Video UCL, play-off, retur | Young Boys, Benfica și Malmo merg în grupele Champions League. Keșeru și Rotariu, eliminați
articol scris de Digi Sport24.08.2021, 23:50
Lupta pentru accesul în grupele Champions League a continuat marți seară la Digi Sport. Elvețienii de la Young Boys au reușit calificarea după o dublă "de foc" cu Ferencvaros, încheiată cu 6-4 la scorul general.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Deși au pierdut cu 1-2 în fața lui Ludogorets, suedezii de la Malmo au obținut și ei "biletul de trecere", întrucât victoria cu 2-0 de pe teren propriu, din manșa tur, le-a asigurat accederea în grupe.
Tot un rezultat din meciul tur a decis echipa calificată și în disputa dintre PSV și Benfica. Portughezii au jucat în 10 oameni după aproximativ jumătate de oră, însă au reușit să mențină tabela nemodificată, calificându-se grație victoriei cu 2-1 de pe Estadio Da Luz.
Ferencvaros - Young Boys 2-3 (în tur 2-3). Elvețienii merg în grupele Champions League, după 6-4 la general
Min. 90+4: Final de meci. "Călăul" celor de la CFR Cluj, Young Boys, se califică în grupele Champions League, după 6-4 la general.
Min. 90+4: Gol Young Boys! Mambimbi înscrie în prelungiri și elvețienii nu mai trebuie să stea cu emoții pentru calificare.
Min. 73: Elvețienii primesc un penalty, însă Siebatcheu ratează, iar scorul rămâne 2-2.
Min. 63: Eliminare pentru Ferencvaros. Laidouni pleacă la vestiare, după ce a primit două cartonașe galbene în decurs de doar 5 minute.
Min. 56: Young Boys restabilește egalitatea prin Fassnacht, în urma unui assist primit din partea lui Elia.
Min. 46: S-a reluat partida dintre Ferencvaros și Young Boys.
Min. 45+1: Final de primă repriză.
Min. 27: Ferencvaros întoarce scorul. Uzuni execută un corner, iar Mmaee trimite mingea cu capul în plasa elvețienilor de la Young Boys.
Min. 11: Gol Ferencvaros! Maghiarii reacționează rapid și restabilesc egalitatea, după reușita lui Wingo.
Min.4: Elvețienii deschid scorul! Zesiger înscrie cu capul după doar pentru minute de joc, în urma unei lovituri de colț.
Min. 1: Începe meciul.
Ferencvaros - Young Boys, echipele de start:
- Ferencvaros: Dibusz - Wingo, Kovacevic, Blazic, Civic - Laidouni, Somalia - Zachariassen, Uzuni - Boli, Mmaee
- Young Boys: von Ballmoos - Maceiras, Camara, Zesiger, Garcia - Fassnacht, Martins Pereira, Sierro, Ngamaleu - Elia, Siebatcheu
PSV - Benfica 0-0 (în tur 1-2). Portughezii ajung în grupe, după ce au luptat eroic în 10 oameni
Min. 90+4: Final de meci. Portughezii se califică în grupele Champions League, grație victoriei de pe Estadio da Luz.
Min. 46: Începe repriza a doua a meciului PSV - Benfica.
Min. 45+1: Arbitrul fluieră finalul primei reprize.
Min. 32: Eliminare pentru Benfica. Lucas Verissimo vede al doilea cartonaș galben după aproximativ jumătate de oră, în urma unui duel aerian.
Min. 1: Începe meciul
PSV - Benfica, echipele de start:
- PSV: Drommel - Mwene, Ramalho, Boscagli, Max - Van Ginkel, Sangare, Gotze - Madueke, Gakpo, Zahavi
- Benfica: Vlachodimos - Gillberto, Otamendi, Verissimo, Morato - Mario, Weigl, Grimaldo - Taarabt, Silva, Yaremchuk
Ludogorets - Malmo 2-1 (în tur 0-2). Suedezii se califică grație rezultatului de pe teren propriu
Min. 90+5: Arbitrul fluieră finalul meciului, iar suedezii merg mai departe. Claudiu Keșeru și Dorin Rotariu vor evolua doar în grupele Europa League cu Ludogorets în acest sezon.
Min. 60: Penalty pentru bulgari. Sotiriou Înscrie de la punctul cu var și Ludogorets trece din nou în avantaj.
Min. 46: Se reia meciul dintre Ludogorets și Malmo.
Min. 45+8: Final de primă repriză.
Min. 32: Gol Malmo! Suedezii reușesc să restabilească egalitatea, iar golul lui Birmancevic este validat de data aceasta.
Min. 16: Malmo reacționează rapid și egalează după doar șase minute, însă golul lui Rieks este anulat de către VAR, pentru ofsaid.
Min. 10: Ludogorets deschide scorul! Nedyalkov reia din careu și își aduce echipa în avantaj.
Min. 1: Începe meciul
Ludogorets - Malmo, echipele de start:
- Ludogorets: Kahlina - Ikoko, Plastun, Verdon, Nedyalkov - Cauly, Badji, Goncalves - Wanderson, Sotiriou, Despodov
- Malmo: Dahlin - Lewicki, Nielsen, Ahmedhodzic, Brorsson - Birmancevic, Innocent, Christiansen, Rieks - Colak, Berget
Știrea inițială:
Ferencvaros - Young Boys (în tur 2-3), ora 22:00, la Digi Sport 1
Maghiarii, care au eliminat echipa lui Nicușor Stanciu, Slavia Praga, vor avea o misiune dificilă cu fosta adversară a lui CFR Cluj, Young Boys. În tur s-au impus elvețienii cu 3-2, chiar dacă au jucat în 10 oameni din minutul 25. Ferencvaros este o echipă de temut pe teren propriu, acolo unde a câștigat 6 din ultimele 7 meciuri. În plus, a înscris în 14 meciuri consecutive. Dacă nu va întoarce scorul, Ferencvaros va ajunge totuși în grupele Europa League. De cealaltă parte, Young Boys nu a avut un start prea reușit de sezon pe plan intern. Trupa lui David Wagner are o victorie, o remiză și o înfrângere în campionat, acolo unde urmează să-și întâlnească marea rivală, pe FC Basel, pe 29 august. Young Boys nu a câștigat niciun meci în deplasare în acest sezon.
PSV - Benfica (în tur 1-2), ora 22:00, la Digi Sport 2
Un adevărat derby al play-off-ului, meciul dintre PSV și Benfica promite spectacol total, însă olandezii au de recuperat un gol diferență. PSV a jucat ultima dată în grupele Champions League în sezonul 2018-2019, când a terminat pe ultimul loc. Pentru a ajunge în play-off, vicecampioana Olandei a trecut de Galatasaray cu scorul general de 7-2, în timp ce Benfica a eliminat Midtjylland cu scorul general de 4-0. Portughezii, care au terminat pe locul 3 în campionatul trecut, au început sezonul actual în forță, cu 3 victorii din 3 etape. PSV - Benfica este reeditarea finale Cupei Campionilor din 1988, câștigată dramatic de olandezi la loviturile de departajare.
Ludogorets - Malmo (în tur 0-2), ora 22:00, la Digi Sport 3
Bulgarii au o misiune dificilă cu Malmo. Trebuie să recupereze o diferență de două goluri după ce echipa lui Jon Dahl Tomasson le-a întrerupt în tur seria de 9 victorii consecutive în toate competițiile de la începutul acestui sezon. Echipa lui Claudiu Keșeru a jucat ultima dată în grupele Champions League în sezonul 2016 - 2017. Pe teren propriu, în acest sezon, campioana Bulgariei are 5 victorii din 5 meciuri, cu 15 goluri maracte și 3 primite. De cealaltă parte, suedezii au eliminat echipa lui Ianis Hagi, Rangers, pentru a ajunge în play-off.
Etichete: psv - benfica , ludogorets - malmo , ferencvaros - young boys
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...