Galerie Foto Maroc - Portugalia 1-0. Cea mai mare performanță din istoria fotbalului african, semifinale la Cupa Mondială
articol scris de Digi Sport10.12.2022, 18:35
După ce a eliminat Spania în optimile Cupei Mondiale, Maroc a mai făcut o "victimă iberică" și a lăsat acasă și Portugalia lui Cristiano Ronaldo, în sferturi. Atacantul Sevillei, Youssef En Nesyri, a fost eroul meciului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Maroc - Portugalia 1-0. En Nesyri a marcat singurul gol al meciului
Partida a început cu un șut bun al lui Rafael Guerreiro, însă africanii au dat replica prin En Nesyri. După încă o ocazie a lusitanilor, care i-a aparținut lui Joao Felix, au urmat șansa imensă a lui Ammalah, urmată de cea a lui Boufal.
Singurul gol al meciului a venit în minutul 42 și l-a reușit atacantul de la Sevilla, En Nesyri, cu o lovitură de cap. Ultima ocazie a primei reprize le-a aparținut portughezilor, când șutul "din prima" al lui Joao Felix a șters transversala.
Maroc - Portugalia 1-0. Prima echipă africană calificată în semifinale la Cupa Mondială
Marocanii au început bine și partea secundă, dar En Nesyri și El Yamiq nu au reușit să devieze cu capul, la o fază la care portarul a apărat cu pieptul. Ronaldo a intrat pe teren abia în minutul 51 și a avut câteva acțiuni bune.
A urmat ratarea lui Goncalo Ramos și apoi cea a lui Bruno Fernandes. Pe final, Ronaldo i-a așezat mingea lui Joao Felix, dar portarul a respins spectaculos, de sub transversală.
Ronaldo nu a avut noroc nici în prelungiri, moment în care Marocul a rămas în 10 oameni, după ce Cheddira a luat două galbene în două minute.
Însă chiar și așa, africanii au irosit o șansă uriașă în prelungiri, când Aboukhlal a rămas singur cu portarul, iar Pepe a ratat apoi ultima oportunitate a partidei.
Astfel, Maroc - Portugalia s-a terminat 1-0 și Maroc bifează cea mai mare performanță a unei țări africane în istoria fotbalului.
LIVE TEXT Maroc - Portugalia 1-0
Galerie Foto
Min. 90+11: Final de meci. Maroc merge în semifinale.
Min. 90+7: Ocazie Portugalia. Rafael Leao centrează în careu, Pepe reia cu capul, dar pe lângă poartă.
Min. 90+4: Ocazie uriașă Maroc. Aboukhlal scapă singur cu portarul, dar se pierde cu firea și șutează extrem de slab, iar portarul apără.
Min. 90+3: Marocanul Cheddira primește al doilea cartonaș galben în două minute și este, implicit, eliminat.
Min. 90+1: Ocazie Portugalia. Cristiano Ronaldo primește o pasă în careu și reia din prima, dar Bono apără în doi timpi.
Min. 82: Ocazie Portugalia. După o combinatie cu Ronaldo, Joao Felix șutează plasat, dar portarul respinge de sub transversală.
Min. 64: Ocazie Portugalia. Bruno Fernandes șutează de la marginea careului, dar mingea trece peste poartă.
Min. 58: Ocazie Portugalia. După o centrare în careu, Goncalo Ramos reia cu capul pe lângă poartă.
Min. 51: Cristiano Ronaldo intră în locul lui Ruben Neves. Starul portughez bifează meciul 196 pentru națională, cele mai multe din istoria fotbalului.
Min. 49: Ocazie Maroc. Ziyech centrează în careu, dar En Nesyri și El Yamiq nu reușesc să devieze cu capul, iar portarul apără cu pieptul.
Min. 46: Începe repriza secundă.
Galerie Foto
Min. 45+3: La pauză, Maroc - Portugalia 1-0.
Min. 45: Bară Portugalia. Bruno Fernandes șutează superb, din unghi, dar mingea șterge transversala.
Min. 42: Gol Maroc. Attiah Allah centrează în careu, portarul iese cam hazardat, iar En Nesyri înscrie cu o lovitură de cap.
Min. 39: Ocazie Portugalia. După o centrare în careu, Joao Felix reia din prima, dar peste poartă.
Min. 35: Ocazie Maroc. Boufal șutează bine, dar direct în brațele portarului.
Min. 35: Ocazie Maroc. Attiah Allah pasează în careu, iar Ammalah reia din prima, din poziție foarte bună, numai că mingea trece peste poartă.
Min. 31: Ocazie Portugalia. Joao Felix șutează din afara careului, dar mingea e deviată de Hakimi și El Yamiq și trece pe deasupra porții.
Min. 26: Ocazie Maroc. Ziyech centrează în careu, En Nesyri reia cu capul, dar mingea trece peste poartă.
Min. 13: Ocazie Portugalia. Rafael Guerreiro șutează tare, dar mingea e blocată de Amrabat.
Min. 1: Începe meciul.
Galerie Foto
Maroc: Bono - Hakimi, El Yamiq, Saiss, Attiat Allah - Amrabat - Ounahi, Amallah - Ziyech, En Nesyri, Boufal
Rezerve: Aboukhlal, Benoun, Chair, Cheddira, Dari, El Khannous, Ez Abde, Hamdallah, Jabrane, Munir, Sabiri, Tagnaouti, Zaroury
Selecționer: Walid Regragui
Portugalia: Diogo Costa - Dalot, Pepe, Dias, Guerreiro - Neves - Bernardo Silva, Otavio - Bruno Fernandes, Ramos, Joao Felix
Rezerve: Andre Silva, Antonio Silva, Cancelo, Carvalho, Horta, Joao Mario, Jose Sa, Leao, Matheus Nunes, Palhinha, Rui Patricio, Cristiano Ronaldo, Vitinha
Selecționer: Fernando Santos
Știrea inițială:
Maroc - Portugalia, Live Text, ora 17:00. Aşteptări imense din partea Portugaliei
Portugalia resimte o presiune foarte mare înaintea acestui meci. Toată lumea crede că echipa din care fac parte mari jucători ca Ronaldo, Pepe şi Joao Felix are parte de cel mai slab cotat adversar şi tocmai de aceea i se cere o calificare la pas. Cu atât mai mult cu cât în "optimi" lusitanii au spulberat Elveţia, scor 6-1.
Doar că echipa lui Walid Regragui (47 de ani), singurul selecţioner african care a ajuns în sferturi de finală la un Campionat Mondial, a depăşit orice aşteptare şi probabil că va fi mai relaxată.
Echipa are patru meciuri fără înfrângere la acest Mondial, competiţie în care a primit un singur gol, contra Canadei, şi a câştigat clar o grupă din care au mai făcut parte Croaţia şi Belgia.
Apoi, în "optimi", a trimis acasă Spania, 3-0 la lovituri de departajare, una dintre favoritele la câştigarea trofeului.
Cu Ronaldo sau fără Ronaldo în "sfertul" Maroc-Portugalia?
În schimb, Portugalia pare în stare să egaleze performanţa obţinută de naţionala condusă de Eusebio în 1966, când a ajuns în semifinalele competiţiei.
Numai că ţinta este trofeul mondial, cel care ar trebui să completeze palmaresul care mai cuprinde titlul european şi câştigarea Ligii Naţiunilor.
Presa internaţională anunţă că titular va fi ales tot Goncalo Ramos, în centrul liniei de atac, ceea ce ar însemna că Ronaldo va rămâne tot pe banca de rezerve la startul jocului.
Echipele probabile la Maroc-Portugalia, la CM Qatar 2022
Maroc: Bounou - Hakimi, Saiss, Aguerd, Mazraoui - Ounahi, Amrabat, Amallah - Ziyech, En-Nesyri, Boufal.
Antrenor: Walid Regrarui
Portugalia: Costa - Dalot, Pepe, Dias, Guerreiro - B. Silva, Carvalho, Otavio - Fernandes, Ramos, Felix.
Antrenor: Fernando Santos
Etichete: portugalia , maroc , sferturi cm qatar 2022 , maroc portugalia , sfert de finala maroc portugalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...