Video FCSB - RFS 4-1. Campioana României, start excelent în Europa League! Olaru, Bîrligea și Ștefănescu au fost decisivi
articol scris de Digi Sport26.09.2024, 23:45
FCSB a câștigat meciul de pe teren propriu cu RFS, scor 4-1, din prima etapă în Europa League, faza ligii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Campioana României a pornit ca din pușcă și și-a creat două ocazii mari în primele două minute. Peste alte șapte a spart gheața, prin Bîrligea.
Galerie Foto
FCSB - RFS 4-1. Demonstrație de forță pe Arena Națională
Letonii au restabilit egalitatea în minutul 23, prin Lipuscek, ca la nouă minute distanță să fie din nou conduși, după ce a marcat și Ștefănescu.
După o primă repriză cu multe ocazii la ambele porți, partea secundă a fost dominată categoric de campioana României. Olaru a reușit o dublă în zece minute, iar în minutul 68 tabela arăta 4-1 pentru gazde, scor care a rămas cel final.
Clasamentul Europa League după prima etapă / Foto: Flashscore.ro
FCSB - RFS 4-1
Min. 90+3: Final de meci.
Min. 90+1: Ocazie FCSB. Octavian Popescu încearcă un lob, dar Ondoa nu se lasă umilit.
Min. 89: Cartonaș galben FCSB. Chiricheș primește avertismentul.
Min. 84: Schimbare FCSB. Popa intră în locul lui Olaru.
Min. 84: Schimbare RFS. Stuglis intră în locul lui Odisharia.
Min. 82: Ocazie RFS. Ikaunieks șutează de la câțiva metri distanță, pe direcția lui Târnovanu, care reține.
Min. 76: Schimbare FCSB. Octavian Popescu intră în locul lui Bîrligea.
Min. 70: Schimbare RFS. Osuagwu intră în locul lui Kouadio.
Min. 70: Schimbare RFS. Njie intră în locul lui Prenga.
Min. 70: Schimbare RFS. Silagadze intră în locul lui Markhiev.
Min. 68: GOOOL FCSB! Mingea ajunge cu noroc la Olaru, care trage din nou cu toată forța, de data aceasta cu dreptul.
Min. 67: Schimbare FCSB. Băluță intră în locul lui Ștefănescu.
Min. 67: Schimbare FCSB. Șut intră în locul lui Edjouma.
Min. 63: Ocazie FCSB. Tănase încearcă și el să marcheze, însă execuția sa se duce destul de mult peste poartă.
Min. 58: GOOOL FCSB! Olaru marchează din pasa lui Tănase, după un șut asemănător cu cel marcat în meciul cu LASK, care i-a adus campioanei calificarea în faza ligii.
Min. 46: Începe partea secundă.
Min. 46: Schimbare FCSB. Tănase intră în locul lui Miculescu.
Min. 46: Schimbare RFS. Ndjiki intră în locul lui Savalnieks.
Min. 45+3: Pauză pe Arena Națională.
Min. 40: Dublă ocazie FCSB! Mai întâi Ștefănescu, apoi Bîrligea șutează în adversari.
Min. 35: Ocazie RFS. Ikaunieks șutează foarte bine, dar Târnovanu are o nouă intervenție foarte bună.
Min. 32: GOOOL FCSB! Ce meci! La doar câteva secunde distanță, Ștefănescu o readuce pe FCSB în avantaj, din pasa decisivă a lui Chiricheș.
Min. 31: Ocazie FCSB. Bîrligea trimite un șut bun de la distanță, care trece foarte aproape de stâlpul din stânga lui Ondoa.
Min. 23: GOL RFS! Letonii restabilesc egalitatea după un voleu al lui Lipuscek. Inițial, centralul a anulat reușita pentru un fault în atac la Bîrligea, dar VAR-ul a întors decizia.
Min. 19: Ocazie RFS! Oaspeții scapă pe contraatac după un corner, iar Savalnieks ajunge unu la unu cu Târnovanu, însă portarul FCSB-ului are o intervenție eroică.
Min. 11: Ocazie FCSB! Olaru șutează în cros, dar îl ia pe Ondoa la țintă.
Min. 9: GOOOL FCSB! Mingea ajunge la Bîrligea, care profită că portarul advers și-a lăsat poarta goală și îndeplinește o formalitate.
Min. 2: Ocazie FCSB! La faza imediat următoare, Edjouma trimite o lovitură de cap, însă nu nimerește cadrul porții.
Min. 2: Ocazie FCSB! Miculescu trimite un șut năprasnic, iar Ondoa trimite peste transversală, în corner.
Min. 1: A început meciul!
Echipele de start:
- FCSB: Târnovanu - M. Popescu, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Edjouma, Lixandru - Ștefănescu, Olaru, Miculescu - Bîrligea
Rezerve: Vlad, Crețu, Panțîru, Tănase, Șut, O. Popescu, Popa, Băluță, Pantea, Musi, Alhassan, Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous - RFS: Ondoa - Savalnieks, Prenga, Balodis, Lipuscek - Marhiev, Panic - Odisharia, Ikaunieks, Zelenkovs - Kouadio
Rezerve: Steinbors, Vilkovs, Osuagwu, Ndjiki, Stuglis, Lemajic, Mares, Njie, Silagazde
Antrenor: Viktors Morozs
Știrea inițială:
Înaintea meciului direct, FCSB este considerată favorită dacă ținem cont de cota de piață a letonilor. RFS valorează doar 9,4 milioane de euro, potrivit site-lui de specialitate transfermarkt, în timp ce roș-albaștrii are o valoare de 36,85 de milioane de euro, aproape de patru ori mai mare.
Totuși, letonii au un moral mai bun și vin după patru victorii consecutive, una în Cupa Letoniei și trei în campionat, unde se află pe primul loc. De cealaltă parte, FCSB nu a mai câștigat un meci de pe 1 septembrie, când s-a impus în fața celor de la UTA Arad, scor 2-0. Pentru campioana României au mai urmat două remize, cu CFR Cluj, scor 2-2, și Petrolul, scor 1-1.
Elias Charalambous a primit și o veste bună înainte de această partidă. Mihai Lixandru (26 de ani), care s-a accidentat la începutul lunii, a revenit la antrenamentele FCSB-ului și s-a pregătit alături de colegii săi. Rămâne de văzut dacă mijlocașul va fi folosit în partida de pe Arena Națională împotriva letonilor.
Galerie Foto
- Citește și: ”Omul-cheie” / ”Știm cum să jucăm împotriva lui”. Atuurile FCSB-ului, ”citite” de antrenorul lui RFS
Predicția englezilor pentru FCSB - RFS: 2-1 scor final
La prima vedere, campioana României este favorită, iar britanicii de la Sports Mole cred că FCSB se va impune la limită. Englezii au prezis că meciul se va încheia 2-1 pentru FCSB.
”Chiar dacă gazdele au cu siguranță un început foarte slab de sezon și oaspeții au o campanie impresionantă în campionat, FCSB rămâne echipa mai puternică, lucru confirmat de victoriile cu Maccabi Tel Aviv și LASK din acest sezon european.
FCSB are și avantajul terenului propriu, așa că noi ne așteptăm ca gazdele să obțină victoria în deschiderea sezonului 2024 - 2025 de Europa League”, au notat britanicii.
Gazonul de pe Arena Națională, impecabil înainte de FCSB - RFS
După evenimentele găzduite, gazonul Arenei Naționale a fost înlocuit cu unul hibrid, care se prezintă, cu 24 de ore înainte de FCSB - RFS, impecabil.
Cei de la RFS au făcut miercuri seară antrenamentul oficial pe Arena Națională, în timp ce FCSB a făcut ședința de pregătire la baza din Berceni.
La conferința de presă premergătoare jocului, antrenorul echipei din Riga, Viktors Morozs, declara că meciul se va juca pe un teren prost, dar avea în cap, foarte probabil, imagini cu suprafața de joc a arenei din Ghencea, unde FCSB a jucat cel mai des în acest start de sezon.
"E o echipă care tinde să atace rapid, să joace în careul adversarului. Au jucători de calitate care pot crea situații periculoase. Terenul de acolo nu e în condiții bune. E clar că totul va depinde de cât de pregătiți suntem noi să luptăm", a declarat Viktors Morozs, citat de presa din Letonia.
Programul complet al FCSB-ului în Europa League
- 26 septembrie - FCSB - RFS - 22:00
- 3 octombrie - PAOK - FCSB - 22:00
- 24 octombrie - Rangers - FCSB - 22:00
- 7 noiembrie - FCSB - FC Midtjylland - 19:45
- 28 noiembrie - FCSB - Olympiacos - 22:00
- 12 decembrie - TSG Hoffenheim - FCSB - 19:45
- 23 ianuarie - Qarabag FK - FCSB - 19:45
- 30 ianuarie - FCSB - Manchester United - 22:00
Etichete: arena nationala , elias charalambous , fcsb , rfs , video fcsb rfs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...