Cinci legi în Qatar pe care dacă le încalci rişti închisoare de până la 15 ani
articol scris de Digi Sport17.11.2022, 10:49
Campionatul Mondial de Fotbal Qatar 2022 va începe pe 20 noiembrie, cu meciul de deschidere Qatar-Ecuador. Finala este prevăzută pentru 18 decembrie.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Iar discuţiile legate de problemele pe care le pot avea turiştii străini, şi nu numai , din cauza legilor dure ale guvernului de la Doha sunt în toi.
Tocmai de aceea, jurnaliştii de la Mundo Deportivo au publicat cinci dintre articolele din codul penal care pot atrage pentru cei care le încalcă pedepse cu închisoarea de până la 15 ani.
Cinci legi în Qatar pe care cei care intră în ţară trebuie să le respecte pentru a nu ajunge la închisoare
Nasser Al-Khater, directorul Comitetului de Organizare a Cupei Mondiale, a declarat că fanii din comunitatea LGBT+ vor putea intra în Qatar, dar gesturile publice de afecţiune pot atrage închisoarea de la unu la trei ani.
1. Cuvinte sau gesturi imorale, obscene în Qatar 2022:
Oricine face gesturi, spune sau cântă lucruri imorale sau face gesturi obscene în spații publice sau deschise va fi pedepsit cu închisoare de până la 6 ani și amendă de până la 3.000 de riali”.
2. Avortul în Qatar 2022:
Cine determină o femeie însărcinată să avorteze, fie prin administrarea de medicamente, fie prin orice alte mijloace, poate primi o pedeapsă de până la 7 ani închisoare.
Dacă avortul se face fără acordul femeii sau dacă persoana care efectuează intervenţia este un medic, chirurg, farmacist, moașă sau orice persoană care lucrează în medicină sau în farmacie, pedeapsa poate fi ridicată la 10 ani.
Totuși, un alt articol prevede că avortul este legal în cazurile în care viața mamei este în pericol.
3. Sex în afara căsătoriei în Qatar 2022:
Relațiile sexuale dintre persoane necăsătorite se pedepsesc cu închisoare de până la 7 ani. Chiar 15 ani dacă este vorba despre un tutore care are astfel de relații cu persoana de care e responsabilă.
De asemenea, oricine are relații cu o femeie în vârstă de peste 16 ani fără a o forța, dar despre care ştie că nu se va putea căsători niciodată cu ea va primi o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
4. Alcool, droguri sau jocuri de noroc în Qatar 2022:
Alcoolul nu va fi comercializat în timpul jocului sau în interiorul stadioanelor.
Oricine deține, achiziționează, cumpără, primește, transportă, administrează, schimbă sau vinde stupefiante și substanțe psihotrope periculoase va fi pedepsit cu închisoare de la 7 ani la 15 ani, plus o amendă între 100.000 şi 200.000 de riali.
Pariurile se pedepsesc cu trei luni de închisoare și o amendă de 3.000 de riali.
- În locuri speciale amenajate se va vinde cea mai scumpă bere comercializată vreodată la un eveniment sportiv.
5. Legea islamică în Qatar 2022:
Oricine îl insultă pe Allah, jignește Coranul, jignește religia islamică, blestemă orice religie divină, insultă pe oricare dintre profeți sau sabotează ritualurile religioase poate primi o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.
În plus, oricine înființează o organizație sau organizează o adunare care se opune fundamentelor și principiilor islamului sau care îndeamnă sau promovează o altă religie sau cult va fi pedepsit cu închisoare de până la 10 ani. Participanţii riscă o pedeapsă de 5 ani.
- Un riyal qatarian = 0,27 USD
Grupa A, Cupa Mondială Qatar 2022:
- Qatar
- Ecuador
- Senegal
- Olanda
Programul meciurilor Grupei A:
20 noiembrie:
- Qatar - Ecuador, ora 18:00
21 noiembrie:
- Senegal - Olanda, ora 18:00
25 noiembrie:
- Qatar - Senegal, ora 15:00
- Olanda - Ecuador, ora 18:00
29 noiembrie:
- Olanda - Qatar , ora 17:00
- Ecuador - Senegal, ora 17:00
Cum arată cele 8 stadioane pe care se vor juca meciurile de la CM Qatar 2022
Galerie Foto
Etichete: cm qatar 2022 , legi qatar , inchisoare qatar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...