Cum a reacționat FRF, după ce s-a scris că Mircea Lucescu ar fi decis să se retragă definitiv din fotbal
articol scris de Digi Sport04.11.2023, 08:25
Vineri seara, Mircea Lucescu (78 de ani) a decis să demisioneze de la Dinamo Kiev, imediat după eșecul cu Șahtior Donețk, scor 0-1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Presa din Ucraina relata că Mircea Lucescu nu a hotărât doar să plece de la Dinamo Kiev, ci să se retragă definitiv din fotbal, lucru dezmințit de către antrenorul român.
FRF a postat un mesaj pentru Mircea Lucescu
Până când Mircea Lucescu a intrat în direct la Digi Sport Special și a clarificat lucrurile, în fotbalul românesc au apărut mai multe reacții legate de retragerea tehnicianului din fotbal.
Printre mesajele primite de "Il Luce" se numără și cel de la FRF, iar oficialii de la "Casa Fotbalului" au ținut să-i mulțumească marelui antrenor pentru tot ceea ce a realizat.
"Pentru o carieră inegalabilă, ca jucător și antrenor, pentru toate emoțiile și bucuriile pe care le-ai oferit fotbalului românesc și numeroaselor generații de suporteri, îți mulțumim 'Il Luce'!", a transmis FRF.
Prima decizie luată de Mircea Lucescu: "Mă întorc acasă!"
ÎN DIRECT la Digi Sport Special, "Il Luce" a anunțat prima decizie pe care a luat-o, după plecarea de gruparea patronată de Igor Surkis: va reveni în România și se va concentra, o perioadă, pe viața de familie.
"Dacă sănătatea îmi va permite să continui, voi continua. Fără fotbal, pentru mine nu e viață. Nu s-au gândit (n.r.- cei de la Dinamo Kiev) niciun moment că pot să mă retrag. Toată lumea regretă că am luat această decizie. Mă întorc acasă, să văd cum mă simt. Pentru o perioadă, apoi mintea mea va zbura spre fotbal.
Totul depinde de sănătate. Voi vedea pe parcurs ce se va întâmpla. În momentul în care voi spune asta (n.r.- că se retrage), înseamnă că viața mea se va sfârși. Încerc să mă gândesc că nu e încă sfârșitul. Toți oamenii ajunși la vârsta mea trebuie să gândească pozitiv, că pot ajuta în continuare. Eu nu mă simt bătrân. Încă nu mă îngropați!”, a spus Mircea Lucescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Mircea Lucescu este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, la egalitate cu Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City. Primul loc este ocupat de Sir Alex Ferguson, care a reușit să-și adjudece 49 de titluri, cele mai multe dintre ele la Manchester United (38 de trofee).
De-a lungul carierei sale de tehnician, Lucescu a antrenat echipa națională a Turciei, Zenit, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia, AC Pisa, Dinamo, echipa națională a României și Corvinul Hunedoara.
Etichete: frf , mircea lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...