Pe ce jucător din Arabia Saudită au pus ochii Manchester City și Real Madrid
articol scris de Digi Sport30.11.2024, 12:28
Real Madrid și Manchester City sunt interesate de un mijlocaș spaniol care evoluează în campionatul Arabiei Saudite.
SuperLiga: Dinamo - Sepsi, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Unirea Slobozia - Hermannstadt, sâmbătă, 15:00, DGS 1
Gabri Veiga (22 de ani) este jucătorul care a ajuns pe lista de transferuri a două dintre cele mai importante cluburi de fotbal din Europa.
Mijlocașul spaniol evoluează pentru clubul Al-Ahli și are contract cu saudiții până la finalul lui 2026.
Gabri Veiga este pe lista de transferuri a lui Manchester City și Real Madrid, după ce la 21 de ani a renunțat la Spania pentru Arabia Saudită
Mijlocașul lui Al-Ahli este pe dorit de Manchester City și de Real Madrid. Gabri Veiga a evoluat pentru Celta Vigo, înainte să se transfere pentru suma de 30 de milioane de euro în Arabia Saudită.
Spaniolul a impresionat și la reprezentativa U21 a țării sale.
Al-Ahli, echipă la care evoluează Veiga, este pe primul loc în Grupa de Vest a Ligii Campionilor Asiei. Are maximum de puncte după cele cinci meciuri jucate.
Pe lângă Al-Ahli, s-au calificat în următoarea fază a competiției și cele două rivale din campionatul Arabiei Saudite, Al-Nassr și Al-Hilal.
Real Madrid l-a pierdut pe Eduardo Camavinga (22 de ani), după ce s-a accidentat în meciul pierdut cu Liverpool din Champions League, scor 0-2.
Coșmarul accidentărilor continuă astfel pentru madrileni. Militao, Alaba și Carvajal sunt indisponibili pentru o lungă perioadă, Vinicius lipsește aproximativ o lună, iar Rodrygo și Tchouameni sunt așteptați să revină în următoarele săptămâni.
Manchester City trece printr-o perioadă dificilă atât în campionat, cât și în cupele europene. După cele cinci înfrângeri consecutive, "Cetățenii" au obținut o ”contraperformanță unică” împotriva lui Feyenoord, scor 3-3, în etapa a cincea a UEFA Champions League.
City are, de asemenea, probleme cu accidentările, printre jucătorii indisponibili se numără: Jeremy Doku (22 de ani), Mateo Kovacic (30 de ani), Rodri (28 de ani), John Stones (30 de ani) și Oscar Bob (21 de ani)
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Gabri Veiga, conform transfermarkt.com
- 159 de meciuri, 29 de goluri și 10 pase decisive are Gabri Veiga la cluburile pentru care a evoluat: Celta Vigo, Al-Ahli
- 17 meciuri și două goluri are Gabri Veiga pentru naționala U21 a Spaniei.
Etichete: manchester city , real madrid , al-ahli , spania u21 , gabri veiga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele demisionar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în contextul renumărării...