România și-a aflat adversarele de la EURO 2023 U21. ”Tricolorii” au fost repartizați în Grupa B. Debut cu Spania
articol scris de Digi Sport18.10.2022, 19:22
Ateneul Român a găzduit, marți seară, evenimentul în cadrul căruia au fost stabilite grupele turneului final al Campionatului European U21 de anul viitor, organizat în România și Georgia.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
- România a fost repartizată în Grupa B: alături de Spania, Ucraina și Croația.
- Tricolorii vor juca toate meciurile pe Stadionul ”Steaua”, în București.
România este calificată din postura de țară gazdă. Pentru turneul final din perioada 21 iunie și 8 iulie 2023 au fost alese două orașe: București (Grupa B) și Cluj (Grupa D).
- Grupele A și C se vor desfășura în Georgia.
Programul partidelor din Grupa B:
- 21 iunie: România - Spania (Steaua)
- 21 iunie: Ucraina - Croația (Rapid)
- 24 iunie: România - Ucraina (Steaua)
- 24 iunie: Spania - Croația (Rapid)
- 27 iunie: România - Croația (Steaua)
- 27 iunie: Spania - Ucraina (Rapid)
Tragerea la sorți a grupelor EURO 2023 U21
UPDATE 19:22 | A început tragerea la sorți propriu-zisă. Grupele B și D se vor disputa în România:
Grupa A
- Georgia
- Belgia
- Olanda (Țările de Jos)
- Portugalia
Grupa B
- România
- Ucraina
- Croația
- Spania
Grupa C
- Israel
- Cehia
- Anglia
- Germania
Grupa D
- Norvegia
- Elveția
- Italia
- Franța
UPDATE 19:22 | România a fost repartizată automat în Grupa B! Georgia, în Grupa A.
UPDATE 19:15 | Ianis Hagi și Alexander Iashvili vor ajuta la tragerea la sorți a grupelor.
UPDATE 19:11 | Pe ecranul principal rulează imagini de la ultimul turneul final EURO U21, câștigat de Germania, în 2021.
UPDATE 19:03 | Au urcat pe scenă președinții federațiilor celor două țări ce vor organiza turneul final EURO 2023 U21, România și Georgia, Răzvan Burleanu, respectiv Levan Kobiashvili.
UPDATE 19:00 | A început evenimentul de la București, cu mesajul președintele UEFA, Aleksandr Ceferin.
Pentru tragerea la sorți, cele 16 reprezentative au fost împărțite în patru urne valorice. Naționala pregătită de Emil Săndoi se va afla în urna a doua.
URNA 1: Spania, Portugalia, Germania, Franța
URNA 2: Țările de Jos, Anglia, Italia, România
URNA 3: Croația, Elveția, Belgia, Cehia
URNA 4: Ucraina, Norvegia, Israel, Georgia
Cele 16 echipe naționale vor fi împărțite în patru grupe. Primele două clasate se vor califica în faza sferturilor de finală.
Primele trei naționale clasate la această competiție se vor califica la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. Europa are patru locuri disponibile, însă Franța este țară gazdă și este calificată din oficiu.
România U21, la al treilea turneu final consecutiv
România va bifa, pentru prima dată în istorie, trei prezențe consecutive la turnee finale de Campionate Europene, după cele din 2019 și 2021.
În Italia și San Marino, în 2019, naționala pregătită atunci de Mirel Rădoi a avut un parcurs remarcabil, până în semifinale, unde a fost învinsă de Germania, în timp ce în 2021 nu a reușit să treacă de grupa cu Ungaria, Olanda și Germania, încheiată pe locul trei, cu cinci puncte.
Etichete: romania u21 , tragere la sorti euro 2023 u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...