Mohamed Salah a câștigat disputa cu Federația din Egipt. Fanii sunt încă supărați
06.09.2018, 21:32Mohamed Salah, revenit în Egipt pentru preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni (CAN), a câştigat disputa împotriva federaţiei de fotbal din țara natală, conducerea recunoscând că a greşit, informează AFP.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Faraonii vor întâlni sâmbătă Nigerul, la Alexandria, în preliminariile CAN 2019, în primul lor meci după Mondialul din Rusia, marcat de un eşec pe plan sportiv (înfrângeri pe linie în faza grupelor) şi polemici legate de organizarea cantonamentului la Grozny, în Cecenia. Salah s-a fotografiat alături de liderul cecen Ramzan Kadyrov, cel care este criticat pentru presupusele încălcări ale drepturilor omului.
La sfârşitul lui august, vedeta lui Liverpool şi agentul său au reproşat public federaţiei că nu a răspuns cererilor lor de garanţii legate de securitate, organizare şi drepturi la imagine.
Federaţia a fost acuzată de mai multe ori că a exploatat în mod ilegal imaginea lui Salah în scopuri comerciale (fără autorizaţia sa, de exemplu, pe avionul naţionalei alături de un anumit sponsor, în condiţiile în care atacantul este sub contract cu o marcă rivală).
În ultimele zile, pentru a arăta reconcilierea, federaţia a publicat fotografii în care preşedintele său, Hani Abou Rida, apare alături de Salah în cantonamentul naţionalei.
Pe reţelele de socializare sau pe stradă, egiptenii îşi exprimă nemulţumirea faţă de federaţie.
"Dacă s-ar face un referendum, noi, egiptenii, am spune că nu vrem această federaţie", a declarat Ahmed Assem, un suporter în vârstă de 59 de ani. "Toţi oamenii aceştia sunt nişte incapabili", a exclamat el, fără să-l menajeze pe agentul Salah, al cărui ton ameninţător a fost, potrivit lui, "cauza" crizei.
În faţa acestui potop de critici, federaţia a asigurat că a răspuns aşteptărilor vedetei sale, în cantonamentul din Alexandria.
"Noi am aplicat regulamentul care interzice accesul publicului şi al presei în cantonament", a precizat Oussama Ismail, directorul de comunicare al federaţiei.
Dincolo de criza cu Salah, suporterii dar şi specialiştii menţionează "o lipsă de organizare" în cadrul federaţiei, cum s-a exprimat Amir Abdelhalim, responsabil editorial pentru site-ul Fil Goal.
Agerpres
Etichete: mohamed salah , salah liverpool , federatia de fotbal egipteana , salag federatie , salah conflict
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...