Au dat maghiarii de gol venirea lui Adrian Mutu la națională? "Briliantul", din ce în ce mai aproape să devină selecționer
articol scris de Digi Sport25.12.2021, 13:59
Federația Română de Fotbal încă nu a numit un nou selecționer, dar Adrian Mutu (42 de ani) este favorit și pare că va deveni succesorul lui Mirel Rădoi (40 de ani), după încă un indiciu în acest sens.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Înainte de a fi numărul 1 pe lista celor de la FRF, "Briliantul" a negociat cu Kisvarda, grupare aflată în acest moment pe locul 2 în campionatul Ungariei.
Adrian Mutu a renunțat la oferta lui Kisvarda pentru a prelua echipa națională
Totuși, directorul sportiv al echipei, Attila Revesz, a anunțat vineri în presa maghiară că negocierile cu antrenorul român au picat, iar la cârma echipei va rămâne interimarul Gabor Eros. Mutu a fost cel care a renunțat la tratative, iar motivul a fost intenția de a deveni selecționerul României.
„De când a plecat Joao Janeiro, ne-am consultat cu câțiva candidați pentru postul de antrenor, iar cea mai lungă discuție a fost cea cu Adrian Mutu. Nu e o coincidență că a urmărit personal meciul echipei noastre împotriva lui Fehervar.
Era interesat de post, dar între timp a spus că și-ar îndeplini un vis dacă ar deveni antrenorul echipei naționale a României, iar de atunci el este principalul candidat pentru acest post.
Prin urmare, decizia noastră este cea de a continua cu antrenorul Gabor Eros. El va conduce echipa în continuare. Jucătorii și-au dorit să rămână pe linia pe care se aflau. El este apreciat și de suporteri”, a transmis oficialul lui Kisvarda, potrivit Nemzeti Sport.
Mircea Lucescu și-a spus părerea despre numirea lui Adrian Mutu ca selecționer al României
Mircea Lucescu (76) a oferit o opinie în legătură cu posibila numire a "Briliantului" ca selecționer, în cadrul emisiunii Fotbal Club. "Il Luce" a subliniat că pe Mutu l-ar fi ajutat mai mult să antreneze o echipă de club cel puțin doi ani înainte de a face pasul cel mare și de a antrena o echipă națională.
”Nu știu cum s-ar manifesta ca antrenor. Între a fi jucător și antrenor e o diferență totală. Între a fi jucător, antrenor și selecționer iar e o diferență. Trebuie să i se acorde o atenție deosebită și să fie ajutat, nu să fie lăsată toată responsabilitatea pe el.
Mi-aș fi dorit să aibă măcar doi ani de antrenorat la o echipă de club și apoi să meargă la națională. Au fost mulți care aveau prestigiu ca jucător și le-a dat prestigiu să devină selecționeri. Hagi ar fi putut fi un selecționer extraordinar dacă mai antrena un an doi înainte.
Shevchenko a fost ajutat de o trupă de italieni. Șase italieni au fost lângă el permanent. Sunt staffuri imense. Și Mancini cred că are cel puțin 15 persoane în staff. Eu nu am. Încerc să acopăr tot făcând eforturi foarte mari.
La Guardiola, la Klopp sunt câțiva antrenori care se ocupă doar cu exercițiile. Guardiola are 20 pe lângă el. Klopp are 40 de persoane care se ocupă de echipă”, a declarat Lucescu, în exclusivitate la Fotbal Club.
Etichete: adrian mutu , selectioner , kisvarda , attila revesz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...