CFR Cluj - Steaua Roșie 1-2 | Campioana României ratează Europa League și așteaptă tragerea la sorți pentru Conference League
articol scris de Digi Sport26.08.2021, 22:50
CFR Cluj nu și-a putut lua revanșa cu Steaua Roșie Belgrad în returul din playoff-ul Europa League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Campioana României a pierdut și acasă, scor 1-2, după ce la Belgrad fusese 4-0 pentru sârbi.
Iar trupa lui Marius Șumudică a plătit din nou tribut unor erori nepermise. Asta chiar dacă Steaua Roșie a deschis scorul dintr-un penalty foarte ușor acordat în minutul 3.
Clujenii au încercat să-și apere onoarea și, după câteva ocazii, Debeljuh a egalat pentru 1-1 la pauză.
Arlauskis a ieșit acuzând o accidentare, iar Șumudică l-a menajat pentru derby-ul cu FCSB. Intrat în locul lui, Bălgrădean a făcut un cadou la golul de 2-1 pentru Steaua Roșie.
Mai mult, Deac a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 63, iar CFR a rămas în 10 în ultimul sfert de oră după eliminarea lui Jonathan Rodriguez.
CFR - Steaua Roșie s-a încheiat 1-2 și 1-6 la general. Echipa lui Dejan Stankovic merge în grupele Europa League, iar trupa din Gruia în grupele Conference League.
Duminică, CFR Cluj primește vizita FCSB în direct la Digi Sport 1, de la ora 21.00
UPDATE Minutul 90: Final de partidă.
UPDATE Minutul 88: Ocazie Steaua Roșie! Diony a fost aproape de 3-1, dar Bălgrădean și-a mai spălat din păcate cu o paradă de zile mari.
UPDATE Minutul 84: Ocazie CFR Cluj! Petrila șutează periculos, dar pe lângă poartă.
UPDATE Minutul 77: Jonathan Rodriguez a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. CFR joacă în 10
UPDATE Minutul 63: Însă Ciprian Deac ratează lovitura de la 11 metri! Portarul Borjan a ghicit colțul.
UPDATE Minutul 62: Penalty pentru CFR! Contraatac rapid al clujenilor, iar Debeljuh este secerat în careu.
UPDATE Minutul 60: Portarul Borjan a fost atent și la execuția lui Cristi Manea și la reluarea lui Petrila.
UPDATE Minutul 53: Gol Steaua Roșie! Intrat la pauză în locul lui Arlauskis, Bălgrădean iese din poartă pentru a degaja o minge urmărită de Katai, dar trimite la Pavkov, care nu ratează cu poarta goală.
UPDATE Minutul 46: A început repriza secundă.
UPDATE Minutul 45+2: Ocazie CFR! Păun pătrunde în careu, iar mingea este deviatăîn bară.
UPDATE Minutul 34: Goool CFR Cluj! Centrare Costache, iar Debeljuh trimite mingea în plasă.
UPDATE Minutul 23: Ocazie pentru CFR Cluj! Deac are de două ori șansa egalării, dar șuturile sale sunt blocate.
UPDATE Minutul 5: Gol Steaua Roșie! Katai transformă lovitura de la 11 metri.
UPDATE Minutul 3: Penalty ușor acordat pentru Steaua Roșie! Michael Oliver apreciază că Degenek a fost faultat în careu de Graovac la o lovitură de colț.
UPDATE Minutul 1: A început partida.
Echipele de start:
CFR Cluj: Giedrius Arlauskis - Cristian Manea, Denis Ciobotariu, Danijel Graovac Mario Camora (căpitan) - Ciprian Deac, Jonathan Rodriguez, Runar Mar Sigurjonsson, Valentin Costache - Gabriel Debeljuh, Adrian Păun.
Antrenor: Marius Şumudică.
Rezerve: Cristian Bălgrădean, Otto Hindrich - Billel Omrani, Alexandru Chipciu, Iasmin Latovlevici, Anas Tahiri, Claudiu Petrila, Guessouma Fofana, Denis Alibec, Mike Cestor, Cătălin Itu.
Steaua Roşie: Milan Borjan (căpitan) - Marko Gobeljic, Aleksandar Dragovic, Milos Degenek, Milan Rodic - Guelor Kanga, Sekou Sanogo, Mirko Ivanic - El Fardou Ben Nabouhane, Aleksandar Katai - Milan Pavkov.
Antrenor: Dejan Stankovic.
Rivalul de la FCSB, Andrei Cordea, a dat drept exemplu celebra ”dublă” dintre Barcelona și PSG. Catalanii s-au calificat atunci, după ce au pierdut cu 4-0 la Paris și au câștigat cu 6-1 pe Camp Nou.
„Se joacă 90 de minute. Barcelona cu PSG a fost la fel! Nu ne putem lua după asta, dar suntem bărbați, avem caracter și se joacă, părerea mea. Mă bucur pentru ei că sunt la nivelul la care sunt” a spus Cordea.
Mijlocaşul Alexandru Chipciu a declarat la conferinţa de presă, că principalul obiectiv al echipei sale este o victorie cu Steaua Roşie Belgrad.
„Echipa cred că e motivată să facă un meci foarte bun mâine, în primul rând să câştigăm, cred că ăsta e principalul obiectiv, şi apoi, bineînţeles, în funcţie de ce ne va oferi meciul, noi vrem să profităm de toate ocaziile.
În fotbal orice este posibil, asta e clar, ei ne-au bătut cu 4-0 acolo, şi noi putem să înscriem goluri, dar e clar că nu va fi uşor, iar minunile nu sunt în fiecare zi. Noi sperăm, dar cel mai important lucru e să facem un meci bun, să câştigăm, pentru oamenii care vor veni la stadion şi pentru orgoliul nostru de fotbalişti'', a declarat Chipciu.
- Englezul Michael Oliver va arbitra meciul dintre CFR Cluj şi Steaua Roşie Belgrad.
Marius Șumudică a anunțat ce are de demonstrat CFR-ul în returul cu Steaua Roșie Belgrad
”Ce avem de făcut decât să demonstrăm că meciul tur a fost un accident? Asta trebuie să demonstrăm, să avem o evoluție bună și să obținem un scor favorabil. Trebuie să demonstrăm că nu asta e diferența de valoare dintre CFR și Steaua Roșie.
Jucătorii trebuie să demonstreze că sunt un grup unit și să șteargă cu buretele ce a fost. Vom juca pe atac, să câștigăm, așa cum am făcut-o și până acum”, a declarat Marius Șumudică, la conferința de presă premergătoare duelului.
Etichete: cfr cluj , meciuri europa league , steaua rosie , cfr cluj steaua rosie belgrad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...