Tot ce trebuie să ştii despre Conference League: premii, când încep echipele româneşti şi sumele mari care pot fi câştigate
articol scris de Digi Sport25.05.2021, 10:28
"Retrogradarea" fotbalului românesc din Europa League în Conference League ar putea avea un aspect pozitiv pentru noi: sunt şanse să se câştige bani mai mulţi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
O echipă calificată în Grupe poate obţine în jur de 5 milioane de euro dacă are rezultate care să-i permită clasarea pe unul dintre primele două locuri.
Tot ce trebuie să ştii despre Conference League: premii, când intră echipele româneşti în joc şi sumele mari care pot fi câştigate
Chiar dacă se pierde din prestigiu prin participarea în a treia competiţie europeană, iar premiile totale sunt mai mici, oricum noi nu am mai fost în stare să atingem fazele superioare ale primelor două competiţii, astfel încât să se câştige sume foarte mari.
De asemenea, pentru că dădeam peste echipe tari în grupele Europa League, puncte multe se făceau foarte greu. CFR Cluj şi FCSB au reuşit mici minuni prin calificările în "primăvara" europeană.
În ConferenceLeague vor fi 32 de echipe în grupe, după ce startul va fi luat de 184 de formaţii. Scopul celor de la UEFA este de a permite echipelor mai mici să joace într-o astfel de grupă.
Dacă Tottenham, Villarreal (dacă nu câştigă Europe League în acest an), Union Berlin şi Stade Rennes vor merge direct în play-off, Pacos de Ferreira, Rubin Kazan, Anderlecht, Kolos Kovalivka, Vitesse, Trabzon şi Lask vor juca în turul al 3-lea de calificare.
Ce echipe intră alături de formaţiile româneşti în turul 2 preliminar al Conference league
Echipele româneşti, adică FCSB, Universitatea Craiova şi învingătoarea din barajul dintre Sepsi şi echipa care vine din play-out, vor intra din turul 2 preliminar.
- Echipele care intră în turul 2: Santa Clara, Sochi, Gent, Vorskla Poltava, Feyenoord, Sivasspor, Wolfsberger, FC Copenhaga, Aarhus, Hibernian, Aberdeen, Slovacko, Viktoria Plzen, Apollon Limassol, AEL Limassol, FC Basel, Servette, PAOK, Aris Salonic, AEK Atena, Partizan, Cukaricki, Voivodina, Osijek, Rijeka, Hajduk Split, IF Elfsborg, BK Hacken, Molde, Valerenga, Rosenborg, Maccabi Tel Aviv, FC Ashdod, Tobol, Astana, Shakhter Karagandy, BATE Borovo- BelAZ , Dynamo Brest, Qarabag, Sumgayit, Lokomotiv Plovdiv, CSKA Sofia, Arda, Universitatea Craiova, FCSB, plus încă o echipă (Sepsi sau Chindia ori Viitorul), Rakow Czestochowa, Pogon Szczecin şi Dunajska Streda.
Când au loc tragerile la sorţi pentru cupele europene 2021-2022
- Tragerea la sorţi pentru Turul 1 -15 iunie,
- Tragerea la sorţi Turul 2 - 16 iunie
- Tragerea la sorţi Turul 3 - 19 iulie
- Tragerea la sorţi play-off - 2 august
- Grupe - 27 august
Când se joacă finalele cupelor Europene 2021-2022
- Conference League 24 mai 2022, Tirana
- Europa League, 25 mai 2022, Sevilla
- Liga Campionilor, 27 mai 2022, Sankt Petersburg
Veniturile primite de echipele participante în Conference League 2021-2022
- Tur 1 preliminar: 150.000 de euro
- Tur 2 preliminar: 350.000 de euro
- Tur 3 preliminar: 550.000 de euro
- Play-off: 750.000 de euro
- Calificare în grupe: circa 3 milioane de euro
- Victoria în grupe 500.000 de euro
- Egalul în grupe 166.000 euro
- Locul 1 în grupe: 650.000 de euro
- Locul 2 în grupe : 325.000 euro
- Optimi de finală: 600.000 de euro
- Sferturi de finală: 1 milion de euro
- Semifinale: 2 milioane de euro
- Finaliste: 3 milioane de euro
- Câştigătoarea trofeului: 2 milioane de euro
Calificarea în grupe va aduce echipelor o sumă din market pool, care poate ajunge şi la aproape 1,5 milioane de euro pentru echipele cu coeficient foarte bun.
Etichete: conference league , premii conference league , tururi conference league , bani conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...