Video Becali susține că le face un bine lui Djokovic, Rotariu și lui Ganea pentru că-i dă afară de la FCSB
articol scris de Digi Sport21.12.2023, 14:05
Gigi Becali (65 de ani) a anunțat cine sunt jucătorii care se vor despărți de FCSB în pauza de iarnă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Finanțatorul roș-albaștrilor nu mai are răbdare cu Damjan Djokovic (33 de ani), cu Dorin Rotariu (28 de ani) și cu Cristi Ganea (31 de ani), astfel că cei trei fotbaliști nu vor pleca cu lotul în cantonamentul din ianuarie 2024.
Exemplul oferit de Becali prin care argumentează că le-a făcut un bine lui Djokovic, Rotariu și Ganea
Milionarul din Pipera a explicat și de ce le face un bine celor trei pentru că-i va da afară de la FCSB. În plus, Becali a mai spus că nu le va pune bețe-n roate lui Djokovic, Rotariu și Ganea și că aceștia pot semna cu orice club din România.
VIDEO cu declarațiile de joi, 21 decembrie 2023, ale lui Gigi Becali
”Doamne, miluieşte! De ce să nu semneze? Eu sunt prieten cu un patron şi voiam un jucător de la el. Sunt prieten cu nașul lui. I-am spus: îți dau 500.000 de euro. Nu, dom'ne, îmi dai 2,5 milioane de euro. Fiecare cere cât vrea. Eram prieten cu patronul de club.
El, până la urmă, l-a dat împrumut pe 500.000 de euro. Dacă eu nu-l vreau (n.r. - un jucător anume), ia-l, mă. Mă mai interesează pe mine ce faci tu?
Și nici acolo nu joacă, unde l-a dat
Eu, când nu vreau un jucător, îl dau la oricine”, a explicat Becali, potrivit fanatik.ro, de ce le-a făcut un bine acestor jucători la care a renunțat.
Dumitru Dragomir, sfat pentru Gigi Becali: ”Vrea jucători de 30 de milioane de euro? Să-l ia pe el!
Gigi Becali (65 de ani) a dat startul la transferuri în această iarnă după ce i-a cumpărat pe Luis Phelipe (22 de ani) și Baba Alhassan (23 de ani), iar Nana Antwi (21 de ani) este așteptat să semneze, după cum te-a anunțat digisport.ro.
Dumitru Dragomir urmărește îndeaproape campionatul intern, iar acesta a identificat un nou fotbalist de valoare în România și nu a ascuns acest lucru.
Matei Ilie (21 de ani) este un fundaș central de 1,91m, transferat în această vară de CFR Cluj de la Padova, din Italia.
Acesta a ajuns la Cluj și a jucat nu mai puțin de 10 meciuri în acest sezon, mai exact, 782 de minute. Matei Ilie a devenit un jucător de bază la CFR, iar acesta poate ajunge chiar și în vizorul naționalei dacă își va continua prestațiile bune.
”Uite, un mare jucător din România, care va fi. Mitică – Să-l ia pe Ilie ăla de la CFR Cluj, fundașul central. Sau Steaua, vrea jucători de viitor de 30 de milioane de euro? Să-l ia pe Ilie, fundașul central de la CFR.
Mă așteptam la unul de la Rapid, pe care l-au dat pe la Mioveni, Cristi Ignat. Mă așteptam să sară, l-am văzut și la echipa națională, a jucat foarte bine la Pancu”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.
- 75.000 de euro este cota de piață a lui Matei Ilie, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: gigi becali , dorin rotariu , damjan djokovic , cristi ganea , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...