Galerie Foto Spania - Suedia 0-0. Spaniolii au dominat complet partida, dar nu au reușit să înscrie
articol scris de Digi Sport15.06.2021, 00:00
Spania - Suedia, ultimul meci al zilei de luni de la EURO 2020, contând pentru grupa E, s-a încheiat cu o remiză, scor 0-0.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Spania a dominat în totalitate partida, cu o posesie de 75 la sută și 17 ocazii de gol, dar elevii lui Luis Enrique nu au reușit să înscrie.
Prima ocazie majoră i-a aparținut lui Alvaro Morata, în minutul 38. Jordi Alba i-a pasat acestuia în careu, a șutat, dar balonul a trecut puțin pe lângă poartă. Moreno a avut și el o ocazie imensă, în minutul 90, când a ajuns la centrarea lui Pablo Sarabia și a trimis cu capul. Intervenția lui Olsen a păstrat scorul intact.
Suedia a avut și ea două ocazii majore. În minutul 41, Alexander Isak a șutat din interiorul careului, balonul a trecut de goalkeeper-ul spaniol, dar a fost respins în bară de Llorente.
A doua ocazie a suedezilor a venit în minutul 61, când același Isak a pătruns în careul advers, a driblat apărarea și i-a pasat lui Marcus Berg, care nu a avut o execuție strălucită, iar balonul a trecut pe lângă poartă.
Partida s-a disputat pe La Cartuja Stadium, din Sevilla, o arenă cu o capacitate de 60.000 de locuri, pe care au avut acces aproximativ 16.000 de fani, având în vedere măsurile luate în contextul pandemiei de coronavirus.
Min. 90+5: Arbitrul fluieră finalul partidei!
Min. 90+4 Jordi Alba are șansa de a marca după ce ajunge la un balon trimis în careu, trimite pe jos, dar Robin Olsen păstrează scorul intact.
Min. 90: Ocazie imensă pentru Spania! Pablo Sarabia centrează în careu, Gerard Moreno se înalță și trimite cu capul pe jos, dar Olsen are o intervenție miraculoasă.
Min. 85 Gerard Moreno centrează, dar mingea traversează tot terenul advers fără a fi interceptată de unul dintre coechipierii săi.
Min. 72 Dani Olmo preia balonul și șutează dar mingea este respinsă din greșeală de unul dintre coechipieri.
Min. 61 Ocazie uriașă pentru Suedia! Alexander Isak pătrunde în careul advers, driblează apărarea spaniolă și îi pasează lui Marcus Berg care șutează în dreapta portarului Simon, dar balonul trece pe lângă poartă.
Galerie Foto
Min. 50 Alvaro Morata preia balonul în interiorul careului, dar execuția sa lasă de dorit, iar mingea trece pe lângă poartă.
Min. 46 A început repriza a doua!
Min. 45+1: Finalul primei reprize!
Min. 41 Prima ocazie a Suediei! Alexander Isak trage din interiorul careului, balonul trece de Simon, dar Marcus Llorente respinge mingea care lovește bara.
Min. 38 Ocazie uriașă pentru Spania! Jordi Alba îi pasează în careu lui Alvaro Morata. Acesta controlează bine balonul dar șutul său trece puțin pe lângă poartă.
Min. 29: Șansă bună pentru Spania! Koke preia balonul în careul advers de la Olmo și șutează, dar mingea trece mult peste poartă.
Min. 23 Ocazie bună pentru Spania! Koke intră în posesia balonului în interiorul careului și încearcă o execuție, dar mingea trece mult pe lângă poartă.
Min. 16 Dani Olmo trimite cu capul din apropierea porții, în stânga lui Robin Olsen, dar goalkeeper-ul suedez intervine miraculos.
Min. 12 Koke execută lovitură liberă, trimite balonul în careul advers, dar Danielsson intervine salvator încă o dată.
Min. 6 Jordi Alba centrează periculos, dar Danielsson intervine la timp și trimite balonul în afara terenului.
Min. 3 Ferran Torres centrează bine în careul advers dar niciun coechipier nu ajunge la balon. Mingea este scoasă în afara terenului de Lustig.
Min. 1 A început meciul!
Spania - Suedia, LIVE TEXT, de la ora 22:00. Echipele de start:
Spania: Unai Simon – Alba, Laporte, Pau Torres, Llorente – Pedri, Rodri, Koke – Dani Olmo, Morata, Torres
Rezerve: Eric Garcia, Thiago, Azpilicueta, Llorente, Sarabia, Moreno, Robert Sanchez, Gaya, Fabian Ruiz, Oyarzabal, De Gea, Adama Traore
Antrenor: Luis Enrique
Suedia: Olsen – Augustinsson, Lindelof, Marcus Danielsson, Lustig – Forsberg, Olsson, Ekdal, Larsson – Isak, Berg
Rezerve: Bengtsson, Jansson, Claesson, Svensson, Quaison, Helander, Jordan Larsson, Jens Cajuste, Krafth, Sema, Johnsson, Nordfelt
Antrenor: Jan Olof Andersson
Spania - Suedia, LIVE TEXT, de la ora 22:00
Spania vine după o săptămână dificilă, în care doi dintre jucătorii naționalei, Sergio Busquets și Diego Llorente, au fost depistați cu COVID-19. Llorente a efectuat ulterior alte patru teste, iar toate au avut rezultat negativ, astfel că s-a alăturat lotului. În schimb, Busquets se află în continuare în izolare și nu va participa la acest duel.
Naționala Spaniei, condusă acum de Luis Enrique, s-a calificat la EURO 2020 după ce a câștigat fără probleme grupa F din preliminarii, acolo unde a jucat și România. Ibericii, conduși la acea vreme de Robert Moreno, au înregistrat 8 victorii și două remize, terminând pe primul loc.
Suedia a evoluat în aceeași grupă cu Spania în preliminariile pentru Campionatul European și a încheiat pe locul secund, cu cinci puncte mai puțin. Ibericii câștigau clar duelul de acasă, 3-0, iar la Solna remizau, scor 1-1.
Naționala lui Janne Andersson nu se va putea baza pe Zlatan Ibrahimovic la acest turneu final, după ce starul lui AC Milan a suferit o accidentare la echipa de club cu doar câteva săptămâni înainte de startul turneului final. În ofensiva suedezilor ar urma să apară Alexander Isak (Real Sociedad) și Marcus Berg (Krasnodar).
Din grupa E de la EURO 2020 mai fac parte Polonia și Slovacia, care se întâlnesc tot astăzi, de la ora 19:00.
AICI GĂSEȘTI PROGRAMUL COMPLET ȘI TOATE REZULTATELE DE LA EURO 2020
Spania - Suedia, echipele probabile
- Spania: Unai Simon, Azpilicueta, Laporte, Pau Torres, Alba - Llorente, Rodri, Pedri - Gerard Moreno, Morata, Ferran Torres
- Suedia: Olsen - Lustig, Lindelof, Danielson, Augustinsson - S. Larsson, Ekdal, Olsson, Forsberg - Isak, Berg
Grupele EURO 2020
- Grupa A (Roma şi Baku): Turcia, Italia, Ţara Galilor, Elveţia
- Grupa B (Copenhaga şi Sankt Petersburg): Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia
- Grupa C (Amsterdam şi Bucureşti): Olanda, Ucraina, Austria, Macedonia de Nord
- Grupa D (Londra şi Glasgow): Anglia, Croaţia, Scoţia, Cehia
- Grupa E (Sevilla şi Sankt Petersburg): Spania, Suedia, Polonia, Slovacia
- Grupa F (Munchen şi Budapesta): Ungaria, Portugalia, Franţa, Germania
Etichete: spania , euro 2020 , suedia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...