PSG - Bayern 0-1. Nemții sunt "regii" Europei. Au câștigat Champions League după un supermeci cu ocazii rarisime
23.08.2020, 23:55
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
PSG - Bayern, finala de foc din Champions League, a fost o sărbătoare a nemților, care s-au impus cu 1-0 după un meci de o calitate incredibilă.
Bayern Munchen a câștigat Champions League pentru a șasea oară
Parizienii au început în forță, iar Mbappe a irosit două șanse mari în interval de un minut. Ritmul a fost unul "nebun", iar Neymar a ratat exasperant după ce a fost blocat de două ori în aceeași fază de portarul Neuer.
Nemții au dat replica prin supergolgheterul Lewandowski, care a nimerit bara. Festivalul ofensiv a continuat, iar Di Maria nu a nimerit poarta după o combinație inteligentă cu Herrera.
PSG - Bayern 0-1, în finala Champions League. Ambele echipe au ratat ocazii incredibile
La cealaltă poartă, același Lewandowski a ratat o situație imensă, iar apoi Coman a șutat direct în brațele lui Keylor Navas. În finalul primei reprize, PSG a avut o ocazie rară, prin Mbappe, iar câteva secunde mai târziu, Bayern a fost aproape de gol prin Gnabry.
În partea secundă, Bayern a deschis scorul prin Kingsley Coman, după o combinație superbă cu Gnabry, Muller și Kimmich. Același francez a mai trecut o dată pe lângă gol, iar apoi Mbappe a luftat în fața porții.
PSG a avut o altă ocazie monumentală în minutul 70, când șutul lui Marquinhos a fost parat de un Neuer aflat în zi de grație.
PSG - Bayern 0-1. Choupo-Moting a ratat egalarea în minutul 90+2
Francezii au cerut apoi penalty la un duel între Mbappe și Kimmich, iar finalul de meci a fost incendiar. În prelungiri, Lewandowski a fost blocat de Kehrer, iar în același minut Choupo-Moting a ratat la cealaltă poartă șansa de a egala.
Astfel, PSG - Bayern s-a terminat 0-1 și nemții au bifat al șaselea trofeu Champions League, în timp ce Hansi Flick e al patrulea german care ia acest trofeul.
Bayern a câștigat toate meciurile din acest sezon din UCL.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Știrea inițială:
Paris Saint-Germain - Bayern Munchen, finala Ligii Campionilor, se dispută în această seară, de la ora 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și Digi 4K.
UPDATE Echipele de start:
PSG: Navas - Kehrer, T.Silva, Kimpembe, Bernat - Herrera, Marquinhos, Paredes - Di Maria, Neymar, Mbappé.
Bayern: Neuer - Kimmich, Boateng, Alaba, A.Davies - Thiago, Goretzka - Gnabry, Müller, Coman - Lewandowski.
UPDATE ora 20:50: Imagini cu sosirea autocarului lui Bayern.
UPDATE Ora 20:10. Imagini superbe cu autocarul lui PSG care vine la stadion
Partida se dispută la Lisabona, pe "Estadio da Luz", fără spectatori, iar brigada de arbitri va conține și un român. Ovidiu Hațegan este al patrulea oficial, în timp ce la centru va fi italianul Daniele Orsato, ajutat de asistenții Lorenzo Manganelli și Alessandro Giallatini.
LIVE VIDEO PSG - Bayern, de la 22:00, pe Digi Sport 1. Drumul spre finala Ligii Campionilor
Paris Saint-Germain a ajuns în finală după ce a câștigat o grupă din care au mai făcut parte Real Madrid, Club Brugge și Galatasaray, în fazele eliminatorii învingându-le pe Borussia Dortmund (3-2, la general), Atalanta (2-1) și RB Leipzig (3-0).
De-a lungul acestui sezon de Champions League, PSG a pierdut un singur meci, a marcat 25 de goluri și a primit doar 5. Cei mai buni marcatori ai francezilor sunt Mauro Icardi și Kylian Mbappe, ambii cu câte cinci reușite.
De partea cealaltă, Bayern a arătat o forță și mai mare în plan ofensiv. Campioana din Bundesliga a câștigat toate meciurile din grupa cu Tottenham, Olympiacos și Steaua Roșie, iar ulterior le-a eliminat pe Chelsea (7-1, la general), Barcelona (8-2) și Lyon (3-0)
În total, bavarezii au înscris de 42 de ori și au încasat în doar 8 ocazii. Cel mai bun marcator este Robert Lewandowski, care a punctat de 15 ori. Polonezul îi poate depăși în această seară recordul lui Cristiano Ronaldo pentru cele mai multe goluri reușite într-un sezon de Champions League, 17.
LIVE VIDEO PSG - Bayern, de la 22:00, pe Digi Sport 1. Thomas Tuchel și Hansi Flick s-au complimentat reciproc
La conferințele de presă premergătoare jocului, cei doi antrenori au evidențiat punctele tari ale adversarei.
"Sunt într-un formă unică în acest moment. Au o combinație formată din jucători tineri, dornici de performanță și jucători experimentați. Vorbesc mult cu Keylor Navas (n.r - câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid), dar îi avem și pe Angel Di Maria și Neymar, care au câștigat competiția. Au un ușor avantaj pentru că sunt obișnuiți cu finalele. Totuși, nu va fi decisiv", a declarat Thomas Tuchel, antrenorul lui PSG.
"Vom încerca să producem cel mai bun joc al nostru. Vom putea câștiga doar dacă vom reuși asta și vom da 100%. Au primit doar cinci goluri în Champions League, cele mai puține din competiție, deci defensiva merge la fel de bine precum ofensiva. Avem un plan de joc și sper să reușim", a spus și Hansi Flick, antrenorul lui Bayern, conform UEFA.
Dacă Paris Saint-Germain se află la prima finală, Bayern a câștigat deja de cinci ori Liga Campionilor, ultima oară în 2013. În cazul în care vor triumfa, nemții o vor egala pe Liverpool și se vor apropia de Real Madrid (13) și AC Milan (7).
LIVE VIDEO PSG - Bayern, de la 22:00, pe Digi Sport 1. Echipele probabile
- PSG: Navas - Kehrer, Thiago Silva, Kimpembe, Bernat - Herrera, Marquinhos, Paredes - Di Maria, Neymar, Mbappe
- Bayern: Neuer - Kimmich, Boateng, Alaba, Davies - Goretzka, Thiago - Perisic, Muller, Gnabry - Lewandowski