Video&Foto Dorinel Munteanu a trecut la lopată. Startul meciului Oțelul - Universitatea Craiova poate fi amânat
articol scris de Digi Sport26.11.2023, 17:11
Meciul Oțelul Galați - Universitatea Craiova este programat să se joace duminică, de la ora 17:30, în direct la Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dorinel Munteanu a trecut la lopată.
UPDATE Ora 15:49. Oficialii celor de la Oțelul au publicat mai multe ipostaze de la acțiunea de îndepărtare a zăpezii de pe gazon. Antrenorul Dorinel Munteanu nu s-a sfiit și a luat o lopată pentru a ajuta și el la curățarea suprafeței de joc.
Galerie Foto
UPDATE, ora 15:30: Din informațiile Digi Sport, meciul nu poate începe la ora 17:30, la care a fost programat inițial. Dacă se va juca duminică, va începe la ora 18:30. În cazul în care nu se va reuși deszăpezirea completă, partida se va disputa mâine, luni, 27 noiembrie, de la ora 14:00.
UPDATE, ora 14:21: Clubul Universitatea Craiova a anunțat pe rețelele sociale că stadionul din Galați a fost deja deszăpezit pe jumătate, iar partida de va desfășura de la ora programată.
Cu puțin peste șase ore înaintea jocului, Oțelul Galați a publicat pe conturile oficiale de pe rețelele sociale o fotografie cu starea stadionului, care este acoperit de zăpadă.
UPDATE, ora 13:55. Ninsoarea s-a oprit și suporterii au venit la stadion pentru a ajuta la curățarea terenului.
UPDATE, ora 12:15: Oțelul Galați a publicat noi imagini cu situația de la stadion. Ninge abundent și bate vântul puternic în continuare
Stadionul din Galați, acoperit de zăpadă
Oficialii clubului Oțelul au anunțat că instalația de încălzire a gazonului este pornită și că așteaptă oprirea ninsorii pentru a putea interveni și a înlătura omătul de pe suprafața de joc. În cazul în care situația nu se va îmbunătăți, sunt șanse ca meciul să nu se dispute.
”Ținând cont de situația cauzată deja de viscol, dar și de prognoza meteo nefavorabilă desfășurării în deplină siguranță a meciului SC Oțelul Galați - Universitatea Craiova, programat astăzi, la ora 17.30, pe stadionul Oțelul, oficialii au decis să monitorizeze evoluția vremii și să aștepte încetarea viscolului.
Prioritatea este siguranța tuturor participanților la eveniment, jucători, oficiali și suporteri. Astfel, în funcție de condițiile meteorologice și de evaluarea riscurilor asociate, va fi luată o decizie finală cu privire la disputarea partidei. Menționăm că instalația de încălzire a suprafeței de joc a fost pornită încă de ieri și vom interveni când condițiile meteo ne vor permite.
În acest sens, vom menține permanent contactul cu suporterii prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale clubului”, se arată în comunicatul Oțelului.
- E cod roșu de viscol și ninsoare la Galați, iar drumurile din județ au fost închise
Etichete: stadion galati , otelul - universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...