Jucătorul care are cele mai mari șanse să câștige ”Balonul de Aur”. Se prefigurează o surpriză
articol scris de Digi Sport08.04.2024, 15:44
Lionel Messi (36 de ani) este deținătorul trofeului Balonul de Aur, dar anul acesta este tot mai clar că nu va mai fi luat în calcul.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Jurnaliștii de la GOAL au făcut o analiză a jucătorilor care se vor întrece în această competiție, iar pe această listă se află doar „lupi tineri”.
Jude Bellingham și Kylian Mbappe, luptă strânsă în lupta pentru ”Balonul de Aur”
Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur de opt ori, în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021 și 2023, dar anul acesta are șanse mari să se impună un jucător care până acum nu a mai primit acest trofeu. Jurnaliștii de la GOAL urmăresc această dispută foarte atent și analizează șansele concurenților în funcție de performanțe.
Cele mai mari șanse le au în acest moment Jude Bellingham și Kylian Mbappe care ocupă primele două locuri în topul favoriților, cu un plus pentru mijlocașul care face spectacol în tricoul lui Real Madrid.
Pe locul trei nu se află Erling Haaland, ci colegul lui de la Manchester City, Phil Foden. Britanicul a marcat 22 de goluri și a reușit și 10 pase decisive și are șanse mari să câștige această cursă, dacă va reuși să joace bine la Campionatul European de Fotbal din anul 2024.
Ce spune Lionel Messi despre cursa pentru ”Balonul de Aur”
Lionel Messi a acordat un interviu în care a predat practic ștafeta în lupta pentru acest trofeu. Starul argentinian a vorbit despre fotbaliștii pe care îi consideră îndreptățiți să spere la acest trofeu.
”Poate exista o rivalitate foarte frumoasă în anii următori, între jucători precum Haaland, Mbappe, Vinicius și mulți jucători tineri care concurează pentru Balonul de Aur.
De asemenea, cred că Lamine Yamal, care este încă foarte tânăr și acum joacă la Barcelona, va avea un rol important și va lupta și el pe viitor pentru trofeu. Cu siguranță vor mai fi și alții, vor apărea jucători noi pe care nu îi cunoaștem, pentru că mereu se întâmplă așa”, a fost concluzia lui Messi.
Etichete: balonul de aur , lionel messi , kylian mbappe , phil foden , jude bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...