Exclusiv Gheorghe Hagi, nemulțumit de atitudinea lui Rădoi? ”Cine nu e optimist, să plece! Putem avea succes”
articol scris de Digi Sport11.10.2020, 22:24
România a ratat calificarea la EURO, după 1-2 cu Islanda, și a fost învinsă categoric de Norvegia 0-4, dar Gheorghe Hagi rămâne optimist.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Componentul Generației de Aur a transmis, după înfrângerea cu Norvegia, că fotbaliștii nu sunt vinovați pentru ultimele rezultate, iar persoanele din jurul echipei naționale ar trebui să-și păstreze doza de optimism avută după victoria din Austria. În același timp, Gheorghe Hagi a susținut că persoanele cu discursuri negative, așa cum a avut și Mirel Rădoi după 0-4 la Oslo, ar trebui să plece de la echipa națională.
Gheorghe Hagi, discurs neașteptat după 0-4 în Norvegia
”De cine nu e optimist, ar fi bine să ne despărțim. Înainte, tot ce însemna echipa națională era plin de optimism, așa vin rezultatele. În momentul de față, pe mine m-a speriat, eu sunt foarte optimist, cred că putem avea succes.
Nu cred, sunt convins că putem. Asta trebuie să le transmitem acestor copii. Ei au nevoie de cineva în spatele lor, care să-i conducă. Nu mă refer doar la o persoană, ci la toți care sunt în jurul lor.
Asta e realitate, nu trebuie să ne fie rușine. Nu putem spune că fotbalul românesc nu mai are nimic, trebuie să analizăm momentul, să vedem unde ne aflăm, dar să rămânem optimiști, succesul se construiește.
Trebuie să vedem cum îl putem construi, altfel va fi și mai greu. Trebuie să construim, succesul înseamnă mentalitate, dar trebuie timp, îți trebuie ani, îți trebuie selecție”, a declarat Gheorghe Hagi, la Digi Sport Special.
După 0-4 cu Norvegia, pentru prima reprezentativă a României urmează ultimul meci din octombrie, cu Austria, programat miercuri, de la 21:45, la Ploiești.
Din cauza înfrângerii de la Oslo, România a coborât pe locul doi în grupa din Liga Națiunilor, cu patru puncte, două în spatele liderului Norvegia, cu două lungimi în plus. ”Tricolorii” pot ajunge chiar pe trei în grupă, în funcție de rezultatul meciului dintre Irlanda de Nord și Austria.
Galerie Foto
Etichete: gheorghe hagi , mirel radoi , norvegia - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...