Burleanu şi-a cerut scuze în numele lui Maxim! Mesaj pentru Prunea
03.09.2017, 13:08Răzvan Burleanu a comentat atitudinea lui Maxim, care a înjurat suporterii după golul victoriei cu Armenia. În egală măsură, preşedintele FRF i-a răspuns lui Prunea, unul dintre cei mai aprigi contestatari ai săi.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fostul mare portar al Generaţiei de Aur a cerut măsuri radicale în cazul lui Maxim. ”N-are ce să mai caute la națională!”, a spus Prunea, trimiţând săgeţi şi spre şeful FRF.
Acesta din urmă a comentat situaţia în care se află jucătorul lui Mainz şi a încercat să îi găsească alibiuri pentru ieşirea nervoasă.
"Florin Prunea ar trebui să îşi dea cu părerea despre acest subiect? Alex Maxim - cred că ştiţi deja situaţia -, timp de vreo 30 de minute cât s-a încălzit pe margine a fost înjurat de către un spectator. Atât Alex Maxim şi-a cerut scuze, şi eu îmi cer scuze faţă de suporterii care s-au simţit deranjaţi de această atitudine. Dar nu a fost o reacţie împotriva suporterilor care susţin echipa naţională. Ba mai mult, Alex Maxim este unul dintre cei mai buni jucători ai noştri", a comentat Burleanu, înainte de plecarea în Muntenegru.
Partida Muntenegru - România va putea fi urmarită în format LIVE-TEXT luni, de la 21:45, pe digisport.ro şi în premieră pe Digi Sport 1, de la ora 1:00 noaptea.
Clasament grupa E
Etichete: burleanu , burleanu maxim , maxim burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...