Preşedintele lui PSG, chemat de Barcelona la tribunal în procesul cu Neymar
11.01.2019, 14:11Barcelona l-a chemat la tribunal pe preşedintele lui Paris Saint Germain, Nasser Al Khelaifi. Şeful parizienilor a fost solicitat să participe în calitate de martor la următoarea înfăţişare din procesul catalanilor cu fostul său jucător, Neymar, în prezent la PSG.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Brazilianul susţine că mai are de primit 30 de milioane de euro de la gruparea de pe Camp Nou, reprezentând a doua parte a bonusului de loialitate pentru prelungirea contractului cu formaţia catalană.
Barcelona l-a acţionat la rândul său în justiţie pe Neymar, pentru a recupera de la fotbalistul brazilian banii încasaţi după prelungirea contractului său, cu o lună înaintea plecării în Franţa. De asemenea, catalanii vor şi daune în valoare de nouă milioane de euro.
Războiul dintre cele două părţi a debutat în august 2018, după ce vicecampioana Spaniei a refuzat să-i achite lui Neymar a doua parte a primei promise la prelungirea înţelegerii cu clubul spaniol, în momentul în care atacantul a decis să plece la PSG.
Conducătorii clubului catalan şi-au motivat decizia prin faptul că Neymar nu şi-a respectat contractul care îl lega de Barcelona până în 2021.
Neymar ar dori să revină la Barcelona
Neymar ar fi contactat FC Barcelona de cinci ori în ultimele luni, prin intermediul tatălui său, dorind să îi convingă pe oficialii grupării catalane să îl primească înapoi, a scris zilele trecute Mundo Deportivo.
PSG l-a cumpărat pe Neymar în 2017 pentru 222 de milioane de euro, cea mai mare sumă plătită vreodată pentru un fotbalist.
Etichete: barcelona , psg , neymar , proces barcelona neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...