Video Liviu Ciobotariu, confuz! Nu-și amintea numele antrenorului de la Craiova: ”Cum îl cheamă? Că am uitat!”
articol scris de Digi Sport10.11.2022, 19:17
Liviu Ciobotariu (51 de ani), antrenorul celor de la Voluntari, a fost supărat pentru eșecul înregistrat de echipa sa în etapa a doua a fazei grupelor din Cupa României, meci câștigat de U Craiova 1948 scor 1-0.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Liviu Ciobotariu, confuz! Nu-și amintea numele antrenorului de la Craiova: ”Cum îl cheamă? Că am uitat!”
La un moment dat, antrenorul a fost întrebat ce părere are despre a noua descălecare a lui Nicolo Napoli pe banca oltenilor.
”Nu pot să comentez, pentru că nu știu ce relație este între domnul Mititelu și ăăăă... cum îl cheamă? Că am uitat. (n.r. - reporterul: Nicolo Napoli). Cu Napoli, scuze. Am un lapsus. Mă tot gândeam la Cristiano, la Bergodi.
Cu Napoli nu știu ce relație au. Dacă au o relație foarte bună, înseamnă că e benefic faptul că l-au adus înapoi. A început și cu victorie, ăsta e fotbalul”, a spus Ciobotariu.
Liviu Ciobotariu: ”Nu meritam să pierdem acest meci”
Legat de meciul în sine, Ciobotariu a completat:
”Am făcut un joc bun, nu meritam să pierdem, am încercat să spargem apărarea foarte bună a Craiovei. Sunt supărat pentru că nu am egalat, dar și pentru că am luat golul pe contraatac.
A trebuit să gestionez situația în vederea meciului de la Arad, de aceea am folosit jucători cu mai puține minute.
Este foarte important să câștigăm ultimul meci cu Sepsi, pentru a mai spera la calificare”, a mai spus Ciobotariu.
VIDEO cu reacția lui Liviu Ciobotariu, după FC U Craiova 1948 - FC Voluntari 1-0
VIDEO cu rezumatul partidei U Craiova 1948 - FC Voluntari 1-0
Etichete: liviu ciobotariu , nicolo napoli , antrenor u craiova , craiova voluntari 1-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...