Exclusiv Iordănescu a fost ofertat de o echipă de club chiar înainte să devină selecţionerul României
articol scris de Digi Sport27.01.2022, 08:43
Edi Iordănescu (43 de ani), noul selecţioner al României a fost ademenit spre Zona Golfului în această iarnă.
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Despre oferta primită de la Al Fateh de tehnicianul care a ieşit campion cu CFR Cluj s-a aflat. În prima fază a fost în valoare de aproape 1,5 milioane de euro pe an, după care a urcat la 1,8 milioane, dar românul a refuzat tocmai datorită negocierilor avansate cu Răzvan Burleanu.
Puţini ştiu, însă, că noul selecţioner a mai primit o propunere pe finalul săptămânii trecute, atunci când negocierile cu FRF erau pe punctul să se încheie. Dar nu se parafase nimic şi totul putea fi aruncat în aer.
Edi Iordănescu a fost contactat de Khorfakkan chiar înainte să semneze cu FRF
Din informaţiile digisport.ro, conducerea celor de la Khorfakkan, din Emiratele Arabe Unite, l-a contactat pe român şi l-a întrebat în ce condiţii e dispus să intre în negocieri pentru preluarea echipei clasate pe locul 10 din 14 în Emiratele Arabe Unite.
Cum discuţiile cu Federaţia erau prea avansate, Iordănescu a refuzat politicos şi totul s-a oprit.
Dacă ar fi mers în EAU, Edi s-ar fi luptat cu Cosmin Olăroiu şi cu Daniel Isăilă, antrenorii echipelor Al Sharjah (locul 4), respectiv Bani Yas (locul 6). Cei doi au avut meci direct pe 23 ianuarie, terminat 2-2, cu Al Sharjah gazdă.
Khorfakkan este antrenată de brazilianul Caio Zanardi şi are în lot nu mai puţin de 7 conaţionali!
Saudiţii de la Akhbaar24 au dat amănunte despre oferta de 6,3 milioane de riali de la Al-Fateh pentru Iordăneescu
Tratativele lui Iordănescu cu Al Fateh au început în perioada în care toată lumea era convinsă că Loţi Boloni urma să devină antrenorul echipei naţionale. Şi au avansat repede pentru că echipa din Arabia Saudită voia să-l pună urgent pe bancă.
Informaţia a fost confirmată de presa din Arabia Saudită. Publicaţia akhbaar24.argaam.com anunţa că Al Fateh era gata să-i ofere antrenorului român 6,3 milioane de riali saudiţi, adică aproximativ 1,48 milioane de euro, pe an
În momentul în care FRF s-a reorientat către Iordănescu, saudiţii au făcut o ultimă încercare şi au crescut oferta la 1,8 milioane de euro, însă românul a preferat varianta naţională. Aici va câştiga 240.000 de euro pe an dacă nu câştigă grupa din Liga Naţiunilor sau 300.000 dacă termină pe locul 1.
Etichete: edi iordanescu , selectioner romania , eau , khorfakkan , iordanescu khorfakkan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...