Lecţie pentru toţi: "Micul Mourinho", neînvins la 29 de ani în actualul sezon de Bundesliga
24.11.2016, 12:19Hoffenheim oferă o lecţie tuturor echipelor din lume. Cu cel mai tânăr antrenor din istoria Bundesligii pe bancă, echipa e neînvinsă sezonul actual.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La 29 de ani, Julian Nagelsmann e cel mai tânăr antrenor din istoria Bundesligii; tehnicianul a preluat-o în primăvară pe Hoffenheim şi a salvat-o de la retrogradare. Acum, echipa e pe locul 5, fără înfrângere în 11 etape. Astfel, Nagelsmann a câştigat încrederea tuturor, iar presa din Germania l-a poreclit "micul Mourinho".
"Pot spune că acesta e obiectivul meu pe termen lung, să joc cu echipa într-o competiţie internaţională şi să ne batem la titlu. Dacă voi putea face asta, mi-am atins un obiectiv major", a spus de curând Julian Nagelsmann, tehnicianul lui Hoffenheim.
Sebastian Rudy, unul dintre cei mai emblematici jucători din istoria recentă a celor supranumiţi Die Kraichgauer (e la club din 2010), a vorbit şi el despre momentul în care Nagelsmann a păşit pentru prima oară în vestiar. În ciuda vârstei, el şi-a câştigat imediat respectul tuturor.
"Îmi aduc aminte când a intrat în vestiar pentru prima oară, a avut un discurs excelent si toţi jucătorii şi-au dat seama că va fi ok. Acela a fost momentul cheie, chiar la început", şi-a amintit Rudy.
În Liga I, cel mai tânăr antrenor are 37 de ani: Dan Alexa, de la ASA Tg. Mureş.
Etichete: hoffenheim , naggelsman , hoffenheim bundesliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...