Foto Argentina - Arabia Saudită 1-2, la Cupa Mondială din Qatar. Surpriză de proporții: ”Șoimii” au răpus ”Pumele”
articol scris de Digi Sport22.11.2022, 13:11
Arabia Saudită a învins-o pe Argentina, scor 2-1 (0-1), marți, într-o partidă din prima etapă a Grupei C de la Cupa Mondială din Qatar.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
- Golurile ”Șoimilor Verzi” au fost marcate de Saleh Al Shehri (min. 48) și Salem Al Dawsari (min. 53), în timp ce pentru ”Puma” a înscris Lionel Messi (min. 10 - pen).
Galerie Foto
Surpriză uriașă realizată de Arabia Saudită, contra Argentinei
Arabia Saudită a înregistrat, marți, una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale. ”Șoimii” au dat toate calculele hârtiei peste cap și, mai mult ca sigur, mulți dintre ei au făcut meciul carierei.
În prima repriză, Argentina a avut trei goluri anulate corect pentru ofsaid, dar și alte ocazii bune, fără a le specula.
În actul secund, saudiții au avut două șuturi spre poarta lui Martinez, ambele de excepție, iar arabii au reușit să obțină toate cele trei puncte ale duelui.
- Selecționerul Arabiei Saudite, Herve Renard, nu se află la primul ”miracol” ca selecționer. A reușit să cucerească Cupa Africii în 2012, cu anonimii din Zambia.
Grupa C, Cupa Mondială 2022:
- Argentina
- Arabia Saudită
- Mexic
- Polonia
Programul meciurilor Grupei C:
22 noiembrie
- Argentina - Arabia Saudită, 1-2 (Messi 10/ Al Shehri 48, Al Dawsari 53)
- Mexic - Polonia, ora 18:00
26 noiembrie
- Polonia - Arabia Saudită, ora 15:00
- Argentina - Mexic, ora 21:00
30 noiembrie
- Polonia - Argentina, ora 21:00
- Arabia Saudită - Mexic, ora 21:00
Clasament Grupa C
Argentina-Arabia Saudită 1-2 (Messi 10/ Al Shehri 48, Al Dawsari 53)
Min. 90+14: Final de meci!
Min. 90+11: Ocazie mare de gol pentru Argentina! Alvarez încearcă o lovitură cu capul, la colțul lung, dar Al Owais plutește și reține în siguranță.
Min. 90+9: Partida este reluată, fără Al Breik, înlocuit.
Min 90+3: Meciul este întrerupt!
Min. 90+2: Fundașul Al Breik a fost lovt de portarul său, cu genunchiul în figură, și are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.
Min. 90+1: Ce ocazie are Argentinaaa! Un jucător al saudiților a respins șutul lui Martinez de pe linia porții.
Min. 90: S-au acordat 8 minute de prelungiri!
Min. 84: Același Messi apare la finalizare cu o lovitură de cap, dar Al Owais este la post!
Min. 80: Lionel Messi execută o lovitură liberă de la 25 de metri, dar mingea trece mult peste poartă!
Min. 72: Di Maria încearcă un șut din careul mare, dar nu pune suficientă forță, iar Al Owais reține în siguranță.
Min. 63: Ocazie mare de gol pentru Argentina! Tagliafico deviază o minge spre poartă, din câțiva metri, dar Al Owais respinge fantastic în corner, de lângă bară.
Min. 53: GOOOLLL Arabia Saudită, 1-2! Salem Al Dawsari a prins un șut fantastic, la colțul lung, cu interiorul!
Min. 48: GOOOLLL Arabia Saudită, 1-1! Saleh Al Shehri a marcat pentru saudiți cu un șut la colțul lung!
Min. 46: A început repriza secundă!
Min. 45+5: Final de repriză!
Min. 45: Au fost arătate 5 minute de prelungiri!
Min. 35: Încă un gol anulat pentru Argentina! Același Lautaro Martinez este semnalizat în ofsaid.
Min. 28: Gol anulat, Argentina! Lautaro Martinez primește o pasă bună de la Papu Gomez și îl ”execută” pe portarul advers cu o ”scăriță”. VAR-ul decide că a fost ofsaid.
Min. 22: Lionel Messi a înscris din nou, dar asistentul ridică fanionul pentru ofsaid!
Min. 10: GOOOLLL Argentina, 1-0! Lionel Messi transformă în siguranță lovitura de la punctul cu var.
Min. 8: Penalty pentru Argentina! Centralul are nevoie de consultarea tehnologiei VAR pentru a lua această decizie.
Min. 2: Ocazie uriașă pentru Argentina! Șutul lui Messi din careu este respins greu de Al Owais, în lateral.
Min. 1: A început partida!
Echipele de start
Argentina: 23. Martinez - 26. Molina, 13. Romero, 19. Otamendi, 3. Tagliafico - 5. Paredes, 7. de Paul, 17. Papu Gomez, 10. Messi, 11. Di Maria - 22. Martinez.
Rezerve: 1. Armani, 12. Rulli - 2. Foyth, 4. Montiel, 6. Pezzella, 8. Acuna, 9. Alvarez, 14. Palacios, 15. Correa, 16. Almada, 18. Rodriguez, 20. Mac Allister, 21. Dybala, 24. Fernandez, 25, L.Martinez.
Selecționer: Lionel Scaloni.
Arabia Saudită: 21. Al Owais - 12. Abulhamid, 17. Tambakti, 5. Al Boleahi, 13. Al Shahrani - 11. Al Shehri, 23. Kanno, 8. Al Maiki, 10. Al Dawsari - 7. Al Faraj, 9. Al Buraikan.
Rezerve: 1. Al Rubaie, 22. Al Aqidi - 2. Al Ghannam, 3. Madu, 4. Al Amri, 6. Al Breik, 14. Otayf, 15. Al Hassan, 16. Al Najei, 18. Al Abed, 19. Bahebri, 20. Al Oboud, 24. Al Dawsari, 25. Asiri.
Selecționer: Herve Renard
Argentina-Arabia Saudită reprezintă debutul la actualul Campionat Mondial din Qatar pentru Argentina, naţionala care speră să-i poată oferi lui Leo Messi (35 de ani) singurul trofeu important care îi lipseşte din palmares: Cupa Mondială.
Chiar dacă nimeni nu-l va mai putea ajunge pe starul de la PSG la numărul de Baloane de Aur cucerite, parcă o carieră atât de impresionantă nu este completă fără un trofeu pe care Argentina l-a mai cucerit de două ori, o dată cu şi datorită lui Kempes, şi o dată cu şi, mai ales, datorită lui Maradona.
Toată lumea aşteaptă să vadă dacă selecţionerul Scaloni îl va arunca în luptă şi pe Messi, ţinând cont că, măcar teoretic, este vorba despre adversarul mai slab din grupă. O poză publicată luni de argentinieni îi arată glezna piciorului stâng umflată bine, ceea ce ridică semne de întrebare.
Se vorbeşte că ar fi vorba doar despre o acumulare de lichid şi toată lumea îl anunţă titular.
Argentina a ajuns în Qatar cu un palmares de 36 de partide fără înfrângere şi fanii o văd favorită la trofeu, chiar şi în faţa Braziliei lui Neymar. Ultima "ispravă" a fost la partida amicală cu Emiratele Arabe Unite, pe care a câştigat-o cu 5-0!
Saudiţii, care se află de o lună în cantonament, au disputat şi ei un "amical", 0-1 cu Croaţia, şi probabil că aşteaptă cu teamă meciul cu Argentina.
Mai ales că prezenţele sale la Mondiale înseamnă trei victorii, 11 înfrângeri şi două egaluri.
Programul zilei de 22 noiembrie de la CM Qatar 2022
- Argentina - Arabia Saudită, ora 12:00
- Danemarca - Tunisia, ora 15:00
- Mexic - Polonia, ora 18:00
- Franţa - Australia, ora 21:00
Echipele probabile înaintea meciului Argentina-Arabia Saudită, la CM Qatar 2022
Argentina: E. Martinez - Molina, Romero, Otamendi, Acuna - De Paul, Paredes, Mac Allister - Messi, L. Martinez, Di Maria.
Selecționer: Lionel Scaloni
Arabia Saudita: Al-Owais - Al-Burayk, Al-Amri, Al-Bulahyi, Al-Shahrani - Kanno, Al-Malki - Al-Shehri, Al-Faraj, Al-Daswari - Al-Buraikan.
Selecționer: Herve Renard
Grupa C, Cupa Mondială 2022:
- Argentina
- Arabia Saudită
- Mexic
- Polonia
Programul meciurilor Grupei C:
22 noiembrie
- Argentina - Arabia Saudită, ora 12:00
- Mexic - Polonia, ora 18:00
26 noiembrie
- Polonia - Arabia Saudită, ora 15:00
- Argentina - Mexic, ora 21:00
30 noiembrie
- Polonia - Argentina, ora 21:00
- Arabia Saudită - Mexic, ora 21:00
Etichete: campionatul mondial din qatar , argentina arabia saudita , leo messi glezna , programul zilei la cm qatar 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...