Antonela Roccuzzo a dezvăluit care a fost cea mai mare temere când Lionel Messi a semnat cu Inter Miami
articol scris de Digi Sport14.10.2024, 09:06
Lionel Messi (37 de ani) a ajuns la Inter Miami în luna iunie a anului 2023, din postura de jucător liber de contract.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Fotbalistul argentinian a bifat 35 de apariții în tricoul formației din MLS, în care a înscris 30 de goluri și a oferit 17 pase decisive.
Formația lui Messi a câștigat deja trofeul MLS Supporters' Shield, care este decernat în MLS formaţiei care termină sezonul regulat pe primul loc, și conduce detașat clasamentul
Antonela Roccuzzo: "Ne temeam că poate copiilor n-o să le placă aici"
Soția lui Lionel Messi a vorbit pentru publicația Haute Living despre acomodarea în Statele Unite. Antonela Roccuzzo a dezvăluit care a fost cea mai mare temere în momentul în care Lionel Messi a semnat cu Inter Miami, dar și cum au fost întâmpinați de fani.
"Ce îmi place cel mai mult la Miami este clima, peisaj, dar și oamenii de aici. Toate acestea te fac să simți că trăiești într-o vară continuă.
Cea mai mare surpriză pentru noi a fost primirea călduroasă de care am avut parte când am ajuns. Știam că va fi ceva special, dar ne-a depășit toate așteptările. De fapt, a fost foarte ușor (n.r. să ne adaptăm la viața din Miami), și suntem cu toții fericiți de asta. Ne temeam că poate copiilor n-o să le placă aici sau n-o să se adapteze, dar din prima zi s-au adaptat foarte bine.", a declarat Antonela.
David Beckham, co-proprietar al clubului, a muncit din greu pentru a-l aduce pe Lionel Messi la club și va fi încântat să audă că familia lui simte bine în America, în condițiile în care își dorește ca argentinianul să accepte prelungirea contractului până în anul 2026.
Galerie Foto
Lionel Messi s-a fotografiat cu un copil pe teren în meciul Toronto - Inter Miami
Singurul gol al partidei a fost marcat de Leonardo Campana, în minutul 90+3, din pasa lui Luis Suarez. Partida nu a fost lipsită de incidente. Un copil a intrat pe teren cu telefonul în mână și îmbrăcat cu un tricou cu Messi din perioada în care juca la Barcelona.
Băiatul s-a dus direct la Messi, dar agenții de securitate au intervenit. Totuși, Messi le-a făcut semn să îl lase pentru a face o fotografie cu el. Ulterior, copilul a fost escortat în afara terenului în aplauzele celor 20.000 de oameni prezenți în tribune.
Ulterior, alți suporteri au intrat pe teren și s-au îndreptat tot către Messi.
Vezi fotografiile în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: lionel messi , inter miami , antonela roccuzzo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ANAF a descoperit că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok, a fost...