după un contraatac rapid al ardelenilor. În minutul 68, Muhar a dublat avantajul formației din Gruia, atunci când s-a înălțat foarte bine la centrarea lui Deac și l-a învins cu capul pe Golubovic.
În minutul 79, Otele a dus scorul la 3-0, după o centrare bună a lui Michael, iar după doar trei minute, atacantul ardelenilor a reușit ”dubla”.
VIDEO Rezumatul partidei CFR Cluj - Dinamo 4-0
Dinamo se deplasează la Cluj într-o formă foarte bună, după ce a câștigat ultimele două partide din SuperLigă, 2-0 cu Farul Constanța și 3-1 cu Oțelul Galați și a părăsit ultimul loc. ”Câinii” speră să continue pe același trend, chiar dacă meciul de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu se anunță unul foarte dificil.
De partea cealaltă, CFR Cluj este pe locul 3 în campionat, cu 45 de puncte. Clujenii au câștigat și ei ultimul meci disputat, 3-1 cu FCU Craiova 1948.
În tur, cele două au remizat, scor 1-1. Abdallah deschisese scorul, iar Bîrligea a restabilit egalitatea în minutul 58.
Dinamo și CFR s-au întâlnit de 55 de ori în Liga 1:
- 25 de victorii CFR Cluj
- 10 remize
- 20 de victorii Dinamo
Obiective clare pentru Adrian Mutu la CFR
De la numirea lui Adrian Mutu, CFR Cluj a înregistrat trei victorii și un eșec, iar în momentul de față ocupă locul 3 în clasament, la 10 puncte distanță de liderul FCSB. Întrebat despre obiectivele echipei din acest sezon, Cristi Balaj a făcut un anunț cât se poate de clar.
Președintele ardelenilor i-a fixat o misiune clară lui Adrian Mutu, iar "Briliantul" trebuie să ajungă în cupele europene.
"Chiar dacă este o perioadă de tranzație, obiectivele au rămas (n.r. titlul și Cupa României). Obligatoriu trebuie să ne calificăm în cupele europene", a spus Balaj, la Liga Digisport.