Anderlecht poate ceda un titlu asigurat! A ratat peste 50% din penalty-uri în acest sezon
29.04.2013, 00:18Gigantul din Bruxelles este pe cale să piardă un campionat pe care, înaintea playoffului din Belgia, părea că îl are ca și asigurat. Cu doar o singură victorie în cele șase meciuri din faza finală a campionatului, Anderlecht este pe locul 2, la un punct de Zulte.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Singurul motiv pentru care alb-violeții nu au o distanță mai mare de recuperat față de Waregem este faptul că Standard a învins cu 1-0 liderul, duminică (DETALII), urcând astfel pe locul 3 în Jupiler League, la doar două lungimi distanță de locul 1!
Evident, lupta pentru locul 1 este mai aprinsă ca niciodată, cu cinci echipe despărțite în top de doar patru puncte, iar ultimele patru etape de playoff se anunță de-a dreptul incendiare.
Situația ar fi stat însă cu totul altfel dacă Anderlecht ar fi profitat de ocaziile elementare pe care le-a avut în acest sezon: penalty-urile. Nu mai puțin de 11 lovituri de pedeapsă au ratat elevii lui John van der Brom, din cele 17 de care au beneficiat în toate competițiile! Asta înseamnă un procentaj de 65% al ratărilor, unul cu adevărat enorm, având în vedere că vorbim despre o echipă de top din Europa.
În ultimul meci, cel de pe terenul lui Genk, cei de la Anderlecht 'au comis-o' din nou: în prelungiri, la scorul de 2-1 pentru gazde, Dieumerci Mbokani a ratat un penalty decisiv, stabilind astfel victoria celor de la Genk. Până la finalul sezonului, Anderlecht mai are de jucat cu Standard (A), Genk (D), Lokeren (D) și Zulte Waregem (A).
"Ce am crezut când am văzut că s-a acordat penalty pentru Anderlecht în prelungiri? Că vor rata!"
Herbert Houben, președintele lui Genk
120
de penaltyuri din 161 au transformat cei de la Anderlecht în campionat, din 1992 până astăzi. Nicio altă echipă n-a beneficiat de atâtea lovituri de pedeapsă!
Etichete: anderlecht , anderlecht bruxelles penalty , penalty anderlecht , dieumerci mbokani , john van der brom , van der brom
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...