Video Real Madrid - Barcelona 4-1. Spectacol total! ”Galacticii” câștigă Supercupa Spaniei
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 22:50
Real Madrid a câștigat Supercupa Spaniei după ce s-a impus cu scorul de 4-1 în fața Barcelonei, la Riad.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pentru Real Madrid este a 13-a Supercupă a Spaniei din istoria clubului.
Real Madrid - Barcelona 4-1. Vinicius, hat-trick în finala Supercupei Spaniei
Prima ocazie importantă a partidei i-a aparținut Barcelonei, când Ferran Torres a încercat să înscrie cu călcâiul, fără niciun rezultat.
Două minute mai târziu, Real Madrid a deschis scorul prin Vinicius, care a scăpat singur spre poartă după o eroare în defensiva catalanilor și l-a învins pe Inaki Pena.
În minutul 10, tot Vinicius a fost cel care a dublat avantajul madrilenilor. După o pasă lungă a lui Carvajal, balonul a ajun la Rodrygo, care l-a găsit foarte bine în fața porții pe Vinicius.
Barcelona a dat o replică bună două minute mai târziu, când Ferran Torres a lovit bara transversală. Catalanii au redus din diferență în minutul 32, printr-un voleu superb al lui Robert Lewandowski.
Arbitrul a dictat penalty pentru Real Madrid în minutul 37, după un fault al lui Araujo asupra lui Vinicius. Tot ”șeptarul” de la Real Madrid a fost cel care a punctat de la 11 metri.
Real Madrid a marcat și în minutul 64, prin Rodrygo, iar situația catalanilor a devenit și mai complicată în minutul 71, când Araujo a fost eliminat după un fault comis asupra lui Vinicius.
Pe final, Joao Felix putea reduce din diferență, însă Lunin a reușit să respingă.
VIDEO Rezumatul partidei Real Madrid - Barcelona 4-1
Real Madrid – Barcelona 4-1
Min. 90: Final de meci!
Min. 80. Ocazie Barcelona! Joao Felix șutează cu stângul din careu, dar Lunin reușește să pareze.
Min. 79: Ocazii uriașe la poarta Barcelonei! Brahim Diaz driblează în careu și șutează în blocajul lui Pena, mingea îi rămâne lui Bellingham, care șutează, dar Kounde respinge de pe linia porții, Valverde șutează de la marginea careului, însă pe lângă poartă.
Min. 71: Barcelona, în zece! Araujo este eliminat după ce vede al doilea cartonaș galben în urma unui fault comis asupra lui Vinicius.
Min. 64: Goool Real Madrid! Valverde centrează în partea stângă, Vinicius trimite în centrul careului, iar Rodrygo înscrie.
Min. 39: Goool Real Madrid! Vinicius înscrie de la punctul cu var.
Min. 37: Penalty pentru Real Madrid! Araujo îl faultează în careu pe Vinicius, iar arbitrul dictează penalty.
Min. 32: Goool Barcelona! Lewandowski reduce din diferență cu un voleu superb.
Min. 12: Ocazie Barcelona! Torres șutează din careu, dar mingea lovește transversala, balonul sare la Lewandowski, care șutează bine, dar Lunin are o intervenție bună și respinge.
Min. 10: Goool Real Madrid! Carvajal îl găsește foarte bine pe Rodrygo, acesta avansează și trimite în fața porții pentru Vinicius, care face ”dubla”.
Min. 7: Goool Real Madrid! După o eroare a lui Kounde, Vinicius scapă singur spre poartă, trece de Pena și trimite în poarta goală.
Min. 5: Ocazie Barcelona! Gundogan trimite în fața porții, Ferran Torres nu reușește să ajungă la finalizare, balonul este respins și ajunge încă o dată la Gundogan, are pasează din nou în fața porții, Torres încearcă să înscrie cu călcâiul, dar este blocat.
Min. 1: Începe meciul!
Real Madrid: Lunin – Carvajal, Rudiger, Fernandez, Mendy – Valverde, Tchouameni, Kroos – Rodrygo, Bellingham, Vinicius Jr
Barcelona: Pena – Kounde, Araujo, Christensen, Balde – Roberto, Gundogan, de Jong – Pedri, Lewandowski, Torres
Real Madrid - Barcelona, LIVE VIDEO, 21:00, Digi Sport 1. Meci cu trofeul pe masă
În semifinalele competiției, Real Madrid a învins-o pe Atletico Madrid cu scorul de 5-3 după prelungiri, în timp ce Barcelona a trecut de Osasuna cu scorul de 2-0.
În sezonul actual, cele două s-au întâlnit în campionat, iar gazda a fost Barcelona. Totuși, Real Madrid s-a impus cu scorul de 2-1 prin ”dubla” semnată de Jude Bellingham.
Va fi a 256-a confruntare din istorie dintre cele două echipe. Real Madrid s-a impus în 104 partide, 51 s-au terminat la egalitate, iar Barcelona a ieșit învingătoare în 100 de meciuri.
Ambele echipe întâmpină probleme de lot. Real Madrid nu se poate baza pe titularii Thibaut Courtois, Eder Militao, Lucas Vazquez și David Alaba, în timp ce Barcelona nu poate conta pe Ter Stegen, Inigo Martinez, Marcos Alonso, Gavi și Raphinha.
Carlo Ancelotti ”Voi fi fericit și dacă vom câștiga fără să merităm!”
Recent, Xavi l-a ”înțepat” pe Carlo Ancelotti, întrucât spaniolul a făcut referire la ultimul Clasico pierdut de Barcelona cu scorul de 1-2.
- ”Cred că am dominat-o pe Real Madrid în cea mai mare parte a timpului în El Clasico din La Liga. Cred că putem să-i dominăm din nou și să câștigăm", a spus Xavi.
Cele două vor lupta cu trofeul pe masă duminică, iar italianul a fost întrebat cu privire la afirmațiile făcute de rivalul său. În stilul caracteristic, ”Don Carlo” a spus că este interesat doar să câștige trofeul și că nu contează modul în care ar reuși să facă acest lucru.
”Xavi a spus că vrea să câștige trofeul jucând bine? Dacă jucăm mai bine decât ei, o să câștigăm. O să fiu fericit chiar dacă am câștiga fără să merităm (n.r.-râde)”, a declarat Ancelotti la conferința de presă premergătoare partidei.
Etichete: real madrid , barcelona , supercupa spaniei , el clasico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...