CFR Cluj - Astra 1-1. Campioana, care a ratat enorm și a avut și două bare, a irosit șansa de a trece pe locul 1
28.01.2021, 21:55
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CFR Cluj a ratat șansa de a redeveni lider în Liga 1, după 1-1 cu Astra. A fost primul pas greșit al campioanei în 2021, după 3 victorii din 3 meciuri.
CFR Cluj - Astra 1-1. Portarul de 20 de ani al giurgiuvenilor, Popa, a fost cel mai bun de pe teren
Clujenii au început în forță, dar portarul Popa a respins din fața lui Rondon, iar apoi a prins șutul lui Carnat. La poarta cealaltă, giurgiuvenii au fost aproape de gol, dar Hugo Sousa nu a ajuns la minge.
CFR a ratat apoi o dublă ocazie, când Carnat și Deac nu au reușit să înscrie. Apoi același Popa și-a demonstrat clasa, chiar dacă are doar 20 de ani.
Portarul Astrei a respins bomba lui Pereira, iar peste un minut, Vinicius a nimerit bara. Clujenii au ratat, însă cei care au marcat au fost giurgiuvenii, în minutul 21, când șutul lui Budescu a fost deviat de Vinicius în propria poartă.
CFR Cluj - Astra 1-1. Ardelenii sunt la un punct în spatele liderului FCSB
Până la pauză, clujenii au mai ratat două șanse, dar același Popa a făcut minuni în poartă. În repriza secundă campioana a presat, însă s-a lovit de același Popa, care a fost pe fază la ocaziile lui Carnat și Burcă, iar apoi a reșinut din picioarele lui Costache.
Același Costache a semnat probabil ratarea etapei, după ce a nimerit bara din câțiva metri. Popa a demonstrat din nou că a fost cel mai bun om al meciului. Goalkeeperul de 20 de ani a respins din fața lui Costache, iar apoi a scos șutul lui Camora.
Rondon nu a nimerit poarta dintr-o poziție bună. Astra a irosit apoi o ocazie imensă, prin Crepulja, care a rămas singur cu portarul Sandomierski, însă acesta a parat șutul.
Echipa antrenată de Edi Iordănescu a egalat târziu, în minutul 80, prin Deac, după o greșeală a giurgiuvenilor, iar CFR - Astra s-a terminat 1-1. După acest rezultat, clujenii au ratat șansa să depășească liderul FCSB cu un punct.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Știrea inițială:
CFR Cluj - Astra Giurgiu, ultimul meci al rundei cu numărul 19 din Liga 1, se dispută astăzi, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Campioana României a început excelent anul, cu trei victorii din trei partide, iar o victorie diseară ar duce echipa lui Edi Iordănescu pe primul loc, la un punct în fața lui FCSB, care a remizat în această etapă cu FC Argeș, scor 0-0.
LIVE VIDEO CFR Cluj - Astra Giurgiu, 20:00, Digi Sport 1. Campioana poate trece pe primul loc
"Astra e o echipă rănită şi are mijloacele necesare să producă rezultate foarte bune. Este o echipă care a fost constant în play-off, dar acum traversează o perioadă mai puţin fastă.
Are însă foarte mare nevoie de puncte şi sunt sigur că va veni aici să dea totul. Sunt jucători foarte buni la Astra care fac parte din circuitul echipei naţionale şi asta ne pune în gardă", a spus Edi Iordănescu, înaintea meciului.
De partea cealaltă, Astra, locul 13, cu 17 puncte, a acuzat mai multe probleme în acest an, obținând un singur punct din primele trei meciuri. Pe lângă salariile restante, giurgiuvenii sunt afectați și de posibilitatea ca echipa să fie exclusă din Liga 1, după ce Alexandru Ioniță, Kehinde Fatai și Takayuki Seto ar fi încălcat regulamentul antidoping.
Înaintea jocului, Dani Coman, președintele Astrei, a lăsat de înțeles că CFR Cluj s-ar afla în spatele scandalului în care e implicată Astra.
"Discuţia mea cu Ioniţă nu cred că a durat mai mult de două minute ... Pe el dacă-l întrebi şapte clauze din contract, nu cred că le ştie. ...Cu Takayuki şi cu Fatai nu am avut nicio discuţie.
Le-am explicat şi jucătorilor (n.r. celorlalţi jucători de la Astra), şi lui Eugen (n.r. antrenorului Eugen Neagoe) de ce au apărut aceste subiecte înaintea meciului cu CFR Cluj. Înainte apărea că îl transferăm pe Gheorghe, pe Balaure, pe nu ştiu cine. Acum apar altfel de chestii", a declarat Coman, la emisiunea Liga Digi Sport.
CFR și Astra s-au mai întâlnit de 31 de ori în Liga 1. Clujenii s-au impus de 18 ori, 9 meciuri s-au terminat la egalitate, iar 4 victorii le-au aparținut giurgiuvenilor.