Muntenegru U21 - România U21 2-6. ”Tricolorii” lui Pancu câștigă fără emoții, dar primesc gol din corner
articol scris de Digi Sport11.10.2024, 18:54
Naționala de fotbal U21 a României a umilit reprezentativa similară a Muntenegrului, scor 6-2, în cadrul preliminariilor pentru EURO U21 2025.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
- Partida a putut fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Muntenegru U21 - România U21 2-6. ”Tricolorii” mici reușesc setul
Louis Munteanu a deschis scorul pentru România U21 în minutul 16. Cinci minute mai târziu, Muntenegru a egalat prin Janjic, după ce a executat un corner perfect.
Scorul primei reprize a fost stabilit de același Louis Munteanu, care a făcut ”dubla” în minutul 27.
În cea de-a doua repriză, Munteanu a reușit ”hat-trick-ul”, iar Rareș Ilie, Octavian Popescu și Mihnea Rădulescu au mai marcat pentru selecționata condusă de Daniel Pancu.
- Pentru Muntenegru a mai marcat Mrvaljevic, în minutul 70.
Scor final 6-2 pentru România U21, iar ”Tricolorii” mici au urcat pe locul 1 în grupa de calificarea la EURO U21.
Min. 90+3: Final de meci!
Min. 90: Gooool România! Răzvan Sava îl lansează excelent pe Mihnea Rădulescu, iar fotbalistul Petrolului face 6-2!
Min. 77: Schimbare România! Louis Munteanu este înlocuit de Blănuță!
Min. 74: Goool România! Louis Munteanu șutează perfect de la 16 metri și reușește ”hat-trick-ul”!
Min. 69: Gool Muntenegru! Mrvaljevic șutează puternic de la distanță și îl învinge pe Sava!
Min. 68: Schimbări România! Octavian Popescu, Rareș Ilie, Ianis Stoica și Alexandru Pantea sunt înlocuiți de Mihnea Rădulescu, Marius Corbu, Robert Silaghi și David Maftei!
Min. 59! Gooool România! Octavian Popescu șutează la colțul lung din careu și face 4-1!
Min. 53: Dina Grameni este avertizat!
Min. 52: Gooool România! Rareș Ilie este lansat excelent de Andrei Borza, mijlocașul trimite mingea peste portarul Muntenegrului și marchează cu capul!
Min. 46: A început a doua repriză!
Min. 45+2: Pauză!
Min. 45+2: Ocazie România! Louis Munteanu șutează cu exteriorul din șase metri, dar ratează!
Min. 37: Bulatovic este avertizat!
Min. 27: Gooool România! Louis Munteanu este lansat excelent de Octavian Popescu, iar atacantul face ”dubla”!
Min. 22: Gooool Muntenegru! Din corner, Janjic îl surprinde pe Sava și marchează!
Min. 16: Gooool România! Pantea centrează perfect, iar Louis Munteanu marchează cu capul!
Min. 13: Ocazie România! Rareș Ilie primește mingea în careu, șutează, dar balonul lovește bara!
Min. 1: A început meciul!
Echipele de start:
Muntenegru U21: Ivezic - Pajovic, Djuric, Melentijevic, Gasevic - Bulatovic, Perisic - Cavor, Bakic, Janjic - Cetkovic
- Rezerve: Bajovic, Dakic, Franeta, Gjelaj, Joksimovic, Jukovic, Mrvaljevic, D. Vukovic, N. Vukovic
România U21: Sava - Pantea, Dănuleasa, Akdag, Borza - Grameni, Perianu - Popescu, Ilie, Stoica - Munteanu
- Rezerve: R. Popa, Amzar, Blăunță, Corbu, Licsandru, Maftei, Mihai, Rădulescu, Silaghi
În ultimul meci disputat în preliminariile pentru EURO U21 2025, România U21 a fost învinsă de Finlanda U21, scor 0-2. De asemenea, și Muntenegru vine tot după o înfrângere cu același scor în fața Elveției.
”Tricolorii” lui Daniel Pancu s-au impus în meciul tur, scor 1-0, disputat pe teren propriu. Pentru naționala U21 va urma meciul cu Elveția, pe 15 octombrie pe teren propriu, ultimul din aceste preliminarii.
România U21 face parte din Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia. La turneul final de anul viitor se vor califica toate câștigătoarele grupelor din preliminarii și cele mai bune trei echipe clasate pe locul secund în cele 9 grupe de calificare.
Celelalte șase formații de pe locul secund vor disputa în luna noiembrie un baraj în dublă manșă pentru a se decide ultimele trei calificate la EURO 2025.
Numerele alese de ”Tricolorii” lui Daniel Pancu pentru ”dubla” cu Muntenegru și Elveția
Lotul convocat de Daniel Pancu pentru ”dubla” cu Muntenegru și Elveția
PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Robert Popa (UTA Arad), Alexandru Roșca (Dinamo);
FUNDAȘI: David Maftei (Oțelul Galați), Alexandru Pantea (FCSB), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Umit Akdag (Toulouse FC / Franța), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Cristian Licsandru (Dinamo), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite), Andrei Borza (FC Rapid 1923);
MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Robert Silaghi (Universitatea Cluj), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Mihnea Rădulescu (ACS Petrolul 52), Octavian Popescu (FCSB), Rareș Ilie (OGC Nice / Franța), Cristian Mihai (UTA Arad), Ianis Stoica (FC Hermannstadt);
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj).
Etichete: romania u21 , euro u21 , muntenegru u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...