FCSB - Maccabi Tel Aviv 1-1, în turul 2 al preliminariilor Champions League. Totul se decide în returul de la Budapesta
articol scris de Digi Sport23.07.2024, 22:29
FCSB și Maccabi Tel Aviv au terminat la egalitate, scor 1-1, parima manșă a turului 2 preliminar al Ligii Campionilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Totul se va decide astfel peste șapte zile, atunci când cele două formații se întâlnesc la Budapesta, din cauza problemelor din Israel.
- Campioana României a ajuns în această fază după ce a bătut-o pe Virtus cu 7-1 în tur, respectiv 4-0 în retur, în timp ce campioana din Israel, cu un coeficient mai bun decât FCSB, s-a calificat direct și doar a așteptat să își afle adversara.
FCSB - Maccabi Tel Aviv 1-1
Galerie Foto
Cele două formații au avut ocazii mari în prima repriză, însă scorul la pauză a fost egal, 0-0.
În cea de-a doua repriză, Maccabi Tel Aviv a profitat de o greșeală în lanț a apărării celor de la FCSB, iar Dan Biton a deschis scorul în minutul 71.
5 minute mai târziu, campioana României a avut puterea să revină, iar Joyskim Dawa a lovit excelent cu capul din careu și l-a învins pe Mishpati.
FCSB putea să dea lovitura în minutele de prelungiri, dar Alexandru Musi a ratat de puțin cadrul porții, iar meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
Min. 90+8: Final de meci!
Min. 90+6: Ocazie FCSB! Darius Olaru centrează în care, dar din 3 metri Alexandru Musi ratează ținta!
Min. 90+4: Alexandru Musi este avertizat!
Min. 90+3: Mishpati este avertizat!
Min. 85: Schimbări FCSB: Marius Stefănescu și Alex Băluță sunt înlocuiți de William Baeten și Alexandru Musi!
Min. 81: Schimbare Maccabi: Abu Farhi a intrat în locul lu Asante!
Min. 77: Ocazie FCSB! Radunovic intră în careu, pasează în centru, dar doi fotbaliști ai campioanei României trec pe lângă balon!
Min. 75: Gooool FCSB! Darius Olaru centrează perfect în careu, iar Joyskim Dawa îl învinge pe Mishpati cu o lovitură de cap!
Min. 74: Schimbare Maccabi! Addo este înlocuit de Baltaxa!
Min. 71: Gooool Maccabi! După mai multe greșeli în apărarea celor de la FCSB, Addo șutează, mingea este deviată la Dan Biton, care înscrie simplu în poarta campioanei României!
Min. 69: Joyskim Dawa este avertizat!
Min. 67: Ocazie FCSB! Băluță intră în careu, șutează la colțul lung, dar balonul trece pe lângă poartă!
Min. 66: Schimbări Maccabi: Zahavi și Cohen sunt înlocuiți de Hozez și Dan Biton!
Min. 65: Schimbare FCSB: Adrian Șut este înlocuit de Malcom Edjouma!
Min. 57: Ocazie FCSB! Ștefănescu centrează în careu, dar lovitura de cap a lui David Miculescu este respinsă în corner!
Min. 52: Ocazie FCSB! Băluță șutează din marginea careului, însă portarul celor de la Maccabi prinde!
Min. 50: Ocazie Maccabi! Davidzada centrează periculos în careu, dar Cohen trimite din șase metri puțin pe lângă poartă!
Min. 45: Schimbări FCSB! Daniel Popa și Mihai Lixandru au fost înlocuiți de Baba Alhassan și David Miculescu!
Min. 46: A început a doua repriză!
Min. 45+2: Pauză!
Min. 44: Ocazie Maccabi! Zahavi intră în careu, șutează, dar balonul trece peste poartă!
Min. 31: Mihai Lixandru este avertizat!
Min. 29: Nachmias este avertizat!
Min. 26: Addo este avertizat!
Min. 22: Ocazie FCSB! Radunovic centrează în careu, dar Daniel Popa trimite pe lângă partă!
Min. 22: Asante este avertizat!
Min. 16: Ocazie FCSB! Băluță este lansat excelent, intră în careu, dar șutul la colțul lung este prins de portarul Mishpati!
Min. 8: Ocazie Maccabi! Zahavi șutează puțin pe lângă poartă de la marginea careului!
Min. 1: A început meciul!
Echipele de start:
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - V. Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Lixandru, Șut - Ștefănescu, Olaru, Băluță - D. Popa
- Rezerve: A. Vlad - Panțîru, Haruț, Miculescu, Kiki, Edjouma, Antwi, Chiricheș, Baeten, Musi, Alhassan, Luis Phelipe
- Antrenor: Elias Charalambous
Maccabi Tel Aviv (5-3-2): Mishpati - Cohen, Sholmo, Nachmias, Asante, Davidzada - Peretz, van Overeem, Kanichowsky - Zahavi, Addo
- Rezerve: Melika, Biton, Malede, Hozez, Niddam, Baltaxa, Abu Farchi, Rosen, Nawi, Lin, Cordoba, Bitton
- Antrenor: Zarko Lazetic
Arbitru: Gergo Bogar (Ungaria)
UPDATE 15:20: FCSB – Maccabi Tel Aviv, 20:30, LIVE TEXT pe digisport.ro. Primul duel din turul 2 al preliminariilor Champions League
UPDATE 13:15: Până și presa din Israel a rămas “blocată” când a văzut ce a spus Gigi Becali înainte de FCSB – Maccabi Tel Aviv
UPDATE 12:30: Predicția IA: ce șanse are FCSB să o elimine pe Maccabi Tel Aviv
Duelul din România va avea loc în Ghencea, unde FCSB a jucat și contra sanmarinezilor de la Virtus. Marți seară sunt așteptați în jur de 20.000 de spectatori.
Deși au defilat în primul tur, în campionat roș-albaștrii au început dezamăgitor și au înregistrat două remize, cu 'U' Cluj, respectiv Unirea Slobozia.
La capitolul absențe, FCSB nu se va putea baza pe Tavi Popescu, cel care încă se recuperează după operația făcută la finalul lunii trecute.
De partea cealaltă, Maccabi Tel Aviv are cel puțin patru jucători indisponibili. Revivo, Shahar, Davida și Turgema) au fost învoiți pentru Jocurile Olimpice și vor rata și returul.
Felicio Milson, cel mai bine cotat jucător al lui Maccabi, se află în lot, dar e incert, deoarece e cu gândul la un transfer.
Meciul din Ghencea va fi arbitrat de un maghiar, Gergo Bogar, care a mai condus de la centru partidele Malta U21 - România U21, scor 0-3, Lituania U17 - România U17, scor 0-4, și Italia U19 - România U19, scor 2-1.
- FCSB - Maccabi Tel Aviv se joacă de la 20:30 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store).
Declarațiile celor doi antrenori înainte de FCSB - Maccabi Tel Aviv
"E prima din cele două partide pe care trebuie să le jucăm cu Maccabi. E doar o primă repriză a acestei duble. Din punctul meu de vedere, calificarea se va decide în meciul retur cu Maccabi. Acum jucăm acasă împotriva unei echipe bune.
Am analizat-o, are un joc similar cu al nostru. Le place să aibă posesia şi să facă pressing sus. Aşa că eu cred că trebuie să fim foarte agresivi şi să arătăm o atitudine bună pentru că detaliile fac diferenţa în astfel de meciuri. Însă repet, nimic nu se va decide în tur", a declarat Elias Charalambous.
"Mă simt bine, sunt încântat că jucăm în Champions League cu un așa club, cu o mare istorie. Nu ne gândim la jucătorii care nu sunt cu noi. Jucătorii mei sunt dedicați. Suntem pregătiți. Știu ce am văzut la antrenamente.
Ne respectăm adversarul, dar vom încerca să câștigăm meciul. Normal că vrem să câștigăm. Cred în spiritul de echipă și în ce vom face împreună.
Nu cred că un singur jucător poate face diferența. Sunt sigur că ei sunt pregătiți pentru acest meci. Au o organizare bună, au mulți jucători periculoși. Nu putem spune ceva rău despre ei. Noi am jucat un singur meci", a declarat Zarko Lazetic.
Etichete: turul 2 , maccabi , gigi becali , preliminarii champions league , maccabi tel aviv , fcsb maccabi tel aviv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...