”Jose Mourinho va fi noul antrenor al lui Real Madrid, 90%!”. Anunțul făcut înainte de El Clasico
28.02.2019, 18:30Jose Mourinho se va întoarce la Real Madrid. Acesta este anunțul zilei, în Spania, și a fost făcut de fostul președinte al campioanei Europei, Ramon Calderon. Acesta a explicat și care este motivul pentru care Florentino Perez îl va readuce pe ”Santiago Bernabeu”.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
”Jose Mourinho va fi noul antrenor al lui Real Madrid, 90%. Este singurul antrenor pe care Florentino Perez îl respectă”, a spus Calderon, care a specificat și faptul că madrilenii au încercat să îl convingă pe ”The Special One” și după plecarea lui Julen Lopetegui. Calderon a făcut anunțul chiar înainte de El Clasico.
Cifrele lui Jose Mourinho. Ce trofee a câștigat alături de Real Madrid
Antrenorul în vârstă de 56 de ani a antrenat-o trei ani pe Real Madrid, între 2010 şi 2013, şi a cucerit trei trofee cu gruparea de pe Bernabeu: titlul, Cupa şi Supercupa Spaniei.
Benfica, Uniao Leiria, Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid şi Manchester United sunt cluburile din cariera de antrenor principal a lui Mourinho.
25 de trofee are Jose Mourinho în carieră, cu FC Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid şi Manchester United
Două Ligi ale Campionilor are "The Special One" ca antrenor, cu Porto şi Inter
Opt titluri are în palmares portughezul: două cu Porto, trei cu Chelsea, două cu Inter şi unul cu Real Madrid
Jose Mourinho n-ar refuza o ofertă de la Paris Saint Germain
Mourinho şi-ar dori s-o antreneze pe PSG, despre care presa franceză a scris recent că este interesată de serviciile lusitanului.
"Îmi pot imagina asta, da. Am lucrat în patru ţări diferite şi mi-a plăcut. Mi-ar plăcea să cunosc o altă cultură, să lucrez într-o altă ligă ar fi o experienţă fantastică", a spus Jose Mourinho, care a pregătit echipe din Portugalia, Anglia, Italia şi Spania.
"Am refuzat deja trei oferte pentru că am simţit că nu erau ceea ce îmi doream. Sunt calm. Cu cât mai mult timp voi avea, cu atât mai bine voi fi pregătit. M-am pregătit din februarie până în iunie (n.r. în 2008) pentru postul de la Inter Milano. În patru luni am învăţat limba, am studiat clubul, adversarii, liga. Perioada cât n-am job mă pregătesc pentru ceea ce urmează. Trebuie însă să fie o provocare care mă face fericit", a mai afirmat Mourinho.
Real Madrid şi FC Barcelona vor mai fi adversare în această săptămână. Cele două rivale se întâlnesc din nou în campionat, tot pe Santiago Bernabeu, sâmbătă, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi Digi 4K, de la ora 21:45.
Etichete: real madrid , jose mourinho , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...